America, din nou populară 8

Luna trecută Pew Research Center a dat publicităţii o nouă cercetare sociologică privind percepţia  asupra Statelor Unite în lume, în cadrul programului Pew Global Attitudes Project,  proiect ce are ca scop măsurarea opiniei publice la nivel global cu privire la calitatea vieţii şi temele care definesc sistemul internaţional. Ultima cercetare din cadrul acestui proiect, dedicată atitudinilor globale privind America, a relevat date interesante în raport cu alte sondaje efectuate în ultimii 7 ani. Practic cota de încredere acordată Statelor Unite s-a reîntors la valorile din 2002, după ce a scăzut dramatic în urma declanşării războiului împotriva terorismului şi a invaziei Irak-ului în 2003. Studiul a fost efectuat simultan în 24 de state din lume şi teritoriile palestiniene şi a constat în intervievarea a 26.397 de persoane.

More…

Să apărăm democraţia! Pedepsiţi-l pe Ombudsman Răspunde

Până în acest moment ambele planuri propuse de Arias au eşuat, iar punctul unde cele două tabere devin intransigente este tocmai revenirea lui Zelaya în funcţia de preşedinte pentru următoarele luni. Zelaya nu concepe altă soluţionare a conflictului, pe când elită hondurana şi Micheletti, noul preşedinte numit de Congres, nu pot admite ca ceea ce ei numesc respectarea strictă a constituţiei şi protejarea principiului domniei legii să fie ignorate din cauza presiunii internaţionale. More…

Central and Eastern European fears 2

A group of Central and Eastern European intellectuals and former chiefs of state have published on July 16 an open letter to the President of the United States of America, voicing their concerns regarding the current state of relations between the countries of this region and the United States. The letter comes after the US-Russia summit and is signed by Vaclav Havel, Lech Walesa, Emil Constantinescu, Valdas Adamkus, Martin Butora, Matyas Eorsi, Alexandr Vondra and other important figures who have played a part in the recent history of Central and Eastern Europe. In the letter they emphasize the role played by the United States in Central Europe’s (CEE) transition from authoritarianism to democracy, remind Washington of the contribution made by the countries of this region to the American war effort in Iraq and Afghanistan, while deploring the fact that the CEE is no longer a priority for US foreign policy. The letter criticizes the new “realist” foreign policy of the Obama Administration concerning Europe and Russia, with the shadow of Yalta looming large in the minds of the signatories.

More…

Mâna lungă a lui Chavez Răspunde

În luna iunie s-au întâmplat câteva lucruri foarte interesante în America Latină, cu implicaţii globale aş zice. Mai intâi in Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU, unde Cuba a fost răsfăţata adunării, dacă e să ne luăm după declaraţia oficială trimisă către presă pe 10 iunie. Potrivit acestui document, Cuba „era şi a rămas un bun exemplu al respectării drepturilor omului, incluzând drepturile sociale, culturale şi economice”. Puţin mai departe ne este amintit faptul că un embargo nedrept a pus beţe in roate dezvoltării acestei ţări, care şi-a continuat totuşi eforturile pentru protejarea şi extinderea drepturilor omului. Pakistan, Venezuela, Rusia, Bolivia, Uzbekistan, Belarus, Sri Lanka, China şi un lung şir de organizaţii angajate în numele drepturilor omului deplâng această stare de fapt şi laudă efortul dublu pe care Cuba l-a depus pentru a suporta aceste nedreptăţi şi a întări drepturile politice!, socio-economice, culturale. Spre sfârsitul raportului, poziţia critică a Human Rights Watch si a Centrist Democratic International aproape că pare stingheră. In orice caz, efectul disonant este maxim. More…

Honduras: dilemele unei lovituri de stat 1

Preşedintele democratic ales al republicii Honduras, José Manuel Zelaya Rosales, a fost destituit de către Curtea Supremă şi expulzat din ţară de către forţele armate pe 28 iunie. Acţiunea a fost condamnată de  întreaga comunitate internaţională iar în urma refuzului  Hondurasului de a-l reprimi pe Manuel Zelaya şi a-l repune în funcţie, ţara a fost suspendată din cadrul Organizaţiei Statelor Americane. La o primă vedere atitudinea comunităţii internaţionale pare a fi îndreptăţită, dar dacă luăm în considerare şi alţi factori, această schimbare de regim pare a fi îndreptăţită şi în acelaşi timp deschide şi anumite oportunităţi.

More…

An odd gesture Răspunde

Last week Romanian President Traian Băsescu refused to attend the reception hosted by the American embassy in Bucharest to celebrate the 4th of July. This is the first time since fall of communism that a Romanian president has refused to attend the celebration hosted by the embassy. It is an odd gesture coming from a president known for his pro-American stance. The official explanation of the Romanian Presidency concerning the absence of the president from the reception was that Traian Băsescu had a busy schedule on July 2nd. Instead Romanian Prime Minister Emil Boc, and the minister of Foreign Affairs Cristian Diaconescu both attended the reception along with a host of important Romanian personalities.

More…

Joschka Fischer, consultant pentru Nabucco Răspunde

Revista germană Der Spiegel a anunţat în ediţia sa electronică faptul că fostul ministru al afacerilor externe din cabinetul lui Gerhard Schroeder a devenit consultant pentru proiectul Nabucco. Ştirea a fost confirmată şi de către ediţia în limba română a Deutche Welle. Fostul ministru de externe german va oferi în cadrul acestui proiect consultanţă politică şi lobby pe lângă guvernul turc, fiind cunoscut faptul că Joshka Fisher este bine văzut de Ankara datorită sprijinului care l-a oferit Turciei pentru posibila sa aderare la Uniunea Europeană.

More…

Criza din Iran – între raţiune şi simţire Răspunde

Protestele din Iran izbucnite în urma publicării rezultatelor oficiale ale alegerilor  prezidenţiale atrag atenţia asupra unei dileme de politică externă cât se poate de serioasă: să promovezi o politică externă dominată de propriile valori – adică democraţie şi drepturile omului, sau să fii prudent şi să optezi pentru urmărirea intereselor naţionale. Prima opţiune este tentantă pentru toate statele democratice, care consideră că normele împărtăşite ale statului de drept, ale democraţiei parlamentare şi drepturile omului moderează conflictele internaţionale. Promovarea acestor valori la nivel internaţional are darul de a reduce posibilitatea conflictului internaţional între statele democratice şi de a câştiga în popularitatea la nivel naţional. În practică, această metodă nu dă întotodeauna rezutatele scontate, dând impresia unei politici imperiale şi arogante, şi creşte riscurile de confruntare cu state care nu împărtăşesc valorile democratice.  A doua opţiune este fundamental amorală – presupune negocierea cu oricine se află la putere şi este dispus să stea la masă trativelor. Nu este deloc populară, deoarece ignoră valorile democratice în favoarea eficienţei politice.

More…

Romania’s fighter dilemma Răspunde

As part of an ambitious 15 billion euros modernization plan, conceived in 2005, Romania should have replaced by now its aging fighter force with a new modern multipurpose aircraft. However, political difficulties, internal wrangling and the economic crisis of September 2008 have delayed these plans and threaten Romania’s ability to protect its airspace and fulfill its obligations as a NATO member.

The mainstay of the Romanian Air Force for almost forty years has been the Soviet built MiG-21 Fishbed, which has now become hopelessly outdated and needs replacement. A series of upgrades and overhauls in the mid 90’s have allowed the MiG-21 fleet to stay airborne until 2012 and maintain a decent degree of interoperability with other NATO partners. However the life expectancy of these air crafts is now almost over and they offer little military capabilities. Consequently in 2006 the Romanian Ministry of Defense decided to allocate 4.5 billion dollars to buy 48 new multipurpose fighters for the Air Force. The decision to buy these fighters should have been taken in 2008, but for political and economic reasons it has now been deferred most likely until 2010.

More…

România şi Orientul Mijlociu sau de ce ar trebui reactivat un parteneriat 1

Am avut plăcerea să mă reîntâlnesc zilele trecute cu o veche cunoştiinţă – Manuela Paraipan, un observator şi cunoscător al politicii Orientului Mijlociu şi a Levantului. Din această întâlnire fortuită a rezultat un interviu, pe care Manuela a avut bunăvoinţa să mi-l acorde:

1.Ce ar avea România de câştigat dacă s-ar implica in Orientul Mijlociu şi Levant?
Înainte de 1989 Romania a avut şi a intreţinut o relatie privilegiată cu lumea arabă
şi musulmană.  Între timp, multe s-au schimbat şi pentru noi, şi pentru ei. Parteneriatul activ s-a transformat într-unul pasiv.  Ca stat membru al Uniunii Europene, NATO, ONU şi a altor organizaţii la nivel internaţional, România beneficiază de o poziţie favorabilă pentru a juca un rol dinamic în regiune. Ce câştigăm? În momentul în care venim cu o politică externă coerentă şi cu proiecte pragmatice care să ne facă vizibili, vom beneficia de influenţă, iar aceasta înseamnă putere. More…

Coreea de Nord a efectuat astăzi un nou test nuclear Răspunde

Coreea de Nord a reuşit astăzi să surpindă comunitatea internaţională cu un nou test  nuclear. Dacă primul test nuclear efectuat de acest stat pe 9 octombrie 2006 a fost anunţat, testul de astăzi a fost efectuat fără emiterea nici unui avertisment. Autorităţile de la Phenian au ameninţat însă pe 29 aprilie că vor efectua un nou test nuclear, dacă Consiliu de Securitate al ONU nu ridică sancţiunile împotriva Republicii Democrate Populare Coreea şi nu prezintă scuze. Explozia a fost detectată de catre către USGS (Serviciul pentru Studii Geologice şi Seismice al SUA) care a detectat un mic cutremur de 4,7 grade pe scara Richter în proximitatea locaţiei primului test nuclear. Nu se cunoaşte puterea exactă acestui nou test nuclear – ministerul rus al apărării a emis o estimare a puterii dispozitivului nuclear cuprinsă între 10 şi 20 de kilotone. Testul anterior din 2006 a fost estimat de specialişti ca având echivalent cu 1000 de tone de TNT (insuficient din punct de vedere militar).

More…

The Austrian Embassy in Bucharest has sprung a leak Răspunde

I should start by saying that someone at the Austrian Embassy in Bucharest had a really bad day at the office this Sunday… In short it seems someone from the embassy’s staff has leaked a memo, written by Ambassador Martin Eichtinger in which he surmises Romania’s position on thorny diplomatic issues concerning energy security, EU-Russian relations and Turkey’s accession to the EU. The document reveals not only Romania’s foreign policy agenda and positions, but also possible future decisions the government will take in the near future regarding the Nabucco gas pipeline, the PEOP  project (Constanta-Trieste oil pipeline) the national energy security strategy, the current situation in Moldova, relations with Russia and Ukraine. All the informations in the leaked document are taken from statements which president Traian Basescu made to EU diplomats or from his meetings with various European and regional leaders. In essence the document is nothing more than a diplomatic report which every embassy has to send back home to the foreign ministry. This particular document was destined for the Austrian foreign ministry and for the Austrian embassies in Chisinau, Bruxelles, Kiev and Moscow.

More…