Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

Dorește Israelul o intervenție americană în Siria? 6

DEFENSE MINISTER YAALON MEETS WITH US COUNTERPART DEMPSEY

Ministrul apărării israelian Moshe Yaalon a îndemnat Statele Unite ale Americii să intervină în Siria în sprijinul rebelilor.

Declarația lui Moshe Yaalon este extrem de importantă, fiind pentru prima dată când un oficial israelian sugerează o intervenție americană în conflictul din Siria. Până în acest moment Israelul s-a opus unei intervenții americane sau internaționale cu scop umanitar în conflictul civil sirian. Tel Avivul a preferat să intervină punctual pentru a împiedica transferul de arme către mișcarea integristă Hezbollah sau achiziția de arme sofisticate din Rusia de către regimul lui Bashar al Assad – recent marina israeliană a distrus la scurt timp de la livrare un lot de rachete anti-navă rusești pentru marina siriană.

Concomitent cu loviturile limitate din Siria, Israelul a sprijinit tacit regimul lui Bashar al Assad pe parcursul războiului civil deoarece ajunsese la un modus vivendi cu acesta în ciuda ostilității reciproce, iar posibilii succesori ai acestuia nu puteau garanta status quo-ul anterior, dacă ar fi obținut puterea. Cele două state se găsesc și acum în război, Siria nerecunoscând dreptul de existență a statului Israel, fiind unul din actorii principali ai războielor arabo-israeliene. Tel Aviv-ul este însă conștient că în ciuda diferendelor majore cu Damascul, dinastia Assad a reprezentat un pol de stabilitate în Orientul Mijlociu, menținând stabilitatea la granița de nord., menținând stabilitatea la granița de nord.

Remarca ministrului Yaalon este extrem de importantă deoarece indică faptul că Israelul este îngrijorat de evoluția războiului și că poziția Tel Avivului în privința unei intervenții este mai nuanțată în prezent decât la debutul conflictului civil. Forțele lui Bashar al Assad sprijinite de Iran și Hezbollah au preluat inițiativa în ultimele luni. Dacă Iranul devine, în urma victoriei forțelor lui Basha al Assad, principalul factor de decizie de la Damasc atunci statul Israel ar avea de pierdut. Apelul discret la intervenția americană arată că poziția Tel Avivului a evoluat – Assad numai e „omul lor” din Damasc deoarece nu ar putea garanta status quo-ul din relația bilaterală și ar fi în „buzunarul” Teheranului.

More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Escaladarea războiului civil din Siria 1

3857010458

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor ’80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad. More…

Pentagonul şi cura de slăbire forţată Răspunde

sequestration-step-off

În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012.

Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece.

Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi. More…

Ce va fi în 2013: agenda politică internațională 3

circumnavigation

Andrei a inaugurat pe acest portal ideea de predicții politice fundamentate pe experiența anterioară și bine argumentate. Dacă el s-a axat numai pe politica internă, eu îmi voi încerca abilitățile predictive în cazul politicii internaționale. În raport cu politica internă unde sunt mai puține variabile care pot afecta predicțiile (dar și în acest caz probabilitatea de a estima eronat este destul de mare), în cazul politicii internaționale aceste variabile se multiplică în proporție geometrică, iar acuratețea estimărilor are de suferit.

Cum anul 2012 s-a încheiat de mai bine de două săptămâni și 2013 este de-abia la început este bine să vedem ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Nu am inclus în predicțiile mele America Latină și Africa din două motive: nu cunosca foarte bine situația politică și evoluțiile politice din aceste regiuni au un interes secundar pentru mine. More…

Siria: Pericolele unei neintervenții 2

Ca și în cazul Kosovo sau al Libiei, o eventuală implicare internațională în Siria ar avea o miză politică simbolică aflată dincolo de rațiuni umanitare pure. În joc se află salvgardarea unui principiu, dar și for¬mu¬larea unui avertisment transmis regimurilor care își agresează propriile popoare.
Duelul recent purtat în paginile Washington Post între Henry Kissinger și Anne Marie Slaughter rezumă simbolic credințele care polarizează as¬tăzi comunitatea internațională în răspunsul său față de criza siriană.
More…

Siria: dilemele unei noi intervenţii în lumea arabă Răspunde

Eşecul de a opri violenţele din Siria ar putea discredita nu doar ONU, ci şi noua sa doctrină a responsabilităţii de a proteja, spun susţinătorii unui răspuns decisiv împotriva regimului Assad. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că Siria nu este Libia şi că o intervenţie ar putea face mai mult rău decât bine, avertizează scepticii. More…

Strategia saudită 2

Regele Abdullah al Arabiei Saudite și Bashar al Assad, 27 iulie 2010

Împreună cu Octavian Manea am redactat acest scurt comentariu publicat în Revista 22.

Într-un gest puţin anticipat, Riadhul şi-a retras ambasadorul de la Damasc, iar regele Abdullah a condamnat în termeni duri regimul Assad pentru sângeroasa reprimare a protestelor interne:

More…

De oppresso liber 1

9/11

Prolog

Mogoșoaia, România, 11 Septembrie 2001.

Este o după amiază frumoasă de început de toamnă. Este senin, soarele arde cu putere, grădina este îmbelșugată. Am 18 ani și toată viața înainte – totuși este o zi tristă. Cu o zi în urmă un membru al familiei a trecut la cele veșnice. Așa ca am fost trimis în afara Bucureștiului pentru a lasă părinții să se ocupe de inmormântare. Ma plimbam prin grădină, când la un moment dat aud o știre la radio – un avion civil a intrat într-unul din turnurile World Trade Center. Nu-i dau imediat atenție acestei știri – mă gândesc ca a fost vorba de un avion ușor care s-a rătăcit și a intrat în coliziune cu clădirea respectivă.

More…