De weekend: Cum am anexat Ungaria! 2

flag_pins_hungary_romania_27130500

În 2016, printr-un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s-au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai d-lui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie.

2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate la următoarele alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.

2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

Naşte şi dreapta oameni 7

crin-thumbnail

În ultimele zile am avut două surprize umane interesante. Prima este oferită de doamna Lili Crăciun. Doamna Crăciun scrie pe Politicstand. Politicstand se laudă că a contribuit decisiv la lansarea poreclei Căcărău; altfel spus, umblă cu scatologia în gură. Dacă doamna Crăciun scrie bine sau rău, nu pot nici să afirm nici să infirm. Poate că standardele mele de limbaj şi umor să nu fie de obicei foarte ridicate. Totuşi, dacă o platformă simte nevoia să împletească patosul patriotic şi furia ideologică cu vibraţia excremenţială, refuz să vizitez acea platformă. Şi vă asigur că nu mă alint. Dintre toţi cunoscuţii, unul singur îşi permite în mod constant să folosească acest apelativ nefericit în prezenţa mea. Dar acest amic a împlinit de curând 71 de ani. La vârsta aceasta nu mai pot să îl întorc de pe căile sale.

Surpriza a venit într-un articol care a ajuns la mine prin social media. În acest articol doamna Crăciun se arată oripilată de tratamentul la care este supusă Draga Olteanu Matei. Celebra actriţă la criticat la un moment pe Traian Băsescu ceea ce a stârnit furia necontrolată a unora dintre adepţii lui. Doamna Crăciun argumentează că, indiferent de posibilele excese de limbaj al actriţei, nu este permisă să i se adreseze acesteia apelative precum „hoaşcă” sau „băbătie”.

A doua şi cea mai puternică surpriză vine de la Mihail Neamţu. More…

Despre ţigani, adică romi (limbă, cultură şi reproducere culturală) Răspunde

romi

Unele culturi, fiind poate complexe conform criteriilor interne, nu au acel tip specific de complexitate care să le permită oamenilor să trăiască şi să prospere în lumea modernă. Iată o frază care poate înfuria o gamă largă de militanţi. Din fericire, există o frază mai greu de contrazis. Unele limbi, fiind poate complexe conform criteriilor interne, nu au acel tip specific de complexitate care permite oamenilor să trăiască şi să prospere în lumea modernă.

Astfel este limba şi cultura romani, astfel a fost limba şi cultura valahilor. Despre valahi am scris într-un articol trecut, cu scopul specific de a nu ajunge să fie catalogat ca un rasist fără speranţă. Despre romi vom vorbi acum.

More…

Despre valahi, adică români 6

valahi-si-tigani-1875
Eu vreau de fapt să scriu un articol despre limba, cultura şi integrarea romilor. Cum însă acel articol m-a fi făcut să par în ochii unora un rasist nenorocit, îl scriu întâi pe acesta.

Cu toţii am învăţat la şcoală că limba română este foarte unitară şi non-dialectală datorită păstorilor care în transhumanţa lor au facilitat schimburile culturale. Ajuns într-o facultate de ştiinţe sociale (şi mă tem că nu în toate), studentul este familiarizat cu o teorie tulburătoare: limba română este unitară deoarece este foarte modernă, şi bine împănată cu neologisme.

Să luăm spre exemplu cuvântul „statuie”. Dinicu Golescu observă, probabil pentru prima dată în viaţă, statui. În limba vorbită de el acasă nu exista cuvânt pentru statuie deoarece în Moldova ortodoxă … nu prea existau asemenea obiecte. Astfel Constantin Radovici din Goleşti trebuie să explice cititorilor ce sunt acelea statui. Abia mai târziu termenul se împământeneşte şi la noi, pe filieră franceză, şi este numărat în fondul romanic al limbii. Acesta, fondul romanic tarziu, are o contribuţie hotărâtoare la unitatea limbi.

Fondul vechi, în schimb, este mult mai variat şi variabil. Este de notorietate variaţia unor cuvinte precum păpuşoi, curechi, barabule, etc. Cu toţii avem un bunic care ne spune că: „la noi la ţară se zicea altfel”. Dar vă propun o abordare mai sistematică. Deschideţi un ghid serios de plante medicinale şi veţi vedea varietatea de denumiri pe care o au acestea. Numai banala mentă se poate numi… More…

Un fapt statistic: românii sunt neduşi la biserică 1

enhanced-buzz-28408-1371813261-4

Dacă prin religiozitate înțelegem declararea formală a religiei, fără nici un cost personal, suntem printre campionii Europei. Pe măsură ce creștem strictețea, dar fără a ieși din canoane, situația este din ce în ce mai albastră. Pe scurt, iadul ne mănâncă.

90% din noi nu ținem postul. Din aceștia scădem pe cei câțiva cu dispensă și rămân restul care merg în iad. O parte scapă prin spovedanie, dar cam un român din doi tot o pățește. Cifrele sunt similare cu cele culese de IRES în 2010 și 2011.

În plus, maxim un român din trei merge săptămânal la slujba de duminică (Daedalus 2007 Eurobarometrul 66-2006). (Discuția e mai complicată, căci întrebările nu sunt foarte bine puse, dam am rezumat-o astfel.)

Ce ne spun aceste cifre? Că românii mint sondajele privind la religiozitatea lor în mod extrem de constant și hotărât. Atât de constant și hotărât încât probabil mulți se mint pe ei înșiși. Nu se poate să mergi regulat la biserică (cam orice biserică) și să nu se prindă de tine ideea că e bine să te spovedești (măcar) de Paște. Apoi, că pe măsură ce le pui întrebările potrivite, le este din ce în ce mai jenă să inventeze. Ceea ce mă face să cred că nici mersul duminical la biserică nu e tocmai atât de înalt. More…

Noua agendă publică 16

Public-Opinion-Hands

Victoria clară şi popularitatea înaltă a USL au adus în dezbaterea publică câteva întrebări legitime. În primul rând, câtă vreme poate susţine USL această popularitate. Apoi, de unde va începe eroziunea guvernamentală. Pentru a răspunde la aceste întrebări este nevoie să ne uităm mai întâi la modul cum arată agenda publicului. Nu neapărat agenda publică a mass-media ci temerile şi preocupările cetăţenilor. Voi folosi pentru acest scop, pe lângă date din Eurobarometru, sondaje Avangarde şi INSCOP, două institute relativ generoase cu informaţia şi având aparent clienţi de orientări politice diferite.Sondajele pot fi consultate în proiectul Sondaje Publice al Context Politic, sau pe siturile producătorilor.

Mi se pare rezonabil să spunem că, dincolo de o erodare „normală”, USL poate suferi o erodare accentuată dacă situaţia personală a alegătorilor se înrăutăţeşte şi aceştia percep Guvernul ca o entitate distantă şi indiferentă. Toate celelalte proiecte de imagine ale USL nu aduc neapărat multe satisfacţii directe alegătorilor ci mai degrabă construiesc o aură de competenţă: „Ponta e băiat bun. Uite, a făcut […] şi […]. Sigur se ocupă şi de noi”. Dacă însă politicile economice sau sociale ale guvernului vor fi percepute ca un eşec, nu pare să existe deocamdată o metodă de a compensa.

Voturile pierdute de USL, dacă trendurile actuale s-ar menţine neschimbate, ar putea să meargă masiv spre nehotărâţi sau anti-sistem (non PPDD) şi mai puţin spre Opoziţia parlamentară. Probabil însă că realitatea va obliga la schimbări de atitudine şi discurs. Există, cred, trei factori care vor influenţa migraţia sau retenţia voturilor. More…

Uşor cu Gauss pe scări 2

bacalaureat-2013-ce-subiecte-au-avut-de-rezolvat-candidatii-la-limba-si-literatura-romana

Chiar dacă nu are sens să aşteptăm o distribuţie normală curată, distribuţia reală trebuie să amintească măcar vag de un clopot. În partea stângă trebuie să avem puţine cazuri, căci sistemul filtrează înainte de bacalaureat notele sub 5. În partea dreptă, din nou, puţine cazuri, sugerând că dacă se merge mai departe cu severitatea nimeni nu va lua notă maximă. Când distribuţia rezultatelor tinde spre infinit, este clar că avem o evaluare incorectă.

Acestea fiind zise, cu greu putem măsura cât de eronat este examenul fără a supune un eşantion de elevi la examene alternative. Cu atât mai puţin o extrapolare a unor date pe care le ştim incorecte nu va produce rezultate credibile.

Probabil cel mai corect faţă de elevi ar fi să avem o notă de trecere de 4 sau chiar 3,5 şi o severitate a notării comparabilă cu cea pre-Funeriu. Astfel, sistemul ar continua să răsplătească elevii care prin muncă şi eforturi suplimentare ale părinţilor suplinesc slaba calitate a predării. În schimb elevii de la coadă ar primi recunoaşterea faptului că ei sunt mediocri şi nu tâmpiţi, dar sistemul de învăţământ îi împinge în jos. More…

De Weekend: Cripto-băsismul și țăranul român (guest post) Răspunde

iliescu_jdd_ro_01084900

Într-o logică a satului românesc, polarizarea este mult mai simplistă și se face la nivel de apartenență și/sau loialitate. Du-te cu campania la nea Valică și explică-i cum stă treaba cu promisiunile electorale, mai strecoară-i și ceva ideologie mascată de o măsură. Nea Valică e sătul de promisiuni. Pentru părinții lui, pedesereul a fost bun, i-au dat pensie de CAP. Pentru nea Valică, dreapta a însemnat schimbarea, care mai apoi nu s-a întâmplat. Și atunci, invariabil, te întreabă: „Mă, tu de-al cui ești? De-al lui Iliescu sau de-al lui Băsescu?”. Logica loialității bipartite. Și nu poți spune că nu ești de-al unuia dintre aceștia doi, pentru că istoria postdecembristă i-a demonstrat că dacă nu te afli spre unul dintre cei doi poli, nu contezi în logica electorală. Și mai știe că, la o adică, susținători ai fiecărui pol care a căzut într-o mai mare sau mai mică dizidență, în vreme de tumult electoral tot s-a raliat taberei pe care mai deunăzi o părăsise, cu invariabilul mesaj că „trebe votat răul ăl mai mic”. Nu poți spune altceva. Dacă loialitatea ta se îndreaptă spre un actor secundar, iar acesta își manifestă loialitatea spre unul dintre cei doi actori principali, în ochiul votantului tipic îl vei susține pe unul dintre cei doi.

Diferențierea între băsiști făcută de Andrei este, așadar, una de natură postelectorală, sesizată întru înțelepciunea sa de țăranul român. Pentru că, în fața unu tumult politic, stânga va vota ce girează Iliescu iar dreapta, ce recomandă Băsescu. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

De weekend: Cripto-băsiștii 11

basescu650834_77576300

Devine din ce în ce mai greu sa îți acuzi amicii de bere că ar fi băsiști. Înainte aveau numai negări vagi de tip Eu l-am criticat odată, în 1789, pe o temă despre care nu știe nimeni nimic. Acuma îți spun verde în față: știi ceva, mie nici nu (mai) îmi place omul. Dar băsismul, ca si Moscova, este o stare de spirit și poate fi, cu efort, distilat din relația cu omul Băsescu.

Nu că distilarea ar fi ușoară. Băsismul fără Băsescu este ca și timpul în viziunea unui filosof celebru: dacă nu mă întreabă nimeni, știu să-l recunosc; dar, imediat ce mă întreabă, nu mai știu să răspund. Totuși, să încercăm.

Cripto-băsismul populist

În viziunea cripto-băsiștilor din acest grup, sensibilitatea la populism este principala caracteristică politică a poporului român. Ei pornesc, deci, de la de la o premisă valoroasă pe care o aplică excesiv.

Pentru ei nu există conducător, cel puțin după Revoluție, care să nu fie o manifestare a acestei pulsiuni populiste. În viziunea lor Constantinescu este un Băsescu ratat, iar Iliescu este un Băsescu molcom. Băsescu însuși este arhetipul și standardul după care sunt judecați politicienii, atât normativ cât și descriptiv.. Băsescu is the only way to do business.

Este grupul care a crezut cu pasiune că Oprescu va fi viitorul președinte al României. More…

De ce Traian Băsescu nu poate fi primul ministru al lui Victor Ponta (II) 4

tumblr_ltmg4zQhP61qeegbeo1_500

Abandonarea lui Crin Antonescu de către Victor Ponta sau vice-versa ar avea aparenţa unei trădări, în care cel ce pleacă este etichetat ca vinovat de eşecul USL. Am văzut în articolul anterior că asemenea aparenţe costă, electoral vorbind. În acest articol ne vom uita cine şi când schimbă alianţe. Folosesc un termen mai neutru în mod intenţionat, pentru a introduce în discuţie UDMR. Ca partid al unei minorităţi, acesta îşi asumă deschis flexibilitatea, iar mutările sale nu sunt văzute ca trădare de către proprii alegători.

Să presupunem că tocmai au existat alegeri. Primii care ar putea să schimbe alianţa sunt partidele cele mai mici. UDMR în 2000 şi de atunci încolo, PC în 2004, UNPR în 2009. Mişcarea lor se face de obicei odată cu formarea guvernului. S-a discutat mult despre influenţa lor disproporţionată în sistemul politic, dar poate că unul din motivele pentru care sunt contactaţi primii este că preţul lor este accesibil.

Apoi, la mijlocul guvernării, urmează partidele/facţiunile medii. Acestea sunt parteneri juniori într-o coaliţie care nu îi satisface. Astfel au fost facţiunea Roman, PNL în primul CDR, PNL şi PDL în guvernul Ciorbea, PNL în guvernul D.A. (dată fiind popularitatea preşedintelui). De regulă (cazul Roman fiind excepţia), aceste mişcări însoţesc o remaniere guvernamentală. More…