iunie 28, 2013

Quo vadis apărarea românească? ³

Analysis, George Visan, Posts by author, War and Politics • Tags: Aerostar, Avioane Craiova, CSAT, dezvoltare economică, EADS, IAR Ghimbav, industria de apărare, Ministerul Apărării, NATO, programe de apărare, securitate europeană, securitate nationala, strategia de înzestrare, Tupolev, Varujan Vosganian

Ședința CSAT din 17 iunie s-a axat în principal pe teme de apărare. În afară de subiectul semnării acordului de cooperare cu Consiliul de Securitate al Federației Ruse și vizita generalului Mihail Patrușev, pe agenda s-au aflat o serie întregă de subiecte legate de sectorul apărării naționale: strategia de înzestrarea a forțelor armate 2013-2022, privatizarea companiilor de stat domeniul aeronautic (IAR Ghimbav, Avioane Craiova, Romaero), perspectivele industriei de apărare, aprobarea achiziționării de avioane F-16 din Portugalia și Statele Unite, precum și discutarea Cărții Albe a apărarii – un document care s-a lăsat prea mult așteptat în ultimii ani.

Subinvestiția în domeniul apărării nu reprezintă o problemă specific românească, în Europa tendința fiind de scădere a investițiilor în acest domeniu pe fondul încheierii Războiului Rece. Absența a 20,000 de tancuri sovietice care să traverseze Câmpia Germano-Poloneză a eliminat justificarea politică pentru bugetele generoase de apărare ale statelor europene. Criza economică și financiară din 2008 a accentuat această tendință, bugetele de apărare fiind primele care au fost reduse (uneori chiar drastic) – acest lucru însemnând capabilități militare reduse și industria europeană de apărare afectată de scăderea comenzilor. Situația a fost descrisă de Christian Mölling ca ducând la apariția în viitorul apropiat a unor armate europene incapabile să acționeze relevant la nivel global.

O industrie de apărare performantă este necesară sprijinirii și dotării forțelor armate. Nu toate sistemele de armament pot fi achiziționate din import și nu este de dorit ca să devii extrem de dependent de furnizori străini pentru echipamentele militare utilizate. În contrapartidă nici autarhia în domeniul apărării nu este recomandată – din punct de vedere tehnic și economic e aproape imposibil să produci toate categoriile de armament necesare forțelor armate– până și Statele Unite cel mai mare exportator de armament de pe piața globală, importă anumite sisteme de armament. More…

iunie 23, 2013

Micro-resetarea strategică cu Rusia ²

Comentarii, George Visan, International Affairs, Predicții • Tags: conflicte îngheţate, CSAT, Nikolai Patrușev, parcursul european al Republicii Moldova, politica de reset, relații româno-ruse, scutul anti-racheta, Traian Băsescu, Vladimir Putin

Vizita generalului Nikolai Patrușev în România a generat o serie întreagă de comentarii și nedumeriri cu privire la scopul acesteia. Lista de teme abordate și acordurile semnate între România și Federația Rusă de asemenea este destul de vagă și nu oferă o imagine destul de clară a discuțiilor avute cu președintele Traian Băsescu. Prezența lui Patrușev la București a ridicat o serie semne de întrebare în spațiul public românesc – fost șef al FSB-ului (urmașul KGB-ului) actualmente consilier pe probleme de securitate națională al lui Vladimir Putin – este un emisar diplomatic neconvențional. Dar având în vedere situația actuală a relațiilor bilaterale româno-ruse prezența unui emisar neconvențional la București pentru a transmite mesajele Moscovei nu ar trebui să surprindă.

Rolul acestei vizite a fost să pregătească reluarea dialogului diplomatic româno-rus, care va avea loc săptămâna viitoare prin vizita ministrului de externe Titus Corlățean. Agenda vizitei generalului Patrușev este interesantă prin ceea ce nu a conținut. Nu a fost discutat se pare niciunul din subiectele delicate de pe agenda bilaterală: soluționarea conflictelor înghețate din spațiul ex-sovietic, parcursul european al Republicii Moldova, politica la Marea Neagră sau securitatea energetică. Aceste teme fie nu au fost discutate, fie discuțiile asupra acestora nu au fost făcute publice. Dacă temele sensibile din relația bilaterală nu au fost discutate acestea probabil au fost lăsate pentru a fi negociate mai târziu în cadrul procesului de relansare a relațiilor bilateral sau nu vor fi cuprinse în resetarea relațiilor bilaterale, urmând a se aștepta rezultatele relansării dialogului diplomatic. De asemenea emisarul rus a transmis probabil și un mesaj personal din partea lui Vladimir Putin către Traian Băsescu.

Toate datele vizitei lui Nikolai Patrușev în România sugerează o tentativă de resetare a relațiilor bilaterale pe modelul celei realizate cu SUA și cu Polonia. Acest lucru înseamnă că problemele majore din relația bilaterală vor fi „puse la rece”, dialogul axându-se pe chestiuni „tactice”, pragmatice și de actualitate. Rezultatele acestor procese de resetare au fost în general discutabile, dar au condus la o relație funcțională cu Federația Rusă și la crearea unui climat propice cooperării. Temele abordate în cadrul întâlnirii dintre Traian Băsescu și Nikolai Patrușev sugerează că vom asista la o resetare în pași mici, necesară în vederea amplasării sistemului anti-rachetă american pe teritoriul României. O relație tensionată româno-rusă în contextul desfășurării acestui sistem de arme ar crea o serie de dificultăți în relațiie dintre România, Rusia și SUA. Moscova va percepe găzduirea scutului anti-rachetă drept un gest agresiv și va crea dificultăți României. More…

iunie 22, 2013

Sunnylands: Summit-ul pașilor mici ^Răspunde

Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Barack Obama, China, dosarul nuclear nord-corean, Li Keqiang, Marea Chinei de Sud, pivotul asiatic, relațiile sino-americane, SUA, Sunnylands, Xi Jinping

Între 7 și 8 iunie la Sunnylands în California a avut loc întâlnirea la nivel înalt între președintele american Barack Obama și președintele chinez Xi Jinping. Această întîlnire este prima între cei doi președinți, fiind de asemenea și primul summit sino-american de la venirea la putere la Beijing la sfârșitul anului trecut a unei noi generații de lideri chinezi, Xi Jinping și Li Keqiang.

Summit-ul a avut loc în contextul sporirii tensiunilor din cadrul relației bilaterale sino-americane și a avut rolul sporirii încrederii între cele două și a facilitării dialogului strategic între Washington și Beijing. Temele care au tensionat relația bilaterală în ultima perioadă de timp au fost problema spionajului și a atacurilor cibernetice, pivotul asiatic al SUA perceput de Beijing ca o măsură ostilă, orientată spre împiedicarea ascensiunii Chinei, disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud dintre China și vecinii săi, aliați ai SUA și disputele comerciale dintre cele două state.

În ciuda agendei bilaterale încărcate rezultatele summit-ului din California au fost relativ modeste. S-a încheiat un acord bilateral în domeniul protejării mediului și cei doi președinți au căzut de acord să coopereze strâns pe tema dosarului nuclear nord-coreean, având în vedere tensiunile din ultimii doi ani dintre cele două Corei și „progresele” realizate de Pyongyang în dezvoltarea arsenalului său nuclear.

Beijingul este îngrijorat de sporirea tensiunilor din peninsula Coreeană și încearcă să-și țină sub control aliatul din nord. Înaintea summit-ului de la Sunnylands, China a cerut Coreei de Nord să înceapă negocieri cu vecinul din sud pentru detensionarea situației. Există o preocupare serioasă a Beijingului în raport cu pericolul proliferării nucleare în vecinătatea sa. More…

iunie 3, 2013

Autostrada Bechtel sau marele jaf ne-strategic ¹

Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: aderarea la NATO, Adrian Năstase, anti-americanism, Autostrada Transilvania, Bechtel, Dan Șova, George W. Bush, lobby, mituri politice, mituri si farse, NATO, politica externa, proasta guvernare, Radu Berceanu, reziierea contractului cu Bechtel

Folclorul politic autohton, ajutat copios de media românească, a acreditat timp de 10 ani ideea că eșecul din spatele construcției Autostrăzii Transilvania este rezultatul unui târg încheiat între Statele Unite și România, pentru a facilita aderarea la NATO. Mitul spune următoarele: nu eram pregătiți să intrăm în NATO și a trebuit să făcem „ o șustă” (o șmecherie), să le dăm la americani „ceva”, un contract de autostradă, să-i facem „fericiți”, „să ne bage în NATO” o dată. Există și varianta scurtă a acestui mit politic: Autostrada Bechtel a fost prețul plătit pentru aderarea la Alianța nord-atlantică.

Din nefericire acest mit politic a prins, fiind utilizat pentru a justifica incapacitatea instiutțională a statului român de a construi o autostradă. Din 2004 până în prezent au fost construiți 52 de km de autostradă, din 415 de km preconizați (583 de km dacă luăm în considerare și tronsonul de autostradă București-Brașov), la mai bine de 9 ani de la începerea lucrărilor și după ce au fost cheltuiți 1,6 mld de euro, din 2,2 de mld de euro cât era valoarea contractului. Autostrada Transilvania a devenit cel mai bun exemplu de proastă guvernare din România și a statornicit percepția la nivel public că statul român este incapabil să construiască autostrăzi.

Eșecul politic și economic reprezentat de Autostrada Transilvania trebuia într-un fel justificat de elita politică, având în vedere că de la negocierea și semnarea au existat trei alternanțe la putere, cinci guverne și vreo 10 miniștrii ai transporturilor (11 dacă îl punem la socoteală și pe ministrul marilor proiecte, Dan Șova, care a negociat rezilierea contractului). Așa că cea mai bună scuză a fost să se dea vina pe… americani și pe aderarea la NATO. Mitul a fost răspândit cu ușurință de către presă, dar și de oameni politici, de exemplu Radu Berceanu.

Dar mitul nu rezistă unei examinări atente din mai multe motive. În primul rând că nu are sens ca SUA să condiționeze economic un proces politic și militar. Valoarea contractului este relativ mică atât pentru o corporație mare precum Bechtel, iar pentru economia americană e un mizilic. Pe scurt nu există un raționament economic solid din partea SUA că să impună un asemenea „preț” pentru aderarea la Alianță. Procesul de aderare la NATO a fost condiționat de o serie întreagă de reforme politice și militare detaliate într-un plan de aderare și o foaie de parcurs. More…

mai 31, 2013

Diplomație la firul ierbii ^Răspunde

Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Antena 3, Autostrada Transilvania, Bechtel, CCR, combaterea coruptiei, diplomatie, Gigi Becali, libertate de expresie, libertatea presei, Mark Gitenstein, politica externa americana, politica externă a SUA, recunoașterea Kosovo, relațiile romano-americane, scutul anti-racheta, supremația legii, Victor Ponta

O scurtă privire zilele trecute prin marele bazar de informație publică care este Facebook și mi-a atras atenția un anunț privind o conferință privind politica externă americană susținută de un diplomat american, Liam Sullivan, la SNSPA, miercuri 29 mai. Inițial am crezut că este vorba de un eveniment de diplomație publică mai amplu, în care vor fi prezentate mediului academic și studenților prioritățile și interesele americane în relația cu România. Trebuie să spun că așteptările mi-au fost înșelate – a fost vorba în esență dor de un curs cu invitat special. Chiar și așa a fost o experiență utilă, Liam Sullivan a oferit infomații interesante atât din punct de vedere academic cât și politic, iar prezentarea a fost, pe alocuri, hazlie.

Liam Sullivan este un diplomat american care și-a petrecut ultimii doi ani în România, anterior detașării sale la noi în țară a lucrat la ambasada SUA din Mexic. Lucrează în cadrul departamentului politic al ambasadei, având ca arie de responsabilitate tema statul de drept (rule of law).

Ce am aflat de la diplomatul american? În primul rând că va mai trebui să așteptăm până când vom cunoaște numele noului ambasador la București. Ar fi trebuit să fie nominalizat până acum, dar acest lucru nu s-a întâmplat – cel mai probabil din cauza agendei interne încărcate de la Washington și a conflictelor dintre administrație și republicani. Noul ambasador ar putea reprezenta o surpriză pentru România – putând fi vorba de o femeie, oficial însă nici personalul ambasadei nu are idee cine va conduce misiunea diplomatică de la București. Scutul anti-rachetă merge înainte, în următoarele luni urmând să înceapă lucrările pentru construirea bazei la Deveselu. Liam Sullivan a ținut să înlăture îndoielile în privința hotărârii SUA de a desfășura în România elemente ale scutului anti-balistic, având în vedere că din iulie 2012 au fost lansate zvonuri că acesta nu va mai amplasat. Diplomatul american a confirmat faptul că recentele vizite ale oficialilor americani implicați în proiect au rolul de a reasigura și informa partea română de evoluțiile proiectului (anularea etapei a 4-a). Statele Unite apreciază procesul de coabitare dintre USL și Traian Băsescu, deoarece este nevoie pentru funcționarea unui stat existența unui minim consens la nivelul elitei politice pentru guvernare. More…

mai 28, 2013

Constituția și strategiile de securitate și apărare națională ²

Comentarii, George Visan, Posts by author, Romanian Politics • Tags: CCR, CSAT, Institutul European din Romania, Iulian Fota, reforma constitutionala 2013, revizuirea constitutiei, securitate alimentară, securitate nationala, siguranță națională, strategia de apărare națională, strategia de securitate națională

Luni 27 mai, am participat la conferința „Securitatea alimentară și a resurselor de apă: între perspective europene și realități naționale” organizată de Institutul European din România. În contextul discuțiilor legate de revizuirea constituției, mi-a atras atenția o remarcă făcută în timpul conferinței de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Iulian Fota, care a afirmat că actuala Strategie de Apărare Națională este de fapt o strategie de securitate.

Afirmația pare absurdă și bizară, dar Iulian Fota a venit cu o precizare utilă: în Constituția României nu se face referire la strategi securitatea națională, ci doar la apărare. Așa ca s-a luat hotărârea ca documentul adoptat în 2010 sub titlul de Strategia Națională de Apărare să fie de fapt o strategie de securitate națională (în mod bizar documentul anterior acestuia și redactat în 2007 se cheamă Strategia de Securitate Națională). Motivația din spatele acestei hotărâri a fost faptul că dacă documentul ar fi intitulat „strategie de securitate națională” ar putea fi atacat la CCR, iar curtea să decidă că este neconstituțional. Subtitlul strategiei sugerează în mod explicit faptul că avem de-a face cu o strategie de securitate, inspirată de conceptul securității umane: „Pentru o Românie care garantează securitatea și prosperitatea generațiilor viitoare”.

Securitatea națională și apărarea națională sunt lucruri diferite. Astfel prin securitate națională se înțeleg problemele de securitate ale unei națiuni, politicile și programele de rezolvarea ale acestor probleme și, de asemenea, procesul guvernamental prin care aceste programe sunt formulate și realizate (Smoke 1987:301). Apărarea națională se distinge de securitate națională prin scopul final urmărit – apărarea în fața agresiunii unui inamic extern – și la nivel de mijloace – securitatea națională angajează toate resursele de care dispune un stat, în timp ce apărarea presupune utilizarea mijloacelor militare de care dispune un stat (Zulean 2007: 43). Aceste distincții sunt importante la nivel teoretic și practic, confuzia între aceste concepte, la nivel de politici publice, având un impact negativ direct asupra întregii strategii naționale a unui stat. More…

mai 27, 2013

Escaladarea războiului civil din Siria ¹

Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Afganistan, arme chimice, arme de distrugere în masă, Carla del Ponte, Franţa, Hezbollah, Irak, Iran, islamism radical, Israel, James Carney, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, politica externa americana, primavara araba, Rusia, război civil Siria, Siria, SUA

Războiul civil din Siria a căpătat dimensiuni îngrijorătoare în ultima perioadă de timp prin aparenta utilizare a armelor chimice și a potențialului său de extindere la nivel regional, demonstrat de raidurile aeriene ale aviației Israeliene asupra unor ținte aflate pe teritoriul sirian. Conflictul durează deja de doi ani, a costat viețile a cel puțin 70 000 de sirieni, în timp ce alte câteva sute de mii au devenit refugiați. Acest război nu dă semnale că s-ar încheia prea curând, devenind un război de uzură, caracterizat prin incertitudine și violență gratuită, îndreptată mai ales împotriva civililor.

Înainte de începerea războiului civil în 2011, Siria era unul din statele cunoscute pentru programele sale de dezvoltare a armelor de distrugere în masă, armele chimice făcând parte din arsenalul Damascului. Siria nu este semnatară a Convenției privind Armele Chimice care interzice producția, deținerea și utilizarea acestui tip de arme. Programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă al Siriei a fost destul de ambițios, la un moment dat pe lângă armele chimice pe care le-a generat, a încercat să obțină și arme nucleare. În 2007 aviația israeliană a distrus un obiectiv aflat pe teritoriul Siriei în regiunea Deir ez-Zor care a fost identificat ca fiind un reactor nuclear aflat în stadiul de construcție destinat cercetărilor și producției de material necesar construcției unei arme nucleare. Siria a primit asistență tehnică pentru construcția acelui reactor de la Coreea de Nord.

Armele chimice, cunoscute și ca „arma nucleară a săracului”, sunt destul de ineficiente pe câmpul de luptă modern, având în vedere progresele tehnice în protecția militarilor, dar folosite asupra civililor sau a unor insurgenți slab, mai ales în cazul unor atacuri concentrate, reprezintă rețeta ideală pentru masacre de proporții. Cel mai bun exemplu în acest caz sunt atacurile irakiene cu arme chimice asupra civililor kurzi de la sfârșitul anilor ’80. Având în vedere nivelul ridicat de violență din Siria, utilizarea armelor chimice împotriva civililor se înscrie în comportamentul „normal” al regimului lui Bashar al Assad. More…

mai 22, 2013

Monarhia, ultima fantasmă a salvării ¹⁶

Analysis, George Visan, Posts by author, Romanian Politics • Tags: 10 mai, Carol al II-lea, Carol I, casa regala, Corneliu Vadim Tudor, democraţie liberală, despre legitimitate, dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I, maresalul Ion Antonescu, monarhie constitutionala, oligarhie, paternalism, principele Nicolae, Radu Duda, Regele Mihai, restaurația monarhiei, Sorin Oprescu, ziua regalitatii

Confruntată cu mediocritatea și agresivitatea vieții publice românești precum și cu problemele socio-economice, la nivelul societății românești au apărut o serie de fantasme ale salvării al căror scop principal este furnizarea unei alternative la actuala stare de fapt, precum și la modelul democrației liberale. Prima mare fantasmă, care încă persistă și acum, a fost că „pe vremea comunismului era mai bine”. De obicei e asumată de pensionari săraci, tineri cu educație precară și persoane care au fost afectate de schimbările de după 1989 (cei care au pierdut în urma tranziției).

Luna mai a devenit din punct de vedere politic în ultima perioadă de timp, luna monarhiei. Cum se apropie 10 mai spațiul public e invadat de mesaje pro-monarhiste, iar presa, aia care a mai rămas, își îndreaptă atenția către casa regală în căutare de interviuri și declarații. Între timp familia regală organizează recepții și acordă distincții unor personalități ale vieții publice, unele chiar controversate, totul făcând parte dintr-un vast plan de legitimare și popularizare a opțiunii pentru monarhia constituțională.

Acțiunea politică a casei regale se bazează în esență pe tranzacționarea de prestigiu. Casa regală acorda anual distincții elitei culturale și politice (aici vorbim de acei membrii care au simpatii monarhiste sau s-au remarcat prin servicii aduse casei regale). Filosofia în cazul celor din urmă e simplă: Ești om cu mine, sunt om cu tine.

Mă aventurez să fac o mică predicție: după decesul regelui Mihai I, care se va produce undeva în următorii cinci ani, tema restaurației monarhiei va dispărea treptat din spațiul public. Va exista un moment de vârf de simpatie față de familia regală, cum a existat și în 2011 după acuzele de trădare făcute de Traian Băsescu împotriva fostului suveran, dar entuziasmul și simpatia se vor evapora treptat. Va fi destul de greu să convingă publicul de validitate modelului propus, având în vedere că în momentul de față, din punct de vedere politic, casa regală nu pare să înțeleagă jocul democratic, iar strategia de convingere a elitei politice de utilitatea revenirii la monarhia constituțională implică o serie de quid pro quo-uri care îi pun la îndoială probitatea morală. În plus cine ar putea să umple vidul moral și de prestigiu generat de dispariția lui Mihai I? Principele Radu Duda – în niciun caz. Principele Nicolae – greu de spus, în momentul de față este doar un tânăr educat în Occident (ca mulți alții de altfel) care este moștenitorul unei case regale. Românii cu greu vor acceptă un monarh care de-abia poate vorbi românește, numai suntem în 1866. More…

mai 16, 2013

Kenneth N. Waltz a încetat din viață ^Răspunde

Comentarii, George Visan, Posts by author, Recomandări, Theoria • Tags: Alexander Wendt, Hans J. Morgenthay, Kenneth N. Waltz, realism, realism structural, Robert O. Keohane, teoria relatiilor internationale

Luni 13 mai, profesorul Kenneth N. Waltz a încetat din viață la vârsta de 88 de ani după o îndelungată suferință. Unul dintre cei mai influenți politologi și specialiști în relații internaționale Kenneth Waltz este cel care a articulat teoria realismului structural, teoria care a influențat cel mai mult disciplina relațiilor internaționale și care fost pentru mult timp paradigma dominantă din domeniul. Studiul TRIP care evaluează situația disciplinei relațiilor internaționale l-a plasat pe Kenneth Waltz pe locul trei la nivel global în privința influenței asupra domeniului în ultimii 20 de ani, după Alexander Wendt și Robert O. Keohane.

Impactul său asupra teoriei relațiilor internaționale a fost și este însă mult mai profund, teoria realismului structural avansată în volumul Theory of International Politics generând cele mai productive și acerbe dezbateri intelectuale din cadrul disciplinei. Instituționalismul liberal (neo-liberalismul) și constructivismul s-au definit ca alternative la teoria lui Waltz, fapt ce face din acesta din urma cel mai influent teoretician al relațiilor internaționale după Hans Morgenthau din secolul al XX-lea. Dispariția sa este o pierdere grea pentru relațiile internaționale și pentru știința politică.

Cele mai cunoscute și importante opere ale sale sunt Man, State and War(1959) care inventariază și evaluează nivelurile de analiză care explică apariția conflictelor în cadrul relațiilor internaționale și Theory of International Politics(1979), care articulează o teorie sistemică a politicii internaționale. Kenneth Waltz și-a construit teoria pornind de la ideea că mediul (sistemul internațional) determină comportamentul unităților care fac parte din el (statele). Astfel statele sunt principalii actori ai sistemului internațional, mediul internațional este caracterizat de anarhie (absența unui autorități centrale peste state), iar principalul interes al acestora este să supraviețuiască într-un mediu competitiv. Pornind de la aceste ipoteze, Waltz deduce că statele vor fi interesate să-și maximizeze cantitate de putere disponibilă și vor fi atente la evoluțiile balanței de putere. More…

mai 14, 2013

Utilitatea publică a libertății de expresie ³

Comentarii, George Visan, On Liberty, Posts by author • Tags: Ecaterina Andronescu, Gigi Becali, homofobie, homosexuali, libertate de expresie, parteneriate civile, PDL, PNL, PSD, Puiu Hașotti, reforma constitutionala 2013, Remus Cernea

Reacția lui Puiu Hașotti la propunerea lui Remus Cernea este într-un fel de înțeles. Dânsul s-a format intelectual în timpul comunismului când homosexualitatea era condamnată atât din punct de vedere penal, cât și social. Mai mult, dacă pușcăria era evitată în cazul descoperirii înclinațiilor sexuale ale unei persoane diferite de cele heterosexuale, aceasta putea risca un sejur într-un spital de psihiatrie, orientarea sexuală diferită de cea „normală” fiind considerată pe vremuri drept boală psihică. Ceea ce este neînțeles este incapacitatea sa de a se adapta normelor unei societăți democratice, unde nu se poate discrimina pe baza orientării sexuale.

Ca și în cazul lui Remus Cernea, nu pot să spun că personalitatea politică a lui Puiu Hașotti imi stârnește simpatie. La prima vedere senatorul liberal, aduce în atitudini și discurs politic, mai mult cu un fost activist comunist decât cu un reprezentant al unui partid liberal european. De curând am observat că senatorul liberal intenționează să elimine din lege incompatibilitatea dintre funcția de președinte al CJ sau primar și cea de membru într-o AGA ale unor regii locale, atâta timp cât nu sunt remunerați pentru munca prestată. În esență Puiu Hașotti nu este altceva decât un politician mediu dâmbovițean care caută să aibă acces preferențial la resursele publice pentru sine și amicii săi politici. Dar acest ultim aspect mă îndepărtează de la scopul articolului de față.

Chiar dacă nu sunt de acord cu afirmațiile lui Puiu Hașotti, cred că era perfect îndreptățit să le facă. Senatorul liberal, oricât de mult l-aș blama, avea dreptul să-și exprime opinia față de problema ridicată de Remus Cernea. E drept ar fi putut să-și exprime dezacordul fața de inițiativa legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex folosind un limbaj echilibrat, nu unul discriminatoriu. Aici intervine farmecul și utilitatea libertății de expresie: calitatea limbajului poate varia și în același timp revelează calitatea persoanei care exprimă aceste idei. În absența libertății de exprimare, Puiu Hașotti și-ar fi disimulat homofobia iar cetățenii nu ar avut oportunitatea să îl evalueze corect din punct de vedere politic pe senatorul liberal. More…

aprilie 14, 2013

Ruleta coreeană ¹

Analysis, George Visan, Posts by author, War and Politics • Tags: axa răului, brinkmanship, Coreea de Nord, Coreea de Sud, dosarul nuclear nord-corean, George W. Bush, Hitler, Kim Il Sung, Kim Jong Il, Kim Jong-Un, Park Chung-hee, Park Geun-hye, politica externă a SUA, rachete nord-coreene

Prima impresie pe care o lasă comportamentul Coreei de Nord din ultimele luni este cel al unui adolescent rebel și iresponsabil, care amenință să dea foc la casă, dacă nu îi sunt îndeplinite „poftele”. În cazul de față „casa” e Peninsula Coreea, iar chibriturile sunt arsenalul nuclear și balistic nord-coreean. Dacă studiem atent însă descoperim treptat mizele acestui comportament și raționalitatea din spatele acestuia.

Dacă ar fi să căutăm un comportament similar în istoria relațiilor internaționale cel mai rapid răspuns ar fi cel al lui Adolf Hitler înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Hitler a amenințat cu războiul în Europa dacă revendicările sale teritoriale din centrul și estul continentului nu sunt îndeplinite. Amenințând cu războiul Hitler a obținut remilitarizarea Renaniei, Anschlussul (alipirea Austriei la Germania) și regiunea Sudetă a Cehoslovaciei după acordul de la Munchen. Toate aceste obiective de politică externă au fost obținute fără niciun fel de vărsare de sânge prin intermediul a ceea ce se cheamă în jargon diplomatic politica la marginea prăpastiei, brinkmanship.

Va face până la urmă Coree de Nord inimaginabilul, va reaprinde conflictul „înghețat” acum 60 de ani? Cel mai probabil nu. În afară de desfășurarea a două rachete balistice, retorica Pyongyang-ului nu a fost însoțită de o mobilizare de război. Mai mult „temuta armată” nord-coreeană se pregătește în prezent pentru lucrările agricole – o misiune importantă având în vedere dificultățile Coreei de Nord în a asigură alimentației cetățenilor săi. Cel mai probabil vom asista la un nou test cu rachete balistice, care să marcheze pe 15 aprilie, 101 de la nașterea „președintelui etern” Kim Il Sung. More…

martie 28, 2013

Războiul din Irak – după 10 ani ^Răspunde

Analysis, George Visan, Posts by author, War and Politics • Tags: arme de distrugere în masă, ascensiunea Chinei, atacuri preemptive, dosarul nuclear iranian, dosarul nuclear nord-corean, George W. Bush, insurgenta din Irak, neoconservatori, ONU, Paul Wolfowitz, politica externă a SUA, primavara araba, regime change, războiul din Irak, Saddam Hussein

Pe 19 martie s-a comemorat trecerea unui deceniu de la invazia americană a Irakului, care a dus la eliminarea regimului lui Saddam Hussein. Scopul războiului a fost înlăturarea de la putere al lui Saddam Hussein și dezarmarea Irakului de arsenalul său de distrugere în masă. În subsidiar războiul a urmărit un scop ideologic pe atât de ambițios, pe cât de bizar: crearea unei democrații în Orientul Mijlociu, evoluție care să antreneze un val de schimbări democratice în regiune.

Singura concluzie care poate fi trasă la 10 ani de la declanșarea Operațiunii Iraqi Freedom este că aceasta nu ar fi trebuit să aibă loc. Saddam Hussein oricât monstruos era, putea fi descurajat și ținut în frâu (kept in a box) fără a fi nevoie de o intervenție militară. La un moment dat regimul său s-ar fi prăbușit, după cum arată evenimentele Primăverii Arabe. În termeni umani, politici și strategici costurile invaziei Irakului au fost prea mari în raport cu beneficiile obținute. Invazia Irakului în 2003 este o lecție depre ce efecte pot avea în politica externă și în marea strategie fixismile ideologice, hybris-ul politic, informațiile neconcludente și proastă planificare. More…