august 7, 2013

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Al Qaeda, Arabia Saudita, Barack Obama, Bashar al-Assad, Chuck Hagel, intervenție militară în Siria, Irak, John McCain, Orientul Mijlociu, primavara araba, Qatar, Siria, terorism, Turcia

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

august 2, 2013

Statele Unite au nevoie de aliaţii săi mai mult ca niciodată ¹

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author • Tags: aliați ai SUA, aliați americani, China, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Estul Europei, Golful Persic, Grupul de la Visegrad, Iran, Israel, Jakub Grygiel, Japonia, Marea Baltică, Oceanul Pacific, politica externa americana, politica externă a SUA, Polonia, realpolitik, Rusia, SUA, Taiwan, Vietnam, Wess Mitchell

Reasigurarea şi păstrarea aliaţilor din avanposturi geopolitice ar putea prelungi ordinea liberală internaţională, ridicând costurile oricărei tentaţii de revizionism, într-un moment în care China, Rusia şi Iranul testează rezistenţa alianţelor SUA.

În timp ce lumea era cu ochii pe summitul G8 din Irlanda de Nord, forţele SUA derulau exerciţii militare pentru a se pregăti pentru cele mai rele scenarii în Marea Baltică şi Oceanul Pacific. În primul, nave americane împreună cu nave din Polonia, statele baltice şi vecinii lor simulau un răspuns comun la o criză generată de o mare putere din apropiere. În al doilea, trupe din Canada, Noua Zeelandă şi Japonia s-au alăturat celor americane la Camp Pendleton, în California, pentru a simula recucerirea unei insule capturate de o altă mare putere din regiune.
More…

iunie 30, 2013

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Recomandări • Tags: Afganistan, arme nucleare tactice, înarmare, încălzirea globală, Barack Obama, Carl Bildt, Darfur, George W. Bush, Germania, John Fitzgerald Kennedy, NATO, neoconservatorism, politica externă a SUA, Polonia, Radosław Sikorski, relația trans-atlantică, securitate europeană, sistem anti-balistic, sistem anti-racheta, SUA

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

iunie 17, 2013

Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Afganistan, Asia-Pacific, Barack Obama, Cambodgia, Coreea de Nord, genocid, Hillary Clinton, Irak, Liban, ONU, pivotul asiatic, politica externa americana, politica externă a SUA, Robert Gates, Ruanda, Samantha Power, Sudan, Susan E. Rice, Tom donilon

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…

mai 15, 2013

Rinocerizarea fraţilor Tsarnaev ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: atentatele de la Boston, contraterorism, Djokar Tsarnaev, extremism islamic, frații Tsarnaev, jihad, leaderless jihad, Tamerlan Tsarnaev, terorism islamic

Deşi există încă multe semne de întrebare, totuşi, una dintre cele mai probabile explicaţii-ipoteză pentru recentele atentate de la Boston este mai degrabă perspectiva unui lup singuratic decât cea a unei reţele teroriste extinse.

Profilul atentatorilor de la Boston şi etapele devenirii lor se potrivesc tiparului pe care îl conturează literatura de specialitate (despre leaderless jihad şi self-radicalization). La bază este un cocktail de ingrediente explozive (criză existenţială, dezamăgire socială, furie, alienare economică sau identitară) care îl predispun pe individ să caute în radicalism un refugiu, un adăpost. În cele din urmă, „fie că ne place sau nu, poziţiile extremiste sunt reconfortante, pentru că viziunea lor asupra viitorului este clar articulată. Ele descriu lumea ideală şi oferă un plan de ajuns acolo“, spune Fareena Alam. Problemele economice nu au ocolit familia Tsarnaev. Mai întâi părinţii, apoi Tamerlan şi soţia sa au primit asistenţă de la stat pentru a putea să supravieţuiască. Divorţul părinţilor, întoarcerea tatălui în Daghestan se prea poate să fi accentuat drama socială a celor doi fraţi. Mai mult, mama lor a fost arestată pentru că a încercat să fure nişte haine dintr-un magazin. More…

mai 8, 2013

Ce tip de lider este Kim Jong-Un? ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Posts by author, Recomandări • Tags: Dick Cheney, Donald Rumsfeld, dosarul nuclear nord-corean, George W. Bush, Jang Song-Taek, Kim Jong Il, Kim Jong-Un, Kim Kyong-Hu, leadership profiling, Margaret Hermann, Park Geun-hye, tailored deterrence, tensiuni in Peninsula Coreea

În filmul 13 zile este o scenă memorabilă între Robert McNamara şi amiralul care coordonează tactic blocada navală impusă Cubei. Iritat de agresivitatea amiralului, McNamara explodează: „Nu înţelegi nimic. Asta nu este o blocadă. Este un nou limbaj, un nou vocabular. Este preşedintele Kennedy comunicând cu secretarul Hruşciov“. Cam la fel s-ar rezuma astăzi evenimentele din peninsula coreeană: un exerciţiu de comunicare între Kim Jong-Un şi comunitatea internaţională.

S-au spus multe, în timp, despre Kim Jong Il, tatăl actualului lider de la Phenian. Însă un studiu detaliat al perioadei în care s-a aflat la putere conturează profilul unui lider flexibil, care a oscilat între a plusa oportunist, forţând limitele statu-quo-ului, sau, dimpotrivă, unul care s-a adaptat cameleonic constrângerilor momentului. Ca regulă, comportamentul şi obiectivele sale au variat în funcţie de contextul politic în care Kim Jong Il operează. Însă ca filosofie operaţională de cursă lungă, acesta a încercat de fiecare dată maximizarea preferinţelor, conştientizând limitele contextului, dar oprindu-se întotdeauna înainte de a pune în pericol supravieţuirea regimului. More…

martie 1, 2013

Pentagonul şi cura de slăbire forţată ^Răspunde

Comentarii, International Political Economy, Octavian Manea, Posts by author • Tags: Asia, Barack Obama, Coreea de Nord, Joe Biden, Leon Panneta, Martin Dempsey, NATO, Pentagon, politica externă a SUA, Ray Odierno, securitate internationala, Siria, SUA

În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012.

Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece.

Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi. More…

februarie 17, 2013

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale ^Răspunde

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Anne Marie Slaughter, Barack Obama, Brent Scowcroft, Concertul Europei, Frank Gehry, grandoare hegemonica, Harry Truman, Hillary Clinton, Liga Națiunilor, neconservatori, Pax Britannica, politica externă a SUA, stat națiune

Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0.(James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor diplomatice ale Administraţiei Obama este subţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica externă este ezitantă, nesigură,preocupată mai degrabă de externalizarea către aliaţi, că preferă eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea doctrinei de containment sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În definitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Funcţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează identificarea unor tipare noi de răspuns. Acest sentiment al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al primului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: More…

februarie 9, 2013

Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon ^Răspunde

Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Barack Obama, Chuck Hagel, CIA, Departamentul de Stat, Dwight Eisenhower, lume post-occidentală, offshore balancer, Pentagon, politica externa americana

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…

februarie 5, 2013

Metamorfozele Al Qaeda şi răspunsul Occidentului ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Posts by author, Recomandări • Tags: Africa Command, Al Qaeda, Algeria, antiterorism, contrainsurgenţa, David Cameron, intervenție Mali, Liberia, Mali, ONU, Osama bin Laden, Paddy Ashdown, Sierra Leone, Somalia, terorism

Scrisorile recuperate în urma raidului de la Abbottabad din mai 2011 au expus un Bin Laden profund preocupat de moştenirea sa, în special de cum să creeze o fundaţie solidă de mici insule „Al Qaeda“ răspândite în lumea musulmană care să asigure supravieţuirea mişcării şi totodată care să pregătească terenul pentru un nou val de jihadişti. Bin Laden viza o nouă generaţie mai degrabă concentrată pe o agendă locală, la firul ierbii, dar energizată de conştiinţa unei lupte comune: „În esenţă, Bin Laden se întoarce la teoria lui Abdullah Azzam, care vorbeşte de necesitatea stabilirii unor capete de pod, a unor baze extinse peste tot în lumea musulmană. Bin Laden încearcă să încurajeze mişcările afiliate Al Qaeda să dezvolte legături ombilicale cu regiunile în care operează, pentru ca, în cele din urmă, acestea să se maturizeze în puncte gravitaţionale de rezistenţă”, ne-a declarat Isaac Kfir (expert al Institutului pentru Securitate Naţională şi Contraterorism al Universităţii Syracuse).

Nici mai mult, nici mai puţin decât o reţetă de reinventare sub forma francizelor locale. Practic, „în locul unei entităţi unice, monolitice, ca în urmă cu un deceniu, astăzi există mai multe Al Qaeda“, observa recent şi profesorul Bruce Hoffman, de la Universitatea Georgetown. Simptomele acestei tendinţe le vedem în Nordul Africii, în Yemen, în Somalia, în Nigeria şi mai nou în Mali. „Mă îngrijorează tendinţa de coordonare şi sincronizare a acestor organizaţii. Vedem o tot mai pronunţată colaborare şi punere la comun a eforturilor de recrutare, a armelor, a ideologiei“, anunţa săptămâna trecută generalul Carter Ham, şeful US Africa Command. More…

ianuarie 16, 2013

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă ^Răspunde

Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Aaron David Miller, Afganistan, Al Qaeda, Brent Scowcroft, Chuck Hagel, CIA, Colin Powell, contrainsurgenţa, Departamentul de Stat, George W. Bush, Hamid Karzai, Iran, Israel, Joe Biden, John Brennan, John Hulsman, John Kerry, John McCain, Madeleine Albright, Pentagon, Richard Haas, Robert Gates, Vietnam

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a necesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

ianuarie 10, 2013

Osama: un Mao în era www ^Răspunde

Analysis, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Afganistan, Al Qaeda, antiterorism, contrainsurgenţa, extremism religios, Fililpine, insurgenta din Afganistan, insurgenta din Irak, insurgenţa, Irlanda de Nord, Mao, Osama bin Laden, primavara araba, terorism, Vietnam

S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anumită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.

De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…