iunie 3, 2013

Piaţa Taksim vs Piaţa Universităţii (începuturi) ¹

by Andrei Tiut • Analysis, Andrei Tiut, International Affairs, Posts by author • Tags: AKP, Ankara, Blogary, Charles de Gaulle, despre legitimitate, miscari de protest, Parcul Gezi, piața Taksim, proteste de stradă, proteste legea sănătății, Proteste Piata Universitatii, proteste Turcia, Recep Tayyip Erdogan, Traian Băsescu, Turcia

Piaţa Taksim, ca şi Piaţa Universităţii este „inima” simbolică şi recreaţională a oraşului. Nu toate manifestaţiile îşi aleg asemenea locuri. Protestul Papioanelor sau mitingul revoluţionar din faţa CC al PCR şi-au luat ca ţintă locaţii reale ale puterii. Mişcările Occupy sau (forţând nota) atentatorii din 11 septembrie şi-au ales locaţii simbolice ale puterii, deduse din opiniile unor intelectuali seminali pentru mişcare. Revoltele din Londra au fost des-centrate şi mulţi s-au revoltat, în general, „aproape de casă”.

Mergând în punctul central al oraşului o manifestaţie afirmă că este reprezentativă nu pentru o parte a societăţii ci pentru întregul ei, sau măcar întregul localităţii. Această pretenţie este imediat pusă la test, căci Oraşul poate alege să nu o accepte („IMGB face ordine”). Dacă, însă, este acceptată, opozanţii vor susţine că ei, şi nu Puterea, vorbesc în numele consensului social.

Pentru a găsi logica din spatele acestor elemente comune trebuie să ne gândim puţin la istoria recentă. În Turcia, se pare, nu au mai existat manifestaţii de amploare în vestul ţării de aproximativ 15 ani. În România nu au mai existat din anii ‘90, cu scurte intermezzo-uri produse de Traian Băsescu. Guvernele care au condus în această pace socială au luat-o ca o stare de normalitate şi ca o sursă de legitimitate a propriilor reforme. În fapt, însă, societatea turcă este profund divizată iar cea română era în 2012 covârşitor opusă acestor reforme.

Este, dacă doriţi, un dezechilibru democratic, o mal-democraţie, care, asemeni mal-nutriţiei, arată o problemă mai mult calitativă decât cantitativă . Stabilitatea democratică este dată, realist vorbind, de cooptarea elitelor tuturor grupurilor. Gândiţi-vă la evoluţia generaţiei politice ‘68 în SUA sau la apariţia partidelor catolice în Europa. Apoi, aceste elite au grijă să promoveze interesele celor pe care îi reprezintă, adeseori într-o formă mai fezabilă decât elanul contestatar care le-a împins în establishment.

În România şi Turcia elitele contestatare au fost, se pare, discreditate prin ineficienţă; ele nu au putut nici să obţină puterea, nici să negocieze un compromis tolerabil la nivelul maselor. De aceea, partidele sunt văzute ca parte a opoziţiei dar, nu ca unică voce. În schimb, fără purtători de cuvânt, fără o contra-elită, vocea maselor nemulţumite nu se mai aude. More…

iunie 3, 2013

Autostrada Bechtel sau marele jaf ne-strategic ¹

by George Visan • Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: aderarea la NATO, Adrian Năstase, anti-americanism, Autostrada Transilvania, Bechtel, Dan Șova, George W. Bush, lobby, mituri politice, mituri si farse, NATO, politica externa, proasta guvernare, Radu Berceanu, reziierea contractului cu Bechtel

Folclorul politic autohton, ajutat copios de media românească, a acreditat timp de 10 ani ideea că eșecul din spatele construcției Autostrăzii Transilvania este rezultatul unui târg încheiat între Statele Unite și România, pentru a facilita aderarea la NATO. Mitul spune următoarele: nu eram pregătiți să intrăm în NATO și a trebuit să făcem „ o șustă” (o șmecherie), să le dăm la americani „ceva”, un contract de autostradă, să-i facem „fericiți”, „să ne bage în NATO” o dată. Există și varianta scurtă a acestui mit politic: Autostrada Bechtel a fost prețul plătit pentru aderarea la Alianța nord-atlantică.

Din nefericire acest mit politic a prins, fiind utilizat pentru a justifica incapacitatea instiutțională a statului român de a construi o autostradă. Din 2004 până în prezent au fost construiți 52 de km de autostradă, din 415 de km preconizați (583 de km dacă luăm în considerare și tronsonul de autostradă București-Brașov), la mai bine de 9 ani de la începerea lucrărilor și după ce au fost cheltuiți 1,6 mld de euro, din 2,2 de mld de euro cât era valoarea contractului. Autostrada Transilvania a devenit cel mai bun exemplu de proastă guvernare din România și a statornicit percepția la nivel public că statul român este incapabil să construiască autostrăzi.

Eșecul politic și economic reprezentat de Autostrada Transilvania trebuia într-un fel justificat de elita politică, având în vedere că de la negocierea și semnarea au existat trei alternanțe la putere, cinci guverne și vreo 10 miniștrii ai transporturilor (11 dacă îl punem la socoteală și pe ministrul marilor proiecte, Dan Șova, care a negociat rezilierea contractului). Așa că cea mai bună scuză a fost să se dea vina pe… americani și pe aderarea la NATO. Mitul a fost răspândit cu ușurință de către presă, dar și de oameni politici, de exemplu Radu Berceanu.

Dar mitul nu rezistă unei examinări atente din mai multe motive. În primul rând că nu are sens ca SUA să condiționeze economic un proces politic și militar. Valoarea contractului este relativ mică atât pentru o corporație mare precum Bechtel, iar pentru economia americană e un mizilic. Pe scurt nu există un raționament economic solid din partea SUA că să impună un asemenea „preț” pentru aderarea la Alianță. Procesul de aderare la NATO a fost condiționat de o serie întreagă de reforme politice și militare detaliate într-un plan de aderare și o foaie de parcurs. More…

iunie 2, 2013

De weekend: Pictures or it didn’t happen ^Răspunde

by Andrei Tiut • Analysis, Andrei Tiut, Posts by author, Romanian Politics • Tags: adevăr, Adrian Năstase, Adriean Videanu, de weekend, DNA, Elena Udrea, Emil Boc, frauda la referendum, minciuna, Oltchim, ONU, pictures or it didn't happen, Victor Ponta

Sloganul de mai sus este folosit de adolescenţii americani atunci când cineva se laudă prea tare. Şi nu fără motiv. Adolescenţii (1) sunt oarecum înclinaţi să înflorească adevărul, (2) au acces la tehnologie, ca un simbol al statutului şi (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii. Astfel, acest test al plauzibilităţii este foarte raţional.

Însă nu doar adolescenţii cu coşuri se găsesc în această situaţie. În mod asemănător ne putem gândi la politicieni, militanţi şi lobbyşti. Aceştia (1) au ca misiune să prezinte doar o faţă a faptelor, (2) au acces la tehnologie ca un simbol al statutului şi beneficiu colateral al scurgerii de dosare (3) înţeleg cum se cuvine importanţa imaginii.

Împotriva laudelor politicienilor şi militanţilor suntem vaccinaţi destul de bine. Dar acuzaţiile pe care şi le aduc unii altora le primim cu destulă candoare şi fără să le testăm intelectual. Mulţi credincioşi sunt capabili inclusiv să facă o complicată gimnastică internă. Oameni care spun ritos că Elena Udrea sau Adriean Videanu trebuiesc socotiţi cetăţeni onorabili măcar până DNA descoperă ceva devin brusc mult mai familiari şi burto-bătăişti atunci când îţi spun cine a plătit Piaţa Universităţii, cu ce sume şi pe câţi la sută din cei prezenţi.

Inversa este la fel de adevărată. Oameni care sunt indignaţi principial că Adrian Năstase a fost condamnat strict pe probe indirecte, zâmbesc complice vorbind de relaţia presupus sexuală dintre Elena Udrea şi preşedintele ţării. More…

mai 31, 2013

Diplomație la firul ierbii ^Răspunde

by George Visan • Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Antena 3, Autostrada Transilvania, Bechtel, CCR, combaterea coruptiei, diplomatie, Gigi Becali, libertate de expresie, libertatea presei, Mark Gitenstein, politica externa americana, politica externă a SUA, recunoașterea Kosovo, relațiile romano-americane, scutul anti-racheta, supremația legii, Victor Ponta

O scurtă privire zilele trecute prin marele bazar de informație publică care este Facebook și mi-a atras atenția un anunț privind o conferință privind politica externă americană susținută de un diplomat american, Liam Sullivan, la SNSPA, miercuri 29 mai. Inițial am crezut că este vorba de un eveniment de diplomație publică mai amplu, în care vor fi prezentate mediului academic și studenților prioritățile și interesele americane în relația cu România. Trebuie să spun că așteptările mi-au fost înșelate – a fost vorba în esență dor de un curs cu invitat special. Chiar și așa a fost o experiență utilă, Liam Sullivan a oferit infomații interesante atât din punct de vedere academic cât și politic, iar prezentarea a fost, pe alocuri, hazlie.

Liam Sullivan este un diplomat american care și-a petrecut ultimii doi ani în România, anterior detașării sale la noi în țară a lucrat la ambasada SUA din Mexic. Lucrează în cadrul departamentului politic al ambasadei, având ca arie de responsabilitate tema statul de drept (rule of law).

Ce am aflat de la diplomatul american? În primul rând că va mai trebui să așteptăm până când vom cunoaște numele noului ambasador la București. Ar fi trebuit să fie nominalizat până acum, dar acest lucru nu s-a întâmplat – cel mai probabil din cauza agendei interne încărcate de la Washington și a conflictelor dintre administrație și republicani. Noul ambasador ar putea reprezenta o surpriză pentru România – putând fi vorba de o femeie, oficial însă nici personalul ambasadei nu are idee cine va conduce misiunea diplomatică de la București. Scutul anti-rachetă merge înainte, în următoarele luni urmând să înceapă lucrările pentru construirea bazei la Deveselu. Liam Sullivan a ținut să înlăture îndoielile în privința hotărârii SUA de a desfășura în România elemente ale scutului anti-balistic, având în vedere că din iulie 2012 au fost lansate zvonuri că acesta nu va mai amplasat. Diplomatul american a confirmat faptul că recentele vizite ale oficialilor americani implicați în proiect au rolul de a reasigura și informa partea română de evoluțiile proiectului (anularea etapei a 4-a). Statele Unite apreciază procesul de coabitare dintre USL și Traian Băsescu, deoarece este nevoie pentru funcționarea unui stat existența unui minim consens la nivelul elitei politice pentru guvernare. More…

mai 29, 2013

Independenţa Justiţiei. Sau lipsa ei ^Răspunde

by Andrei Tiut • Analysis, Andrei Tiut, Posts by author, Romanian Politics, Serii • Tags: ANI, anti-coruptie, CCR, condamnarea lui Adrian Năstase, coruptie, DNA, ICCJ, justitie, MCV, opoziţie, Optimiști, Pesimiști, PG, Plenul CSM, putere, reforma justiție, Secţia Procurori a CSM, spectacolul Justiției

În opinia mea există argumente serioase care sugerează că justiţia nu este independentă politic şi, ca atare, era natural să mă îndoiesc de beneficiile sale sociale. Reforma în justiţie a început de sus în jos cu o serie de instituţii excepţionale (e.g. DNA) sau chiar para-judiciare (ANI). Scopul lor, aşa cum l-am perceput, a fost să limiteze abuzul de putere al … Puterii. Din punctul meu de vedere acest scop a eşuat de mult; chiar dacă a avut unele efecte la periferia sistemului de putere, pe măsură ce ne apropiem (în timp şi „spaţiu”) de nucleul dur al oamenilor care conduc România, sistemul de justiţie excepţională şi justiţia în general şi-au dovedit ineficienţa.

Din punctul meu de vedere una dintre cele mai … curate epoci a fost cea a guvernării Tăriceanu deoarece în Justiţie exista o balanţă de putere şi deci un control reciproc între diverse facţiuni politice. În noua coabitare, însă, nu cred că preşedintele Băsescu va mai putea fi o contrapondere la fel de eficientă, iar PNL şi PSD sunt, totuşi, mai apropiaţi decât erau în 2005.

Însă echilibrul politicienilor este suficient cât să permită apariţia unei „facţiuni a magistraţilor”. Deşi descrierea generalizantă de mai sus ar putea sugera altceva, nu toţi sunt lipsiţi de curaj, încredere sau simţ al misiunii. Dimpotrivă. Şi dacă ar alege să se bazeze mai puţin pe politicieni providenţiali şi mai mult pe propriile forţe, şansele lor de succes ar creşte.

O a doua soluţie este instituţionalizarea și întăirea controlului reciproc dintre putere şi opoziţie. Am vorbit despre asta într-un articol anterior, însă propunerile de acolo s-au nuanţat puternic în timpul discuţiilor cu restul Grupului de la Verona. Despre acestea voi mai scrie. More…

mai 28, 2013

Constituția și strategiile de securitate și apărare națională ²

by George Visan • Comentarii, George Visan, Posts by author, Romanian Politics • Tags: CCR, CSAT, Institutul European din Romania, Iulian Fota, reforma constitutionala 2013, revizuirea constitutiei, securitate alimentară, securitate nationala, siguranță națională, strategia de apărare națională, strategia de securitate națională

Luni 27 mai, am participat la conferința „Securitatea alimentară și a resurselor de apă: între perspective europene și realități naționale” organizată de Institutul European din România. În contextul discuțiilor legate de revizuirea constituției, mi-a atras atenția o remarcă făcută în timpul conferinței de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Iulian Fota, care a afirmat că actuala Strategie de Apărare Națională este de fapt o strategie de securitate.

Afirmația pare absurdă și bizară, dar Iulian Fota a venit cu o precizare utilă: în Constituția României nu se face referire la strategi securitatea națională, ci doar la apărare. Așa ca s-a luat hotărârea ca documentul adoptat în 2010 sub titlul de Strategia Națională de Apărare să fie de fapt o strategie de securitate națională (în mod bizar documentul anterior acestuia și redactat în 2007 se cheamă Strategia de Securitate Națională). Motivația din spatele acestei hotărâri a fost faptul că dacă documentul ar fi intitulat „strategie de securitate națională” ar putea fi atacat la CCR, iar curtea să decidă că este neconstituțional. Subtitlul strategiei sugerează în mod explicit faptul că avem de-a face cu o strategie de securitate, inspirată de conceptul securității umane: „Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare”.

Securitatea națională și apărarea națională sunt lucruri diferite. Astfel prin securitate națională se înțeleg problemele de securitate ale unei națiuni, politicile și programele de rezolvarea ale acestor probleme și, de asemenea, procesul guvernamental prin care aceste programe sunt formulate și realizate (Smoke 1987:301). Apărarea națională se distinge de securitate națională prin scopul final urmărit – apărarea în fața agresiunii unui inamic extern – și la nivel de mijloace – securitatea națională angajează toate resursele de care dispune un stat, în timp ce apărarea presupune utilizarea mijloacelor militare de care dispune un stat (Zulean 2007: 43). Aceste distincții sunt importante la nivel teoretic și practic, confuzia între aceste concepte, la nivel de politici publice, având un impact negativ direct asupra întregii strategii naționale a unui stat. More…

mai 27, 2013

Escaladarea războiului civil din Siria ¹

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Afganistan, arme chimice, arme de distrugere în masă, Carla del Ponte, Franţa, Hezbollah, Irak, Iran, islamism radical, Israel, James Carney, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, politica externa americana, primavara araba, Rusia, război civil Siria, Siria, SUA

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor ’80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad. More…

mai 26, 2013

De weekend: Max Weber şi Urzeala Tronurilor ¹⁷

by Andrei Tiut • Andrei Tiut, Comentarii, Posts by author • Tags: autoritate charismatică, autoritate rațional-legală, autoritate tradiționala, Daenerys Targaryen, de weekend, despre legitimitate, Eddard Stark, Essos, Lord Varys, Max Weber, Renly Baratheon, Robert Baratheon, Tyrion Lannister, Tywin Lannister, Urzeala Tronurilor, Westeros

Urzeala tronurilor, după cum probabil ştiţi, este un serial HBO care urmăreşte lupta a şapte familii nobile pentru stăpânirea Westeros-ului. Ca persoană cu studii de ştiinţă politică am tendinţa ca în fiecare poveste fantasy să văd o alegorie a societăţii umane. De multe ori această tendinţă eşuează dur în faţa mereu aceloraşi clişee hollywoodiene. Dar Urzeala Tronurilor chiar se pretează. Aşadar…

Unul dintre primii care se răscoală este Robb Stark, fiul lui Eddard. Acesta exercită, precum tatăl său, cea mai pură autoritate tradiţională. Nordul este, în general, locul unde se respectă, „religia veche”, „legile vechi”, unde supuşii sunt văzuţi aproape ca membrii ai familiei extinse. În aceste condiţii, Robb nu încearcă să ocupe „tronul de fier”. El porneşte războiul ca să îşi salveze surorile şi să îşi răzbune tatăl. Supuşii sunt cei care îl proclamă „rege în nord”, dorind să profite de ocazie pentru a întări autarhia tradiţională a Nordului.

Peste apă, în Essos, Daenerys Targaryen este căsătorită cu un lider dothraki, care îi face cadou trei ouă fosilizate de dragon. Dragonii fuseseră sursa puterii familiei Targaryen vreme de secole, dar stirpea lor era considerată dispărută. La moartea soţului , Daenerys pune ouăle pe rugul funerar şi apoi păşeşte ea însăşi în flăcări. A doua zi este găsită în cenuşă goală, însă nevătămată. Lângă ea, trei pui de dragon proaspăt eclozaţi. Astfel se naşte o carieră politică.

Legitimitatea sa este în mod evidet carismatică. La început, Daenerys, „mama dragonilor”, face să renască atributele mitice ale Casei Targaryen, preluând astfel o carismă instituţionalizată şi transmisibilă. Însă vedem de la începutul seriei cum ea are propria ei putere de convingere şi propria carismă, prin care transformă duşmanii în prieteni şi aliaţi. More…

mai 24, 2013

Constituţia Grupului de la Verona. Partea întâi: despre informaţie ²

by Andrei Tiut • Andrei Tiut, Posts by author, Romanian Politics, Theoria • Tags: Andrei Panţu, art. 117Constitutie, art. 30 Constitutie, art. 31 Constitutie, art. 53 Constitutie, citizen toolbox, Civitas '99, Constitutia României, dreptul la libera exprimare, e-government, Florina Presada, grupul de la verona, libertatea presei, reforma constitutionala 2013, Semanticus, Societatea civilă - o voce puternică în procesul de revizuire a Constituţiei României

You cannot stop the signal (Mr. Universe, Serenity)

Am povestit pe acest sit cum eu şi George (via Civitas ‘99) suntem implicaţi într-o serie de propuneri privind modificarea Constituţiei. Eu, George şi ceilalţi participanţi avem un nume colectiv, dar acesta creează mai degrabă probleme. Închipuiţi-vă următorul dialog:
– Cine sunteţi vitejilor? – Suntem Grupul de lucru “Societatea civilă – o voce puternică în procesul de revizuire a Constituţiei României”

Nu este foarte sexy. Aşa că o să folosesc formula mai scurtă şi mai percutantă „Grupul de la Verona”. Cafeneaua nu oraşul. Denumirea a fost adoptată democratic prin majoritate simplă fără cvorum de participare: eu am zis da şi nimeni nu s-a obosit să zică nu. Nu este exclus ca această denumire să sufere schimbări. Ce vrea, deci, Grupul de la Verona? Multe lucruri, pe are le puteţi găsi în documentele puse pe pagina oficială a proiectului. Dealtfel ce s-a scris până acum despre noi reflectă dificultatea de a da un răspuns scurt şi apăsat. Dacă Semanticus oferă observaţiile sale generale şi invită cititorii să descopere (tot) restul, Andrei Panţu încearcă efortul titanic de a prezenta ideile principale producând una dintre cele mai lungi enumerări pe care le-am văzut în mult timp. Pe Civitas Politics vom încerca să mergem pe o cale de mijloc, selectând câteva teme interesante pentru cititorii noştri şi arătând ce vrem să obţinem pentru fiecare din ele. Astăzi vom vorbi despre informaţie. More…

mai 22, 2013

Monarhia, ultima fantasmă a salvării ¹⁶

by George Visan • Analysis, George Visan, Posts by author, Romanian Politics • Tags: 10 mai, Carol al II-lea, Carol I, casa regala, Corneliu Vadim Tudor, democraţie liberală, despre legitimitate, dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I, maresalul Ion Antonescu, monarhie constitutionala, oligarhie, paternalism, principele Nicolae, Radu Duda, Regele Mihai, restaurația monarhiei, Sorin Oprescu, ziua regalitatii

Confruntată cu mediocritatea și agresivitatea vieții publice românești precum și cu problemele socio-economice, la nivelul societății românești au apărut o serie de fantasme ale salvării al căror scop principal este furnizarea unei alternative la actuala stare de fapt, precum și la modelul democrației liberale. Prima mare fantasmă, care încă persistă și acum, a fost că „pe vremea comunismului era mai bine”. De obicei e asumată de pensionari săraci, tineri cu educație precară și persoane care au fost afectate de schimbările de după 1989 (cei care au pierdut în urma tranziției).

Luna mai a devenit din punct de vedere politic în ultima perioadă de timp, luna monarhiei. Cum se apropie 10 mai spațiul public e invadat de mesaje pro-monarhiste, iar presa, aia care a mai rămas, își îndreaptă atenția către casa regală în căutare de interviuri și declarații. Între timp familia regală organizează recepții și acordă distincții unor personalități ale vieții publice, unele chiar controversate, totul făcând parte dintr-un vast plan de legitimare și popularizare a opțiunii pentru monarhia constituțională.

Acțiunea politică a casei regale se bazează în esență pe tranzacționarea de prestigiu. Casa regală acorda anual distincții elitei culturale și politice (aici vorbim de acei membrii care au simpatii monarhiste sau s-au remarcat prin servicii aduse casei regale). Filosofia în cazul celor din urmă e simplă: Ești om cu mine, sunt om cu tine.

Mă aventurez să fac o mică predicție: după decesul regelui Mihai I, care se va produce undeva în următorii cinci ani, tema restaurației monarhiei va dispărea treptat din spațiul public. Va exista un moment de vârf de simpatie față de familia regală, cum a existat și în 2011 după acuzele de trădare făcute de Traian Băsescu împotriva fostului suveran, dar entuziasmul și simpatia se vor evapora treptat. Va fi destul de greu să convingă publicul de validitate modelului propus, având în vedere că în momentul de față, din punct de vedere politic, casa regală nu pare să înțeleagă jocul democratic, iar strategia de convingere a elitei politice de utilitatea revenirii la monarhia constituțională implică o serie de quid pro quo-uri care îi pun la îndoială probitatea morală. În plus cine ar putea să umple vidul moral și de prestigiu generat de dispariția lui Mihai I? Principele Radu Duda – în niciun caz. Principele Nicolae – greu de spus, în momentul de față este doar un tânăr educat în Occident (ca mulți alții de altfel) care este moștenitorul unei case regale. Românii cu greu vor acceptă un monarh care de-abia poate vorbi românește, numai suntem în 1866. More…

mai 19, 2013

De weekend: Previzibilul domn Aligică ^Răspunde

by Andrei Tiut • Andrei Tiut, Comentarii, Posts by author, Romanian Politics • Tags: Dan Șelaru, de weekend, Dragoş-Paul Aligică, dreapta, Florin Iaru, politică ideologică, puci parlamentar, război cultural, stanga, Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu

Într-o zi mă trezesc menționat de Turnofftheglory pe wall-ul domnului Aligică. D. P. Aligică ceruse niște nume de oameni de stânga pe care să îi întrebe lucruri și să îi înțeleagă în opțiunile lor politice.

(Acuma, eu nu m-am considerat de stânga niciodată dar „adevărata dreaptă românească” este în esență o afacere parohială, amici degli amici. Deci într-un fel Turnofftheglory, care știe ca nu fac parte din această parohie, nu greșea să vorbească de mine.)

Nu eram menționat doar eu acolo, era și Dan Șelaru, care nu a fost încântat. Eu însă eram chiar curios. Nu neapărat dornic să mă exprim, cât curios care ar fi fost întrebările. Căci, între noi fie vorba, dl. Aligică ar avea în mod normal aparatul conceptual să înțeleagă aceste lucruri și singur. Printre altele el este, împreună cu dl Tismăneanu, autorul conceptului de puci parlamentar, hăt într-un op-ed din 2007. Mă gândeam mai degrabă că are o problemă de empatie. Adică, știind adevărul, vrea să înțeleagă mecanismele de orbire ale celorlalți. Din nefericire pentru curiozitățile mele, dl. Aligică nu a întrebat nimic pe nimeni. More…

mai 17, 2013

Al doilea moment al adevărului pentru DNA ¹

by Andrei Tiut • Andrei Tiut, Comentarii, Posts by author, Romanian Politics • Tags: Adrian Năstase, combaterea coruptiei, condamnare Adrian Nastase, Daniel Morar, DNA, politizarea justiției

Rolul DNA, în opinia mea dar și a majorității susținătorilor săi, este de a veghea contra abuzurilor penale ale puterii politice. Totuși, cel puțin la nivelul care se vede, Direcția s-a specializat în a urmări, spre exemplu, foști miniștri. Nu actuali miniștri, foști. În mod asemănător, la nivel de primari, exemplul integrității DNA este în fiecare discuție același domn Apostu.

Pe susținătorii d-lui Morar acest fapt nu pare să îi deranjeze. Cineva de la Noua Republică, spre exemplu, nu a simțit contradicția de a produce text laudativ din care reiese că nici un prefect nu ar fi fost condamnat pe baza unui rechizitoriu DNA.

Pentru o mare parte a celorlalți români, însă, această impresie de partizanat a adus o stigmă pe imaginea instituției. Dincolo de sondaje, putem vedea că este rentabil să lovești în DNA atât pentru rating TV cât și pentru imaginea politică. More…