decembrie 18, 2014

O resetare a politicii externe a lui Obama pe final de mandat? ²

by Octavian Manea • Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Barack Obama, ISIS, jihad, Orientul Mijlociu, politica externă a Statelor Unite, radicalism islamic, Ucraina

Din punct de vedere tactic, o majoritate republicană în Congres, deopotrivă în Camera Reprezentanților, dar și în Senat, anunță începutul unei gherile parlamentare intense împotriva principalelor inițiative ale Administrației Obama, în special a componentei asistențiale interne – Medicare, Medicaid sau a programului de asistență socială. În același timp, sub leadershipul senatorului John McCain (fostul contracandidat al lui Obama în prezidențialele din 2008), care va prelua conducerea Comisiei Serviciilor Armate, este de așteptat ca politica de apărare națională, precum și multe dintre inițiativele de politică externă ale administrației să fie atent evaluate și dezbătute. McCain este de departe cel mai vocal critic al politicilor articulate de Administrația Obama în crizele recente din Orientul Mijlociu sau din Ucraina.

Pe de altă parte, Obama va fi nevoit să găsească un echilibru între intervenționismul dorit de republicani și inițiativele de suflet pentru moștenirea sa de politică externă: un acord care să înghețe programul nuclear militar al Iranului (o perspectivă destul de nepopulară în rândurile republicanilor, dar și în cercurile decizionale de la Tel Aviv), cuplat cu pregătirea fundației Pentagonului pentru războaiele viitorului. Această din urmă componentă ar face din Obama un Carter de secol XXI. Și nu ar fi puțin lucru. Dimpotrivă. În definitiv, „Carter a pregătit fundația pentru mai toate inițiativele pe care Ronald Reagan le va asuma în zona apărării“ (în cuvintele lui Robert Gates). Investițiile făcute atunci în tehnologii cheie vor genera o adevărată „revoluție în afacerile militare“, esențială pentru descurajarea sovieticilor și pentru asigurarea supremației militare americane în lumea de după Războiul Rece. Ceva foarte similar se încearcă în aceste zile. More…

decembrie 12, 2014

Războiul împotriva ISIS e abia la început ^Răspunde

by Octavian Manea • Comentarii, International Affairs, Octavian Manea • Tags: Al Qaeda, Irak, ISIS, Kobane, Orientul Mijlociu, statul islamic

O piesă esențială în strategia Washingtonului ține de re-energizarea și sprijinirea elementelor tribale sunnite în rezistența lor împotriva forțelor Statului Islamic. Este singura modalitate de a duce ofensiva adânc în teritoriul califatului. Însă, în cazul tribului Al-bu Nimr, este prea târziu. Iar problema cea mai mare este că legătura dintre noul guvern de la Bagdad și sunniți rămâne încă masiv scurtcircuitată. Mai mult, forțele guvernamentale rămân în defensivă, prea puțin dispuse să ofere susținere unor comunități sunnite în care nu au încredere. Iată contextul în care, săptămâna trecută, Martin Dempsey, șeful Statului Major Inter-Arme, cerea extinderea misiunilor americane de asistență și antrenament în provincia Al-Anbar, tocmai pentru a completa veriga lipsă dintre Bagdad și insulele de rezistență sunnită. Însă precondiția americană era aceea ca Bagdadul să accepte înarmarea triburilor și, mai mult, să se imagineze formule de cooptare a lor în așa numite „unități de gardă națională“. În același timp, acest lucru va implica foarte probabil formularea unui nou contract social, în care „triburile vor avea mai multe de spus în propria guvernare și în propriile regiuni“ (după cum a precizat săptămâna trecută Chuck Hagel, secretarul Apărării).

Bătălia împotriva Statului Islamic este inevitabil un proiect pe termen lung. Iar multe dintre armele necesare nu folosesc gloanțe. Și asta pentru că este mult mai mult decât o grupare teroristă. Analizată atent, ISIS reproduce tiparul ideal spre care tindea și Al-Qaeda, acela al unei insurgențe maoiste. Citite astăzi, unele dintre textele care au stat la baza strategiei militare a Al-Qaeda (precum cele semnate de Abu Ubayd al-Qurashi în prima jumătate a anilor 2000) parcă recompun radiografia comportamentală a Statului Islamic. Oferă servicii, dispune de o infrastructură de guvernare paralelă, acționează ca o gherilă, dar, în același timp, funcționează și ca o armată convențională (în buna tradiție a stadiilor unei insurgențe maoiste). Totul pentru a-și menține susținerea populară a publicului țintă și care, în mod potențial, poate ajunge până la 20 de milioane de sunniți reprimați, cât există între Damasc și Bagdad. More…

octombrie 15, 2014

Campania lui Obama împotriva ISIL ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Barack Obama, contrainsurgenţa, Irak, ISIL, Orientul Mijlociu, politica externă a Statelor Unite, Siria, statul islamic

De câteva săptămâni, America se află din nou în război în inima Levantului. Washingtonul a reușit să mobilizeze o coaliție de 40 de state într-o campanie care se desfășoară simultan pe mai multe fronturi: un război aerian deopotrivă în Siria și Irak, în prim-planul căruia se află SUA; o ofensivă terestră în Irak, centrată pe forțele Bagdadului și pe milițiile kurde; un program de antrenament și echipare a opoziției siriene, în tabere găzduite de Iordania și zona kurdă; un efort internațional – sub umbrela Rezoluției 2178 a Consiliului de Securitate – prin care se încearcă stoparea fluxului de luptători străini care se alătură cauzei Califatului Islamic – ISIL (un număr care pare să fi ajuns la 15.000, dintre care 1.500-2.500 provin din Europa și 1.000 din Asia). Sunt câteva concluzii care se desprind când analizăm cele mai recente lovituri aeriene desfășurate de SUA împotriva forțelor ISIL.

Mai întâi, bombardamentele s-au concentrat masiv pe ținte strategice din Siria situate în apropiere de Allep, Raqqah și Dayr az-Zawr. Aceasta este o măsură care se înscrie în logica exprimată de președintele Obama și care vizează degradarea sistematică a capacităților ISIL. Și totuși, de ce este Siria centrul gravitațional al loviturilor? Răspunsul îl aflăm din istoria nu prea îndepărtată. În mod tradițional, una dintre lecțiile învățate de Statele Unite deopotrivă în Vietnam și în Afganistan este aceea că victoria devine imposibilă atunci când inamicul dispune de un refugiu teritorial în țara vecină capabil să ofere mișcării nu doar adăpost, tabere de antrenament, dar mai ales perspectiva realimentării cu resurse. „Am permis inamicului să mențină un adăpost. Nu am făcut nimic niciodată în legătură cu Vietnamul de Nord, însă inamicul a putut astfel să se realimenteze, să se regrupeze, păstrându-și intactă capacitatea de planificare. Ori de câte ori există un astfel de adăpost, atunci avem o problemă“, mi-a spus recent generalul Tony Zinni, fost șef al Comandamentului Central, într-un interviu pentru Small Wars Journal. More…

iulie 31, 2014

Sunniții rămân cheia (de)stabilizării Irakului ¹

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author • Tags: Al Qaeda, conflict sectar, contrainsurgenţa, extremism islamic, insurgenţa, Irak, ISIL, Orientul Mijlociu, siiti, sunniți, sunniți vs. șiiți

Momentul zero al insurgenței din Anbar se află în deciziile sistemice luate de noile autorități din Bagdadul post-Saddam. Până atunci, istoric, sunniții ocupaseră un loc dominant în sistemul politic irakian. Însă aproape peste noapte, prin primele decizii asumate de administrația lui Paul Bremer în vara lui 2003, lustrația administrativă a foștilor membri ai Partidului Baath, precum și disoluția forțelor de securitate, îi împinge pe sunniți în afara „noului Irak“, îi transformă în cetățeni de rangul doi. Imediat, zeci, chiar sute de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă. Este contextul care îi face pe sunniți să se simtă alienați și în esență să resimtă „eliberarea“ americană ca pe o pace punitivă, în care fostele elite ale puterii și comunitățile lor sunt epurate și excluse în bloc din noua ordine politică.

Treptat, sunniții ajung la concluzia că sunt perdanții noului Irak. Pentru ei miza invaziei americane nu mai ține doar de înlăturarea regimului Saddam Hussein, dar și a comunității lor din ecuația națională a puterii. Efectul „ocupației“ devine răsturnarea echilibrului de putere și colonizarea pârghiilor cheie cu noii beneficiari, șiiții. Irakul intră astfel într-o spirală a jocului de sumă zero, a dilemei de securitate extremă, unde câștigurile unei comunități sectare devin automat pierderile celeilalte. Neavând o miză personală în succesul noului Irak, comunitatea sunnită se transformă treptat în ceea ce literatura de specialitate numește un spoiler al păcii, un actor direct interesat de subminarea și eșecul unei păci percepute ca inechitabile. Reflectând asupra condițiilor societale care fac războiul posibil, generalul H.R. McMaster ne-a spus că „în cele din urmă, oamenii luptă și astăzi pentru aceleași motivații surprinse de Tucidide acum mai bine de 2.500 de ani: teamă, onoare și interes“. Sunt și motoarele care au alimentat resentimentele anti-status-quo ale sunniților (teama de șiiți, o ordine care nu le reprezintă interesele, pierderea statutului social prin rescrierea regulilor care îți dădeau dreptul să faci sau nu parte din aparatul administrativ), pregătind terenul pentru alianța temporară cu Al-Qaeda. More…

iulie 10, 2014

Criza irakiană – o perspectivă generală ^Răspunde

by civitas politics • Comentarii, George Forcoș, Posts by author • Tags: Al Qaeda, criza din Irak, ISIS, Orientul Mijlociu, SIIL

Ceea ce se întâmplă astăzi în Irak ilustrează în ultimă instanță limitele autorităților occidentale în exercitarea controlului asupra unor state instabile din punct de vedere politic prin intermediul instrumentelor ce alcătuiesc așa numita soft-power. Logica utilizării forței brute, a dominat viziunea strategică a intervenției NATO în Orientul Mijlociu, situație care a plasat într-un plan secundar practicile specifice acțiunii diplomatice sau a penetrării elementelor de intelligence. Pe termen lung această strategie s-a dovedit a fi un eșec în condițiile în care așa numitul Război contra terorismului a implicat desfășurarea unor operațiuni împotriva unui inamic non-statal, fapt care a determinat incoerența acțiunii militare și care a favorizat prelungirea situației conflictuale. Astfel, efectele implicării militare nu au condus la eliminarea influenței organizațiilor teroriste în regiune, în ciuda celor aproximativ 500.000 de victime ale Războiului Irakian sau a celor 6 trilioane de dolari, suma totală atribuită intervenției militare americane în Afganistan și în Irak și care indică cel mai costisitor conflict militar din istoria SUA.

De asemenea ocuparea militară directă a Irakului desfășurată în intervalul 2003-2011 nu a fost dublată de acțiuni strategice eficiente care să permită pe termen lung temperarea tensiunilor dintre majoritatea șiită, oprimată înainte de anul 2003, dar favorizată din punct de vedere politic ulterior și minoritatea sunnită care își pierde privilegiile puterii în urma intervenției externe. Planul de reconstrucție a statului irakian și de sporire a securității regonale, The New Way Forward, anunțat în anul 2007 de către G. W. Bush și care prevedea printre altele izolarea extremismului și soluționarea conflictelor dintre facțiunile religioase, s-a dovedit la rândul său a fi un eșec, chiar dacă pe termen scurt tensiunilor dintre sunniti și șiiți au fost diminuate. Eșecul reconcilierii a dovedit faptul că stoparea conflictului religios care opune cele două ramuri ale islamului prin intermediul unui consens general este greu de concretizat, însă tocmai această radicalizare a disensiunilor la nivel regional constituie una dintre principalele cauze ale actualei crize irakiene. More…

octombrie 16, 2013

Obama și sindromul Vietmalia ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Recomandări • Tags: Al-Shabaab, Barack Obama, Black Hawk Down, COIN, contra-insurgență urbană, contrainsurgenţa, contraterorism, David Kilcullen, guerilla urbană, ONU, Orientul Mijlociu, politica externa americana

Al doilea mandat arată un Obama schimbat, realist, pragmatic, mult mai puțin dispus să se lase ghidat de idealism în politica sa externă.

Într-un moment sensibil pentru Administrația sa, expus criticilor pentru modul în care a gestionat răspunsul în cazul crizei siriene, la câteva zile distanță de un simbolic shutdown guvernamental, președintele Obama a folosit oportunitatea discursului de acum două săptămâni ținut în fața Adunării Generale a ONU pentru a clarifica obiectivele politicii sale externe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Multe dintre nuanțele folosite atunci par să anunțe o schimbare de optică, o resetare a filosofiei de securitate națională din timpul primului mandat. More…

septembrie 30, 2013

Volt face american în Siria ⁴

by George Visan • George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Bashar al-Assad, John Kerry, ONU, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, războiul civl din Siria, Serghei Lavrov

Evoluțiile diplomatice din dosarul sirian continuă să surprindă și să devină de-a dreptul confuze pentru observatorii scenei internaționale: mai întâi a fost votul negativ din Camera Comunelor care a eliminat posibilitatea unei intervenții britanice alături de America în Siria, pe urmă Franța și-a asumat plenar rolul de secondant al SUA în cazul lansării unor atacuri asupra regimului lui Bashar al Assad, iar președintele Obama a apelat la votul Congresului american pentru a obține legitimitatea necesară unei intervenții în Siria, ca apoi să se răzgândească. Ultima evoluție de pe frontul diplomatic al crizei siriene fost transferarea responsabilității pentru soluționarea crizei Federației Ruse printr-o mișcare surprinzătoare a secretarului de stat John Kerry.

În cazul crizei siriene politica externă americană s-a dovedit ambivalentă și echivocă: timp de doi ani Washington-ul s-a abținut să intervină, în ciuda unui dezastru umanitar evident – peste 100 000 de morți și 2 milioane de refugiați – limitându-se la impunerea unor „praguri de netrecut” (red lines) care circumscriau o posibilă intervenție directă doar în cazul în care regimului lui Assad ar fi transferat arme de distrugere în masă unor rețele teroriste (un scenariu de coșmar pentru SUA, dar și pentru Israel) sau ar fi fost utilizate asupra civililor. Cazul sirian se înscria foarte în precedentele stabilite de intervențiile americane în fosta Iugoslavie, Somalia și Libia – numai că de data aceasta SUA au ales să stea în expectativă. Atacul cu arme chimice de la Ghouta a schimbat însă dinamica politicii externe americane, care a intrat pe „repede înainte” în pregătiri de război, la mijloc fiind credibilitatea SUA după ce unul din pragurile de netrecut a fost încălcat. More…

septembrie 19, 2013

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin ^Răspunde

by Octavian Manea • Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Serii • Tags: Barack Obama, intervenție militară în Siria, John Kerry, Kosovo, Orientul Mijlociu, relații ruso-americane, Robert Gates, Serghei Lavrov, Siria, Susan E. Rice, tribalism

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

septembrie 16, 2013

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc ¹

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Arabia Saudita, arme chimice, China, intervenție militară în Siria, Iran, Israel, Liban, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, Qatar, Rusia, războiul civil din Siria, Siria, Turcia

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

august 31, 2013

Defecțiunea britanică și intervenția americană în Siria ¹

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: arme chimice, David Cameron, Ed Miliband, interventie Libia, interventie militara, interventie umanitara, Irak, NATO, ONU, Orientul Mijlociu, politica externă a SUA, Richard N. Haas, Tony Blair

Joi 29 august a avut loc o răsturnare de situație greu de imaginat în istoria politică modernă britanică: deși guvernul de coaliție al lui David Cameron deținea majoritatea în Camera Comunelor nu a reușit să strângă destule voturi pentru a obține mandatul necesar participării la o intervenție alături de Statele Unite în Siria. Acest rezultat este fără precedent– niciun cabinet britanic nu și-a văzut refuzată de către Parlament inițierea unei intervenții militare, până acum. Este o evoluție politică istorică – în alte circumstanțe acest vot ar fi condus la demisia guvernului.

More…

august 30, 2013

De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? ²

by Ileana Racheru • Comentarii, Ileana Racheru, International Affairs, Posts by author, Recomandări • Tags: Bashar al-Assad, Chuck Hagel, interventie Siria, Orientul Mijlociu, politica externă a Rusiei, Rusia, Serghei Lavrov, Siria, SUA, Tartus

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…

august 29, 2013

Intervenție americană iminentă în Siria ³²

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Al Qaeda, arme chimice, arme de distrugere în masă, atacul de la Ghouta, Barack Obama, Bashar al-Assad, Chuck Hagel, David Cameron, Edward Luttwak, François Hollande, Franţa, Hezbollah, interventie Siria, Iran, Israel, John Kerry, Levant, Marea Britanie, ONU, Orientul Mijlociu, Siria, terorism

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…