Problemele și provocările proteselor din Piața Universității. O evaluare critică 13

61382539

În primul rând, nu se diferențiază, ca sens, cu nimic de alte proteste care strigau împotriva politicienilor. Sigur, protestatarii sunt diferiți, tendința de a cere un litru de ulei, un kilogram de făină sau 50 de lei este mai mică, dezgustul față de clasa politică este generalizat acum. Dar, până la urmă, totul se reduce la un grup de oameni care s-au săturat de modul în care politicienii lucrează pentru ei.

În al doilea rând, toate bune și frumoase, dar care este finalitatea protestelor în loc de un generic „să fie mai bine”? O nouă generație de politicieni? Cine? De unde? Și mai ales cum, dat fiind că mai mulți comentatori au subliniat că ușile de acces în politică sunt încuiate, iar cheile sunt la politicienii actuali? Să nu uităm că oameni precum Ponta, Udrea, Anastase, Boc sunt oameni tineri. Și ne-am săturat de ei la fel de mult ca și de generația Iliescu, Băsescu, Năstase. Un nou sistem politic? Aceleași întrebări. Și astfel, dacă ne uităm dincolo de atractivitatea unui protest oarecum inedit pentru România dar care folosește activități standard din repertoriul actual al mișcărilor de protest în plan internațional (teatru, dans, muzică, lectură etc.), vedem un protest în care un grup de oameni strigă „Jos toți” fără a propune o alternativă.

În al treilea rând, protestul suferă de o reală problemă de legitimitate. Grupând toate orașele, probabil că în cea mai bună zi a protestului au ieșit 40.000 – 50.000 de oameni în toată țara. Să zicem 100.000, că nu dau de la mine. Sigur, e mult pentru România. Eu mă întreb, însă, altceva: în condițiile în care două treimi din români au încredere în USL și ar vota din nou USL, pe cine reprezintă protestatarii? More…

Despre percepția gazelor de șist în România Răspunde

Shale gas EROI

Am scris pentru ROEC (Romania Energy Center) un policy brief despre percepția gazelor de șist în România în ultimele 18 luni. Brief-ul evaluează evoluțiile politice și cele de la nivel societal pe tema exploatării gazelor de neconvenționale începând cu protestele din ianuarie 2012, când aceasta a fost introdusă pe agenda publică, până aproape de izbucnirea protestelor privind proiectul minier de la Roșia Montană, unde exploatarea gazelor de șist apare ca subtemă.

Din concluziile policy briefului:

Există un consens politic la nivelul elitei politice cu privire la necesitatea exploatării gazelor neconvenționale.

Publicul românesc nu este foarte bine informat în privința gazelor de șist și a fracturării hidraulice.

Opoziția împotriva proiectului se manifestă mai ales la nivel local More…

Dacă aş fi (Guvernul din umbră al) PDL… 2

Pe scurt, în loc să păzim doar corupţii, le luăm obiectul muncii şi atunci nu vor mai fura din lipsă de fonduri şi oportunităţi. O asemenea abordare este coerentă cu preocupările unui partid de dreapta (dreptate, stat minimal). Mai mult, cooptarea băncilor, chiar marginală, va stârnii furia intelectualilor de stânga şi per a contrario va consacra PDL ca partid de dreapta în singurul loc în care această etichetă este luată în serios: Internetul.

Însă, spre deosebire de alte măsuri „de dreapta” prin această abordare nu sunt antagonizaţi decât un număr limitat de birocraţi de nivel scăzut şi mijlociu. Cetăţeanul câştigă. Statul câştigă şi el pentru că economiseşte. Chiar şi clientela politică poate fi parţial trecută prin sistemul bugetar şi apoi reciclată ca funcţionari bancari mai bine plătiţi. More…

Spre paradigma maghiara? (II) Răspunde

1264111_10153258736180327_2118080160_o

Acum mai bine de un de zile avertizam că România se îndrepta spre paradigma maghiară, descrisă de mine ca:

Paradigma maghiară presupune în primul rând dominația asupra sistemului politic prin impunerea voinței asupra adversarilor și respingerea vreunui dialog constructiv cu celelalte formațiuni politice.

În ultimul an au avut loc o serie de evoluții politice care au evidenția asemănările și deosebirile dintre România și Ungaria. Bucureștiul, în ciuda coabitării și a aparenței de stabilității continuă să se îndrepte, ce-i drept într-un ritm mai încet. Iată câteva din evoluțiile similare cu cele din Ungaria:

„Schimbarea regulilor jocului în timpul acestuia” – schimbarea cvorumului necesar validării unui referendum, tentativa de schimbare a formulei electorale prin introducerea sistemului Westminster, trecerea în subordinea Guvernului a Monitorului Oficial pentru a amâna publicarea unei decizii a CCR.

Subminarea puterii judecătorești și delegitimarea acesteia – vizibilă mai ales în momentul suspendării președintelui și diatribelor din presa împotriva CCR. More…

Republica Moldova, mai aproape de UE Răspunde

02.11.2007

Alegeri parlamentare organizate de 3 ori în 2 ani, 3 guverne în 3 ani şi perfomanţa de a fi singurul stat din lume în care parlamentul nu a reuşit să aleagă preşedintele vreme de aproape 3 ani – aceasta este imaginea vieții politice a Republicii Moldova, unde criza pare că definește o caracteristică constantă a jocurilor de putere de la Chișinău.

Instabilitatea politică de la Chișinău a debutat în 2009, pe fondul organizării de alegeri parlamentare anticipate, sub presiunea minirevoluției Twitter, care a contestat victoria incertă obținută de PCRM la scrutinul organizat câteva luni mai devreme și a permis crearea Alianței pentru Integrare Europeană (AIE), formată din PL, PLDM și AMN. AIE a obținut 53 mandate de deputați, care au asigurat majoritatea necesară susținerii Guvernului Vlad Filat, dar care au fost insuficiente pentru alegerea președintelui statului (61 de voturi). Marian Lupu, candidatul propus de AIE, nu a întrunit votul a cel puțin 61 deputați în urma a două tentative succesive de alegere a șefului statului, situație care a dus la organizarea unui nou scrutin legislativ în 2010, în urma căruia a fost format Guvernul AIE II, condus tot de către Vlad Filat. Rezultatele alegerilor legislative din 2010, deși nu au adus AIE numărul minim de mandate parlamentare necesare alegerii președintelui statului, au consolidat poziția acesteia (59 mandate). More…

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Represiunea de catifea (2): Partidul pentru Roşia Montană 1

image-2013-09-6-15521088-70-proteste-impotriva-proiectului-rosia-montana-ziua-5

Funcţional vorbind, demonstraţiile au fost policy oriented, fie că le interpretăm ca un pur demers ecologist, fie ca o palmă dată arbitrariului guvernării USL. În acest cadru, când deja ai şi masa critică a unui protest, construirea unei organizaţii este inutilă. O organizaţie nu te ajută să facilitezi demonstraţiile, ba chiar, dacă are formă juridică, te încurcă. O organizaţie nu îi ajută pe protestatari să negocieze deoarece aceştia … nu doresc să negocieze. O organizaţie poate, într-adevăr, să proclame luni lucruri care nu au fost strigate în piaţă duminică; dar acesta nu este deloc un beneficiu.

O organizaţie îi poate doar ajuta pe protestatari să ducă protestul mai departe. Dar… vor ei acest lucru? Cei care scriu pe pancarte „Jos Capitalismul” sau „Sus Capitalismul” sunt deja oarecum organizaţi; nu de aceştia vorbim. Masele de protestatari, însă, au strigat ele vreodată „Organizare!”, „Vrem lideri”? În 1990, spre exemplu, lumea striga „Liberali şi ţărănişti/ daţi-i jos pe comunişti”. Strigă cineva, acum, „Alburnus”? More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

20.000 de voci Răspunde

1270460_10151565579821890_2074169603_o

Protest trans-ideologic – erau prezenți printre protestatari anarhiști de stânga, naționaliști, mișcarea anti-taxe a lui Mihai Giurgea, partizani ai Partidului Noua Republică, activiști creștin-ortodocși, legionari, activiști de mediu. Aceste grupuri și-au ignorat diferendele ideologice și s-au unit în jurul cauzei „salvării Roșiei-Montane”. Proiectul minier a reușit să scoată în public o serie întreagă de grupuri socio-politice marginale cu mesaj radical. Aceste grupuri au defilat alături de personalități publice mainstream, „de centru”.

Protestul nu a fost unul extremist, dar a avut un mesaj radical.

Vasta majoritate a participanților erau oameni obișnuiți. Predominant însă erau cei educați, cu slujbe bine plătite în mediul privat (cel mai probabil). Mulți protestatari și-au adus familiile la protest.
More…

Gabriel Resources despre Gabriel Resources 7

GR recunoaşte că nu poate garanta acurateţea datelor pe care le oferă cu privire la estimarea cantităţii de aur şi argint de la Roşia Montană, după cum nu poate garanta nici că depozitele estimate vor putea fi exploatate în sens comercial (deci că exploatarea de la Roşia Montană ar fi viabilă din punct de vedere comercial) (p. 42).

GR recunoaşte că o aplicare mai strictă a legislaţiei privind protecţia mediului e contrară intereselor companiei – asta deşi în reclame se lauda (mincinos) că exploatarea de la Roşia Montană se va face cu respectarea celor mai înalte standarde privind protecţia mediului (p. 43).

GR nu garantează că registrele sale contabile sunt ţinute corect (p. 44). More…

Represiunea de catifea (1): opoziţie în lipsa Opoziţiei 6

Să notăm întâi faptele. Duminică 8 septembrie am avut aproximativ 10 000 de oameni pe străzile Bucureştiului strigând „Uniţi – Salvăm – Roşia Montană”. Cam tot atâţia ar fi fost şi pe străzile Clujului, deşi clujenii au fost mai degrabă zgârciţi cu pozele. Luni 1500-2000 de oameni, aproape la fel ca şi în cursul săptămânii trecute dar mai obosiţi. Marţi o intervenţie a Jandarmeriei a forţat eliberarea mai rapidă a carosabilului spre nemulţumirea vocală a unora dintre protestatari. Miercuri au mai venit doar vreo 700 de protestatarii. Este posibil ca, graţie USL, indignarea publică să crească din nou. Dar deocamdată acestea sunt faptele.

Aşadar subţierea demonstraţiei pare să fie legată de poziţia mai asertivă a Jandarmilor. Nu este o simplă succesiune: pe mediile sociale jandarmii au fost subiectul cel mai discutat de marţi până miercuri. Nu putem exclude aici o anumită lipsă de hotărâre; poate că unii protestatari veneau regulat pentru că simţeau că sunt pe val iar atunci când statul şi-a afirmat mai hotărât controlul asupra situaţiei au decis că nu au energie să continue ad infinitum. Dar demonstraţiile ocazionate de proiectul RMGC sunt printre cele mai impresionante –poatecele mai impresionante –acte de protest care s-au întâmplat din legendarii ani ‘90 până astăzi.De aceea, nu putem reduce la totul la superficialitate. More…