OSINT 6: Semnele timpului sau cum să știm dinainte dacă se rupe USL 21

ponta-si-antonescu-2

Atunci când vorbim de viitorul scenei politice avem de regulă în față două mari ipoteze.

Ipoteza 1. USL este un joc cu sumă nulă/ negativă. Susținători: Blogary, Vocea Rusiei, Barbu Mateescu.

În rezumat ipoteza sună așa: dincolo de aparențe, avem două alianțe pe cale de a se constitui. Victor Ponta + Elena Udrea + Traian Băsescu + PSD vs. Crin Antonescu + PNL + PDL-Blaga. Definițiile taberelor pot varia ușor. Dar, în general, ipoteza susține că USL se va sparge înainte de prezidențiale, că pregătirile pentru separare se fac de acum și că despărțirea va fi violentă (moțiune de cenzură).

În această ipoteză, partidele USL se luptă pentru acapararea puterii (unul de la celălalt). Mai mult, ele își asumă pierderea inevitabilă de voturi care este adusă de o despărțire „urâtă” a USL.

Ipoteza 2. USL este un joc cu sumă pozitivă. Susținători: Subsemnatul, Crin Antonescu, Turnofftheglory, Victor Ponta.

Cealaltă ipoteză spune că scopul partidelor din USL este nu să își pună contre de acuma cât să acapareze putere din afara USL. Adică să minimizeze puterea în stat a lui Traian Băsescu (nu neapărat să îl elimine), să preia resurse ale PDL și să împingă partidul (facțiunile?) sub pragul electoral sau în zona extremistă. Ipoteza nu exclude desigur luptele pe împărțirea prăzii, dar susține că aceste lupte pot fi ținute sub control atâta vreme cât există pradă de împărțit. More…

Finalul lui Traian Băsescu și spargerea balonului speculativ 5

Armadillo

Trebuie adăugat că momentele în care „personalitatea umană acaparează personalitatea politică” au coincis în general cu clipe de mare tensiune politică. Ei bine, de data aceasta, nu mai există justificări. În plus, stupiditatea gestului este mai adâncă decât pare.

Hărțile naționale atârnate de pereții școlilor sunt folosite de aproape 200 de ani pentru a educa tineretul în spiritul național; francezii sunt cei care au inventat această tehnică. În mod particular, formatult de hartă folosit de președinte este cel preferat în școlile copilăriei noastre. Mai exista harta administrativă, care însă era urâtă și arăta diviziunile din sânul nației. Harta geografică frumos colorată, însă, arată unitatea și echilibrul geografic al teritoriului. Este acea hartă în față căreia ne-am făcut cu toții poze în clasa întâi. Dacă este folosită politic, ea strigă următorul text: „românii trebuiesc să stea uniți în teritoriul inalienabil al neamului (alături de naționalitățile conlocuitoare dacă acestea insistă și sunt cuminți)”.

O hartă a Europei ar fi salvat mult din ridicolul situației. Presupun însă că nu s-a găsit una în palat. S-a găsit doar o hartă a României pentru că, deși nu servește la nimic, un nene sau o tanti de la aprovizionare au decis cândva că nu se poate ca președintele să nu aibă o hartă a țării pe care o cârmuiește. Iar nenea sau tanti au acasă poze cu copii lor, făcute chiar în fața respectivei hărți.

Evident, nu contează ce a gândit serviciul aprovizionare. Contează dacă dl. Băsescu s-a adresat direct lor, ne-cerând sau ignorând sfatul consilierilor, care cu siguranță ar fi putut să clarifice simbolistica decorului. More…

Mirel Axinte şi Vocea Rusiei au căzut de acord: PDL este în continuare centrul politicii 7

Ieri un amic îmi propunea o teorie revoluţionară a scenei politice româneşti. Conform acesteia, toate poziţionările de pe scena politică se fac în vederea alegerilor prezidenţiale, iar în spatele aparenţelor se formează treptat două tabere. Iar aceste tabere ar fi grupate (nu glumesc) în funcţie de poziţia faţă de congresul PDL

Această poziţie, cu minime nuanţe am găsit-o apoi astăzi exprimată de surse pe care de obicei nu le văd punându-se de acord.

În modesta mea părere aceşti oameni nu înţeleg corect naraţiunea politică a ultimului an. În primăvară vară s-au confruntat cei cu sprijin popular (USL) cu cei care aveau sprijinul statului (PDL-Băsescu). PDL a cedat prima rundă şi astfel Victor Ponta a ajuns prim-ministru. A doua rundă a fost o remiză: Traian Băsescu a rămas preşedinte dar USL nu a fost penalizată electoral. More…

Anul neîncrederii noastre 7

Pe tot parcursul anului 2012 politicienii şi instituţiile ne-au tratat (pe unii sau pe alţii) cu condescendenţă şi aroganţă. Nu numai că opţiunile noastre politice au fost catalogate ca ne-legitime, ci însăşi dreptul nostru de a pune întrebări şi a aştepta răspunsuri a fost privit cu suspiciune. Soluţia deci este ca fiecare om şi fiecare instituţie să înceteze judecăţile şi clasificările morale şi să înceapă a răspunde într-un mod respectuos.

Societatea este asemeni unui râu. Râul poate fi îndiguit şi transformat într-un canal navigabil sau o salbă de lacuri cu hidrocentrale. Dar el nu poate fi forţat dincolo de o anumită limită. Nu ai cum să îl faci, spre exemplu, să curgă înapoi. Iar simpla persistenţa în efort nu se numeşte eroism decât dacă este însoţită de cunoaşterea râului. Altfel vorbim de simplă încăpăţânare.

Avem deci surse diverse care sugerează că mai multe instituţii sunt într-o scădere a încrederii. Există excepţii: încrederea în autorităţile locale se consolidează în 2012; încrederea în ONGuri creşte din aprilie trecut şi până astăzi; chiar şi încrederea în sindicate are o creştere în zig-zag care seamănă mult a stagnare. Chiar şi aşa, încrederea în instituţii centralizate, naţionale sau supra-naţionale a scăzut în 2012. More…

Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014? 6

mystery-men-poster

Din 1996 până în 2009 avem în esenţă doar două poveşti de succes prezidenţial. În prima poveste stânga conservatoare se află la putere. Guvernarea este osificată şi cei patru ani de mandat îşi spun cuvântul, dar, aparent, sondajele şi controlul aparatului de stat sugerează o victorie electorală. Dreapta non-extremistă (CDR în 1996, PNL în 2004) se aliază cu stânga non-conservatoare (PD(L) în ambele cazuri). Împreună formează Coaliţia Progresistă sau, şi mai bine, Coaliţia Revoluţionară (veţi vedea imediat de ce). După mari emoţii progresiştii îi înving pe conservatori.

În a doua poveste avem un lider redutabil, carismatic, care candidează pentru un nou mandat. El care controlează cea mai puternică maşină de vot a ţării (chiar dacă în 2009 aş acorda acest titlu inter pares). Oponenţii se coalizează mult mai slab decât în modelul „Coaliţiei Progresiste” (în 2000 deloc, în 2009 doar în turul doi) şi pierd.

Dar să nu ne limităm la victorii. Înfrângerile din 2004 şi 2009 au fost la limită şi, într-un sens, pot fi considerate succes. Coaliţia din 2009 se potriveşte în bună măsură ideii de „Coaliţie Revoluţionară”. Doar în 2000 candidatura lui Adrian Năstase însă este atipică. Acesta nu este un fost preşedinte ci „doar” un fost prim-ministru. Dar, poate mai important, este un personaj lipsit de carismă. More…

Muchia și abisul domnului Antonescu 10

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Crin Antonescu a intrat în vârful rarefiat al politicii cu un formidabil bagaj de imagine, strâns cu trudă. În lungii ani în care se opunea lui Călin Popescu Tăriceanu, dl. Antonescu a abordat luptele intestine de partid cu o eleganță ne-egalată până astăzi. Lucru poate cu atât mai greu cu cât liberalul era considerat pe vremea aceea cel mai bun orator parlamentar. Apoi a venit campania cu „Revoluția bunului simț” care a plăcut multora, inclusiv dintre cei ce nu au votat cu el. Apoi construcția USL a cimentat faima sa de organizator politic.

Pe acest fond, electoratul său a fost dispus să ignore autoritarismul crescând și alianța cu PC. Ele au fost puse la pachet cu calitățile sau chiar au putut lăsa impresia de pragmatism. Asta cu atât mai mult cu cât – din cauza lipsei de dialog politic – prea puțini dintre susținătorii săi plecau urechea la critici. Eventual, nefericita poreclă „Căcărău” a avut efectul de a trezi solidaritate în fața nedreptății și insolenței.

Problemele de imagine încep să se acumuleze odată cu suspendarea președintelui Băsescu. Ca interimar, dl. Antonescu a avut aceeași preferință de a rămâne „jucător” precum hulitul Băsescu. Ba chiar, cu o anume ocazie, l-a depășit pe acesta mergând la partid să discute politică. Discursul euro-critic, util ca politică internă a lăsat niște urme pe care dl. Antonescu probabil că nu le gestionează în mod optim. Aducerea în partid a d-lui Becali a mai adăugat și ea o crestătură pe răboj. Nu doar că acesta are un trecut politic extrem de discutabil, dar dl. Becali a promovat o vreme cultul personalității antonesciene, intrând în conflict cu perceptele anti-băsescianismului*. Eforturile constante de a elimina gruparea Tăriceanu-Chiliman sau a o convinge să plece singură contravin tradiției reunificării liberale care constă în tolerarea și nu alungarea facțiunilor interne. În sfârșit discursul războinic, menținut la multe săptămâni după câștigarea războiului, îl face pe dl. Antonescu să pară oarecum depășit de situație. More…

The Reptilian Overlords. Sofismele „omului de paie” în descrierea Pieţei Universităţii în 2012 10

1358099172proteste_piata_universitatii_1_25fd76a61b

Fenomenul Pieţei Universităţii a fost greu de interpretat inclusiv de către cei ce au avut maximă bunăvoinţă. Policentric, populat cu oameni cu scopuri radicale dar cu mijloace limitate întru atingerea acestor scopuri, divers şi în acelaşi timp solidar el a sfidat definiţiile şi aşteptările tradiţionale. În schimb au înflorit tot felul de explicaţii care arătau cine sunt „adevăraţii” lideri ai Pieţei şi, deci „adevăratele” cerinţe. Multe dintre aceste argumente sunt sofisme în sensul declarat în titlu. Probabil însă că multe sunt şi erori oneste, rezultate din nevoia de a reduce cu orice preţ necunoscutul la cunoscut.

Aceştia sunt câţiva dintre stăpânii pieţei de care îmi aduc aminte, fără a avea pretenţia că i-am enumerat pe toţi. Dacă mai ştiţi şi alte exemple, simţiţi-vă liberi să adăugaţi în comentarii.

Piaţa Universităţii a fost un punct de cotitură şi pentru Civitas Politics. Ne place să credem că am fost printre primii care s-au focalizat pe evenimente fără să spună că este vorba de o izbucnire trecătoare şi pasabilă. Iar interesul generat de Piaţă ne-a instalat pe un trend care a dus la dublarea numărului de vizualizări pe parcursul anului 2012. Mulţumim celor care ne-au citit şi preluat precum şi celor care şi-au exprimat atunci opiniile, fie ele pro sau contra. Dacă doriţi să vă amintiţi parfumul acelor vremuri, vă invităm să re-citiţi seria dedicată evenimentelor. More…

Echilibrul între principi și baroni în guvernul Ponta 19

Hommage_au_Moyen_Age_-_miniature

Într-un articol mai vechi am argumentat că un clivaj important în clasa politică, dincolo de cele tradiționale, este cel între „principi” și „baroni”. Baronii au capital organizațional prin care vor să conserve accesul la resurse și, spun oamenii răi, imunități. Principii au popularitate și încredere la nivel național și vor să obțină și mențină puterea în aparatul central al statului. Pentru asta au un dosar curat curățel gestionabil; unii dintre ei sunt chiar, prin comparație, săraci și cinstiți. Pe scurt, domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu sunt principi, iar domnii Falcă, Dragnea sau Voiculescu baroni. Fiecare cu curtea și castelele sale.

Aparent baronii sunt în avantaj pentru că acumulează ușor-ușor credibilitate politică la nivel național în timp ce principii văd că sursele de regenerare la nivel național (organizații centrale de partid, cvasi-tehnocrați, miniștrii de externe) seacă lent. Astfel, Guvernul Ponta 2 este poate ultima fereastră de oportunitate a principilor USL în față valului de „putere a primarilor și șefilor de consilii”. Inclusiv conflictul pentru includerea UDMR la guvernare poate fi citit (și) ca o luptă dintre un proiect princiar și presiunea organizațiilor baroniale.
More…

Paradigma maghiară sau paradigma românească? 10

71612_487192857998987_1748114532_n
În fața evoluțiilor politice recente din România merită pusă o întrebare: riscăm să cădem în paradigma maghiară reprezentată de FIDESZ și Viktor Orban? Nu mă refer aici la resugența vreunui naționalism românesc, ci la absența unei opoziții eficiente care să articuleze un proiect alternativ credibil.

Am scris aceste cuvinte pe acest site, acum șase luni. După șase luni configurația politică locală e urmatoare: USL deține două treimi din mandatele din parlament, PDL împreună cu apendicele său politic ARD au sub 100 de parlamentari, următorul clasat este PPDD (cu Dan Diaconescu rămas la OTV, dar cu un potențial uriaș de transfer al loialității către majoritatea guvernamentală), UDMR este teoretic în opoziție (deși a încercat să intre la guvernare) și grupul minorităților votează cu guvernul (normal în logica politică românească). Detaliu: Gigi Becali este membru al legislativului, este deputat și membru al Comisiei Juridice și cei care cred că va fi un comic relief al acestui Parlament probabil se vor înșela. Alt detaliu, destul de important, este posibilitatea reală ca o parte din parlamentarii ARD și PDL să „migreze” către partidele din USL, pentru a se bucura de privilegiile puterii.

Dificultatea formării unei opoziții credibile nu este dată numai de scorul electoral al USL, dar și de o situație socio-demografică favorabilă puterii din punct de vedere politic. Mesajul politic al USL a rezonat și a fost credibil pentru foarte mulți români, victoria datorându-se câștigării unor procente mari în rândul cohortelor de alegători care s-au prezentat la urne. USL a reușit performanța de a aduna chiar și 16% din voturile etnicilor maghiari, punând sub semnul întrebării intrarea în parlament a UDMR. PDL/ARD are o misiune dificilă de a convinge cetățenii că reprezintă alternativa viabilă la puterea USL, lucru care nu se va întâmpla prea curând având în vedere datele problemei. Pierderile înregistrate de PDL/ARD la urne indică o lipsă de credibilitate masivă a românilor în mesajul acestei formațiuni politice. More…

USL: tranziția non-negociată a puterii 6

59595_119281994900716_959450821_n

Mă aștept ca o primă parte a guvernării USL – și este greu de spus cât ar dura această parte – să continue ceea ce partizanii ARD numesc „asalt asupra instituțiilor”. După cum m-am lăudat fără jenă pe acest blog atunci când am putut face o predicție cu săptămâni înainte ca ea să devină evidentă și pentru alții, la fel trebuie să spun acuma că nu sunt deloc printre primii care au ajuns la această concluzie. Felicitări, deci, celor care s-au gândit mai devreme.

Fără să cauționez într-un fel ce va face USL, nu pot să nu remarc că strategia opoziției este deocamdată profund nefericită. Ceea ce speră ARD este o non-tranziție, o „contra-revoluție”; ARD este în esență „reacțiunea” celor ce agreau vechiul regim și care au trecut peste diviziunile interne pentru a opri schimbarea. Și, dacă există ceva mai violent și neplăcut decât „revoluția”, acest ceva este „reacțiunea”. „Revoluția” poate măcar – dacă dorește – să țintească chirurgical în oponenții schimbării. „Reacțiunea” în schimb, conștientă de propria ilegitimitate, este adeseori nevoită să țintească întreaga bază de susținere a „revoluționarilor”. More…

Pentru un mare blat patriotic 4

Domnii Antonescu, Ponta, şi Băsescu sunt, împreună, produsele cele mai bune ale unui sistem bazat pe anticorupţie şi concurenţă politică.

Să mă explic. Pentru scopurile acestui articol putem împărţi politicienii în trei categorii:

Principii: politicieni de vârf, temuţi în partid, dispreţuiţi şi urâţi de adversari. Deşi unii au probleme cu justiţia sau morala, supravieţuirea lor se datorează faptului că, de-a lungul unei cariere relativ lungi, nu au putut fi condamnaţi sau discreditaţi. Este o listă extrem de scurtă : Antonescu, Băsescu, Boc, Macovei, Ponta, Stolojan (?), Tăriceanu.

Ei sunt vârful înzăpezit al muntelui, zona în care opinia publică a putut cenzura comportamentul aleşilor pe criterii de corupţie dovedită. Dacă lista vi se pare destul de pestriţă şi tristă, probabil aveţi dreptate. Chiar şi aşa, această listă, mai mult decât condamnarea lui Adrian Năstase, arată că discursul anticorupţie a avut un oarecare impact real: din cauza ei partidele au trebuit să pună la vârf persoane cu un dosar curat.
More…

Cum să spargi PNL fără să spargi USL 9

Multă vreme am tratat cu indiferenţă speculaţiile (mai mult sau mai puţin umede) despre spargerea PNL sub presiunea conducerii „dictatoriale” a lui Crin Antonescu. Motivul? Un asemenea gest ar fi contrar principiului unităţii care animă nu doar USL ci şi relaţia dintre USL şi electorat. Ultimele gesturi ale liderilor PNL şi PSD însă re-definesc conceptul USL de aşa natură încât un asemenea gest devine posibil, cel puţin la nivel teoretic.

La construire USL era o combinaţie relativ simplă între PSD, PNL şi PC (Antena 3). Oricine era în aceste grupări era legitimat politic pentru a lupta contra preşedintelui. Oricine dorea să intre în USL pentru a lupta contra preşedintelui trebuia să treacă printr-una din aceste grupări. Astăzi, însă, USL înseamnă şi UNPR, PNG, şi alte partide ce există mai ales pe hârtie. Altfel spus trecem de la o alianţă exclusivă (pe modelul „Dreptate şi Adevăr”) la o alianţă inclusivă (pe model CDR), în care este din ce în ce mai greu să ţii afară pe cine doreşte să intre. More…