Octavian Manea a realizat pentru Revista 22 o analiză despre recentul summit NATO de la Lisabona. O preluam şi noi cu permisiunea autorului.
În toată istoria sa, Alianţa a urmat ceea ce analiştii din lumea afacerilor numesc „curba Madonna”- o permanentă creativitate antreprenorială care i-a asigurat de fiecare dată un nou ciclu de viaţă.
Colegul nostru Octavian Manea oferă răspunsul său la dezbaterea începută pe blogul Civitas pe tema menţinerii forţelor armate. Răspunsul său vine sub forma unui articol care inaugurează o nouă secţiune pe siteul Revistei 22, eGlobe, dedicată ideilor şi dezbaterilor globale. Argumentul propus este următorul:
În mai puţin de o săptămână liderii Alianţei Nord Atlantice, cea mai de succes alianţă politico-militară din istorie, se vor întâlni la Lisabona pentru a adopta Noul Concept Strategic al NATO. Am abordat subiectul Noului Concept Strategic al NATO într-o serie de postări care au comentat pe larg raportul preliminar în privinţa viitorului concept strategic redactat de grupul de lucru condus Madeleine Albright. Pentru o viziunea oarecum diferită vă rog să lecturaţi şi articolul noului nostru coleg Fillipo Costa Buranelli. A venit însă momentul să trec în revistă principale interese pe care le are statul român vis à vis de acest document fundamental al Alianţei.
The nitty-gritty of counterinsurgency
Octavian Manea has put together this panel of experts in counterinsurgency and strategic studies in order to highlight some current trends concerning American and NATO counterinsurgency efforts in Afghanistan.
…voi încerca să argumentez că intervenţia statului în societate se poate face pe mai multe niveluri (minim 4), iar concluziile de la un nivel nu se pot aplica mecanic la celelate.
…actuala criză ridică acut problema reglementării pieţelor şi a capacităţii legislative a statului, intr-un mod care trebuie să preocupe atât dreapta cât şi stânga. Dar aceeaşi criză nu spune mai nimic de bine despre capacitatea statului de a găsi soluţii strategice. More…
In my opinion, one of the most interesting developments in the international politics scenario will be a massive change in the role, the identity and the purposes of NATO. Moreover, as the need for a new strategic plan becomes clearer, I suggest that this development will be both welcomed and inevitable, especially for the reasons I outlined below.
Wess Mitchell
At the behest of my good friend and colleague, Octavian Manea, I am very pleased to re-publish on this blog his posting from Politică Externă. I hope you will find this post as useful and insightful as I did.
On October 8th, the Center for European Policy Analysis (a DC think tank dedicated to the study of geopolitical trends in Central Europe) launched a timely sensitive report on the topic of the Hingepoint Allies: Bolstering U.S. Alliances with Exposed States in Central Europe, East Asia and the Middle East. The authors – A. Wess Mitchell, Jakub Grygiel and Robert Kron – highlighted the strategic commonalities and the linkages facing small and mid-sized U.S. allies at global faultlines in Central Europe, East Asia and Middle East. The ongoing shifts in the regional power balances and the strategic choices made by local actors in these new settings point out to a possible medium term trend: ”the subtle but steady unraveling of U.S.-centered security orders at three of the world’s historically most strategically-vital regions”.
Liderii G-20
Cum v-am obişnuit, preluăm cu permisiunea autorului, o excelentă analiză publicată de către Octavian Manea în Revista 22.
Atunci când leul a ieşit în calea bivolului, acesta din urmă a exclamat, într-un gest simbolic: vreau să rămân fidel principiilor mele vegetariene. – Sir Julian Corbett (1907).
Încă mă mai gândesc la argumentul legat de stimulentele de la Ministerul de Finanţe: situaţia a fost uitată, iar Emil Boc nu a ştiut de existenţa lor. Interesant este că ar fi existat suficiente căi să i se comunice dar, nimeni nu a făcut nimic.
Traian Basescu si Vladimir Putin la summitul NATO de la Bucuresti. Foto: Mediafax/Raul Ştef
A două criză majoră în care a fost implicată diplomaţia românească în luna august a fost expulzarea de către autorităţile ruse a unui diplomat român aflat la Moscova sub acuzaţia de spionaj. Acest eveniment poate fi considerat un punct de cotitură în relaţiile româno-ruse, reprezentând practic punctul cel mai de „jos”al relaţiei. Evenimentul este în acelaşi timp definitoriu pentru relaţia bilaterală, putându-se argumenta că relaţiile au devenit în mod deschis adversariale.
Este începutul lui octombrie, tocmai bine pentru a evalua crizele diplomatice cu care s-a confruntat România în decursul lunii august. Spun tocmai bine deoarece suntem destul de departe de vârful acestor crize şi le putem analiza dezinhibat şi la rece. Diplomaţia românească s-a confruntat în luna august cu două crize majore: criza romilor şi expulzarea unui diplomat român de la Moscova sub acuzaţia de spionaj.
În articolul de faţă voi analiza criza romilor de origine română care au fost repatriaţi mai mult sau mai puţin voluntar de către autoriăţile franceze. Acest eveniment este important din şase motive: criza a implicat tensionarea relaţiilor cu un stat cu care România are un parteneriat strategic din 2008 şi o relaţie specială ce debutează practic cu apariţia statului modern român în secolul al XIX-lea, a pus sub semnul întrebării dreptul la liberă mişcare a cetăţenilor europeni, a pus sub semnul întrebării imaginea Franţei de societate tolerantă şi multiculturală, a relevat incapacitatea României de a-şi proteja cetăţenii, a ilustrat existenţa unui clivaj între statele membre noi şi cele fondatoare ale UE şi a pus în discuţie autoritatea Comisiei Europene.
Prolog
Pe 14 iulie 2010, de ziua Franţei ambasadorul Franţei la Bucureşti, domnul Henri Paul răspunde întrebărilor cotidianului România Liberă. Interviul oferă o perspectivă interesantă asupra parteneriatului strategic la doi ani de la încheiarea acestuia, partea franceză fiind nemulţumită de ritmul colaborării în domeniul agricol şi cel al securităţii. Ambasadorul francez menţiona pentru prima dată problema migrării cetăţenilor români în Franţa, recunoscând existenţa unui grup de lucru româno-francez care se ocupa de această temă. Tema migraţiei romilor în relaţia bilaterală pre-datează însă acest interviu, secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche efectuând două vizite în România în februarie 2010 şi respectiv în iulie 2009. More…
Ministrul de Externe al Poloniei, Radek Sikorski şi ministrul de Externe Rus, Serghei Lavrov la reuniunea anuală a diplomaţiei polone, 2 septembrie 2010. Copyright Reuters
Aşa cum v-am obişnuit deja preluam, cu permisiunea autorului, o nouă analiză a lui Octavian Manea publicată în Revista 22.
După tragedia de la Smolensk, părea că relaţiile dintre Moscova şi Varşovia vor fi iremediabil compromise. Dar azi asistăm la o încălzire a temperaturii dintre cele două capitale.
Civitas Politics 