Cum a ratat Crin Antonescu să fie un președinte al viitorului (2) 3


Principala problemă a lui Crin Antonescu este joncțiunea cu masele (un test de maturitate pentru orice politician de vârf), și generarea charismei […]. Acest „handicap” politic putea fi compensat în mod eficient prin utilizarea și cuantificarea progresivă a mitului viitorului. O ironie inteligentă și vibrantă, dublată de o condescendență „șarmantă” la adresa lui Traian Băsescu ar fi fost de preferat și ar fi reprezentat o soluție bună sub aspect praxeologic. Lecția politică la acest capitol ar suna cam așa „Declinul charismei este și un declin al viitorului”. Când se întâmplă acest lucru, societatea are nevoie de un arhitect, nu de un erou salvator.

O strategie a discursului de început ar fi putut fi schimbarea cuvântului „reformă” (utilizat exhaustiv în discursul public și politic) cu vocabula „viitor”. Spre exemplu, un „viitor al educației”, nu o „reformă a educației”. Cuvântul „reformă” e devenit un laitmotiv pentru incompetență guvernamentală și non-viziune politică. Lexicul politic ar trebui să renunțe la acest cuvânt pe o perioadă nedeterminată. La fel și Crin Antonescu. More…

Complexul diplomatico-informațional 2

1378613_10151875860832488_1870567177_n

Am început să scriu un articol despre posibilii candidați la Președinția României în 2014. Undeva spre finalul acestui articol va fi o notă despre câțiva șefi de servicii secrete. Acest grup select îi cuprinde pe domnii Maior, Meleșcanu și Geoană și Ungureanu (deși dl Ungureanu primește tratament separat ca șef de partid). Ce au acești oameni în comun?

Au în CV diverse poziții legate de securitate și de politică externă (cel puțin într-un domeniu, de obicei în amândouă). Sunt fii sau membri ai vechilor elite socialiste ridicați prin forțe proprii. Totuși, asta nu pare să îi facă antipatici în ochii SUA. Vorbesc rar, măsurat, demn și, dacă li se oferă ocazia, destul de mult. În mod tipic este greu să re-povestești a doua zi ce au vorbit. Au schimbat cel puțin o dată în viață loialitatea politică. Toți sunt prezidențiabili: au candidat le președinție sau au fost luați în considerare pentru această candidatură.

Acest articol este inspirat întrucâtva din ideea americană de military-industrial complex. Însă nu atât în aspectul de big business ci acela de „old boys network” și „revolving door” More…

De weekend: Cum am anexat Ungaria! 2

flag_pins_hungary_romania_27130500

În 2016, printr-un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s-au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai d-lui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie.

2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate la următoarele alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.

2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

De ce Traian Băsescu nu poate fi primul ministru al lui Victor Ponta (II) 4

tumblr_ltmg4zQhP61qeegbeo1_500

Abandonarea lui Crin Antonescu de către Victor Ponta sau vice-versa ar avea aparenţa unei trădări, în care cel ce pleacă este etichetat ca vinovat de eşecul USL. Am văzut în articolul anterior că asemenea aparenţe costă, electoral vorbind. În acest articol ne vom uita cine şi când schimbă alianţe. Folosesc un termen mai neutru în mod intenţionat, pentru a introduce în discuţie UDMR. Ca partid al unei minorităţi, acesta îşi asumă deschis flexibilitatea, iar mutările sale nu sunt văzute ca trădare de către proprii alegători.

Să presupunem că tocmai au existat alegeri. Primii care ar putea să schimbe alianţa sunt partidele cele mai mici. UDMR în 2000 şi de atunci încolo, PC în 2004, UNPR în 2009. Mişcarea lor se face de obicei odată cu formarea guvernului. S-a discutat mult despre influenţa lor disproporţionată în sistemul politic, dar poate că unul din motivele pentru care sunt contactaţi primii este că preţul lor este accesibil.

Apoi, la mijlocul guvernării, urmează partidele/facţiunile medii. Acestea sunt parteneri juniori într-o coaliţie care nu îi satisface. Astfel au fost facţiunea Roman, PNL în primul CDR, PNL şi PDL în guvernul Ciorbea, PNL în guvernul D.A. (dată fiind popularitatea preşedintelui). De regulă (cazul Roman fiind excepţia), aceste mişcări însoţesc o remaniere guvernamentală. More…

De ce Traian Băsescu nu poate fi primul ministru al lui Victor Ponta (I) 3

În octombrie 1991, după căderea Guvernului Roman, PNL participă la guvernarea Theodor Stolojan, pe atunci sprijinit de FSN. În aprilie 1992 PNL părăsește CDR. În septembrie 1992, la alegerile locale, opinia publică va fi șocată să afle că PNL a căzut sub pragul electoral, ne-reușind astfel să intre în Parlament. Este lecția fundamentală a trădării în politica românească. Morala pe care au reținut-o partidele nu este atât că ar fi rău să trădezi, ci că are și trădarea dichisul ei. Memoria colectivă nu este foarte lungă, dar este; de aceea o trădare de succes trebuie să gestioneze corect această problemă.

În martie 1992 Petre Roman rupe FSN în două, câștigând alegerile interne cu moțiunea „Viitorul azi”. Pe termen scurt, Petre Roman candidează sub numele consacrat FSN. Dealtfel partidul are un re-branding foarte lent și ca la carte: FSN -> FSN (PD) -> PD (FSN) -> PD. Astfel se înceracă menținerea iluziei continuității. (Aceeași strategie va fi folosită mai târziu de PDL care păstrează culoarea portocaliu.) În 1995 Petre Roman susține nevoia unei alianțe ne-electorale largi; în 1996 partidul candidează separat. Abia după turul doi al prezidențialelor, când Petre Roman îl susține pe Emil Constantinescu, putem considera definitivă ruptura între dl. Roman și electoratul iliescian.

Între 1996 și 2000 PD se apropie de PNL, împreună cu care formează o alianță informală care suge din vlaga politică a PNȚ-CD, cu largul și involuntarul concurs al elitelor țărăniste. Problema de imagine o are acum PNL, care are nevoie să gestioneze ruperea de partidul care l-a ajutat să se re-întoarcă în Parlament. Din fericire pentru PNL, până când să se anunțe ruptura, PNȚ-CD este deja serios compromis. De aceea electoratul vechiului CDR este poate mai iertător. Oricum, nu există în 2000 o alianță pre-electorală între PD și PNL; cele două partide candidează – și supraviețuiesc – separat. More…

Utilitatea publică a libertății de expresie 3

63964_511349645569565_66447085_n
Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

USL: uniune politică sau mare coaliție? 1

07_USL_29_VS_25c9a15c03

Să începem prin a ne aminti ce ține USL împreună. Inițial (1) a fost o coaliție electorală întărită cu ideea de a prezenta un front unit în fața tendințelor președintelui de a numi un prim ministru după bunul plac. În acest sens a fost un succes desăvârșit. Am argumentat într-un articol anterior că USL a evitat/compensat pierderea de alegători spre nou-apărutul PPDD, a evitat/compensat penalizarea pe care electoratul o aplică coalițiilor pur electorale („împotriva naturii”) și a primit o frumoasă primă electorală, conform legii. Prim ministru este, după cum știm, Victor Ponta. Însă victoria nu înseamnă tărie. Atingerea scopurilor unei alianțe poate să fie un bun motiv de încetare a ei.

(2) Apoi, există o fuziune parțială a celor două electorate. Aici datele la care am acces sunt mai degrabă limitate, dar știm că această fuziune, sau, dacă vreți, identitate comună există. Atâta vreme cât cele două electorate nu sunt clar separate este greu și costisitor pentru oricare partid să apară ca fiind cel ce rupe Uniunea.

(3) Apoi, există guvernarea. PNL nu poate guverna fără PSD. Dincolo de anumite scenarii ușor „wishful thinking” o moțiune de cenzură care să răstoarne un PSD cu aproape 40% în Parlament este greu de imaginat. PSD poate să guverneze fără PNL, dar nu așa cum pare proiectat actualul curs de guvernare. Măsurile de continuare a austerității și de regionalizare par să descrie o redistribuire a reurselor în rândul aleșilor locali și susținătorilor financiari ai partidului. Victor Ponta și Liviu Dragnea, cu concursul ezitant al PNL construiesc o arcă a lui Noe în care vor intra doar o parte a puternicilor zilei; restul își vor vedea accesul la resurse diminuat. Cu banii economisiți, Victor Ponta speră să treacă bugetul prin criză, menținând astfel integritatea puterii celor din Arcă. More…

Mituri politice: cât au câștigat PSD și PNL din crearea USL 7

image12

Există un argument care apare recurent pe Internet și care spune cam așa: în 2008 PSD+PNL+PC=55%; în 2012, PSD+PNL+PC=60%; deci marele beneficiu al USL, pe fond de austeritate promovată de guvernul Boc, este de 5%. În fapt cifrele sunt mai degrabă 57 și 59%, deci am avea un beneficiu de doar… 2%. Nimic mai greșit, USL aduce trei beneficii majore.

2. USL nu a pierdut procente din cauza incompatibilității electoratelor

Comparând alegerile între 2008 și 2012, comparăm cumva mere cu pere. Raționamentul de mai jos este și mai fragil, pentru că pornește de la alegerile prezidențiale. Între turul unu și turul doi Mircea Geoană a câștigat aproximativ le fel de mult ca și suma voturilor din turul unu primite de el și de Crin Antonescu. Traian Băsescu, însă, a crescut de la ~30% la peste 50%. În mod normal Mircea Geoană ar fi putut să spere, pe lângă cea mai mare parte a voturilor d-lui Antonescu, la o parte consistentă din voturile nehotărâților. Pe care nu a primit-o.

3. USL a beneficiat de o primă electorală de aproximativ 10%.

Aici calculul este simplu: 69.3 – 59.3 = 10% More…

Scena politică românească: dragoste, ură şi apartenenţă 4

Scena politica
Ieri am avut o oră moartă, în care m-am gândit să desenez scena politică din România, aşa cum o văd eu. Sau, mai bine zis, aşa cum o puteam vedea la acea oră; între timp s-a mai mişcat un pic.

Legenda schemei este în linii mari intuitivă. Sus este puterea, jos este opoziţia. Contururile ferme înseamnă instituţionalizare, „norul” înseamnă o grupare ne-instituţionalizată. Săgeata bi-direcţională înseamnă o relaţie funcţională, cea uni-direcţională semnifică de obicei aşteptări ne-împărtăşite. Fulgerul este conflict (nu contează direcţia săgeţii). PPDD şi UDMR lipsesc din motive de spaţiu. UNPR şi PNŢCD lipsesc pentru că, într-un anume sens, nu există. More…

OSINT 6: Semnele timpului sau cum să știm dinainte dacă se rupe USL 21

ponta-si-antonescu-2

Atunci când vorbim de viitorul scenei politice avem de regulă în față două mari ipoteze.

Ipoteza 1. USL este un joc cu sumă nulă/ negativă. Susținători: Blogary, Vocea Rusiei, Barbu Mateescu.

În rezumat ipoteza sună așa: dincolo de aparențe, avem două alianțe pe cale de a se constitui. Victor Ponta + Elena Udrea + Traian Băsescu + PSD vs. Crin Antonescu + PNL + PDL-Blaga. Definițiile taberelor pot varia ușor. Dar, în general, ipoteza susține că USL se va sparge înainte de prezidențiale, că pregătirile pentru separare se fac de acum și că despărțirea va fi violentă (moțiune de cenzură).

În această ipoteză, partidele USL se luptă pentru acapararea puterii (unul de la celălalt). Mai mult, ele își asumă pierderea inevitabilă de voturi care este adusă de o despărțire „urâtă” a USL.

Ipoteza 2. USL este un joc cu sumă pozitivă. Susținători: Subsemnatul, Crin Antonescu, Turnofftheglory, Victor Ponta.

Cealaltă ipoteză spune că scopul partidelor din USL este nu să își pună contre de acuma cât să acapareze putere din afara USL. Adică să minimizeze puterea în stat a lui Traian Băsescu (nu neapărat să îl elimine), să preia resurse ale PDL și să împingă partidul (facțiunile?) sub pragul electoral sau în zona extremistă. Ipoteza nu exclude desigur luptele pe împărțirea prăzii, dar susține că aceste lupte pot fi ținute sub control atâta vreme cât există pradă de împărțit. More…

Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti 1

King_Charlemagne_receiving_the_Oath_of_Fidelity_and_Homage_from_one_of_his_great_Feudatories_or_High_Barons

Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris.

În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. More…