Visul unei nopți de iarnă – legături dubioase între Moscova și Tallinn Răspunde

Electoral politics

Deși o țară mică atît ca suprafață cît și ca populație, Estonia a devenit lider mondial în tehnologie și, de cînd a aderat, este un mic miracol al zonei Euro. Cînd majoritatea membrilor au suferit recesiune, economia estoniană a crescut. Estonienii și-au recăpătat independența față de URSS destul de tîrziu, în 1991. Interesant este că astăzi, aproximativ 325 000 de ruși încă locuiesc în Estonia, care are o populație totală de numai 1,3 milioane, arată stat.ee.

Ce înseamnă numerele astea? Înseamnă că nu e tocmai ușor să se ia decizii „pro-europene”, dacă vreți, sau pro-integrare, din cauză că o bună parte din populație are relații strînse (rudenie sau de orice alt fel) cu naționali ruși de peste graniță.

Este poate de înțeles faptul că anumite grupuri de interese din Rusia încă păstrează legături cu grupuri politice din state ex-sovietice, însă este poate mai greu de conceput faptul că legăturile acestea sînt atît de stînse încît să încline balanța în favoarea unui candidat la primăria unei capitale a Uniunii Europene. More…

Obama și sindromul Vietmalia Răspunde

black-hawk-down-original

Al doilea mandat arată un Obama schimbat, realist, pragmatic, mult mai puțin dispus să se lase ghidat de idealism în politica sa externă.

Într-un moment sensibil pentru Administrația sa, expus criticilor pentru modul în care a gestionat răspunsul în cazul crizei siriene, la câteva zile distanță de un simbolic shutdown guvernamental, președintele Obama a folosit oportunitatea discursului de acum două săptămâni ținut în fața Adunării Generale a ONU pentru a clarifica obiectivele politicii sale externe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Multe dintre nuanțele folosite atunci par să anunțe o schimbare de optică, o resetare a filosofiei de securitate națională din timpul primului mandat. More…

Relațiile franco-române: Back to the future? Răspunde

1381337146494

Dacă la începutul verii relația bilaterală româno-franceză părea să „reintre pe un făgaș normal” iar parteneriatul strategic franco-român părea relansat, la nici trei luni după vizita premierului Jean-Marc Ayrault în țara noastră, Parisul aruncă în aer din nou relația cu Bucureștiul, opunându-se aderării României la Spațiul Schengen. Consider Franța principală responsabilă de tensionarea relației bilaterale deoarece România nu a provocat această criză, iar acțiunile Parisului au mai mult de a face cu o agendă publică internă, nu neapărat cu criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sau angajamentele politice pe care România trebuie să le ia pentru a adera la Schengen. Având în vedere modul cum stau lucrurile, parteneriatul strategic româno-francez ar trebui reconsiderat din punct de vedere politic, nu în sensul abandonării lui, ci tratării componentei politice cu mai multă circumspecție.

România trebuie să-și recalibreze parteneriatul strategic cu Franța, astfel încât să-și reducă pierderile în raport cu Parisul. Componenta politică a parteneriatului strategic trebuie reconsiderată, România trebuind să ceară mai multe garanții din partea Franței când este vorba de proiecte sensibile precum aderarea la Spațiul Schengen. Trebuie să se înțeleagă la nivelul decidenților că România, din cauza multiplelor sale slăbiciuni interne și a subdezvoltării este vulnerabilă la atacuri venite chiar și din partea unor „aliați tradiționali” din UE, mai ales când este vorba de accesul la resursele Uniunii. Interesele românești sunt fundamental sacrificabile, când este vorba de chestiuni delicate de politică internă – aceasta este lecția „parteneriatului strategic” cu Franța. În al doilea rând România trebuie să fie mai vocală în apărarea propriilor cetățeni – situația romilor din Franța cere tragerea unui semnal de alarmă în privința xenofobiei și discriminării etnice din partea autorităților din Hexagon. În al treilea rând relația cu Franța, și influența franceză în România trebuie să fie contrabalansate prin consolidarea relațiilor cu Germania sau cu alte state membre UE importante. Trebuie urmat sfatul premierului Jean-Marc Ayrault în timpul vizitei din iulie 2013 – relațiile franco-române nu trebuie romanțate – e politică până la urmă. More…

Volt face american în Siria 4

130508153130-john-kerry-sergei-lavrov-story-top
Evoluțiile diplomatice din dosarul sirian continuă să surprindă și să devină de-a dreptul confuze pentru observatorii scenei internaționale: mai întâi a fost votul negativ din Camera Comunelor care a eliminat posibilitatea unei intervenții britanice alături de America în Siria, pe urmă Franța și-a asumat plenar rolul de secondant al SUA în cazul lansării unor atacuri asupra regimului lui Bashar al Assad, iar președintele Obama a apelat la votul Congresului american pentru a obține legitimitatea necesară unei intervenții în Siria, ca apoi să se răzgândească. Ultima evoluție de pe frontul diplomatic al crizei siriene fost transferarea responsabilității pentru soluționarea crizei Federației Ruse printr-o mișcare surprinzătoare a secretarului de stat John Kerry.

În cazul crizei siriene politica externă americană s-a dovedit ambivalentă și echivocă: timp de doi ani Washington-ul s-a abținut să intervină, în ciuda unui dezastru umanitar evident – peste 100 000 de morți și 2 milioane de refugiați – limitându-se la impunerea unor „praguri de netrecut” (red lines) care circumscriau o posibilă intervenție directă doar în cazul în care regimului lui Assad ar fi transferat arme de distrugere în masă unor rețele teroriste (un scenariu de coșmar pentru SUA, dar și pentru Israel) sau ar fi fost utilizate asupra civililor. Cazul sirian se înscria foarte în precedentele stabilite de intervențiile americane în fosta Iugoslavie, Somalia și Libia – numai că de data aceasta SUA au ales să stea în expectativă. Atacul cu arme chimice de la Ghouta a schimbat însă dinamica politicii externe americane, care a intrat pe „repede înainte” în pregătiri de război, la mijloc fiind credibilitatea SUA după ce unul din pragurile de netrecut a fost încălcat. More…

Republica Moldova, mai aproape de UE Răspunde

02.11.2007

Alegeri parlamentare organizate de 3 ori în 2 ani, 3 guverne în 3 ani şi perfomanţa de a fi singurul stat din lume în care parlamentul nu a reuşit să aleagă preşedintele vreme de aproape 3 ani – aceasta este imaginea vieții politice a Republicii Moldova, unde criza pare că definește o caracteristică constantă a jocurilor de putere de la Chișinău.

Instabilitatea politică de la Chișinău a debutat în 2009, pe fondul organizării de alegeri parlamentare anticipate, sub presiunea minirevoluției Twitter, care a contestat victoria incertă obținută de PCRM la scrutinul organizat câteva luni mai devreme și a permis crearea Alianței pentru Integrare Europeană (AIE), formată din PL, PLDM și AMN. AIE a obținut 53 mandate de deputați, care au asigurat majoritatea necesară susținerii Guvernului Vlad Filat, dar care au fost insuficiente pentru alegerea președintelui statului (61 de voturi). Marian Lupu, candidatul propus de AIE, nu a întrunit votul a cel puțin 61 deputați în urma a două tentative succesive de alegere a șefului statului, situație care a dus la organizarea unui nou scrutin legislativ în 2010, în urma căruia a fost format Guvernul AIE II, condus tot de către Vlad Filat. Rezultatele alegerilor legislative din 2010, deși nu au adus AIE numărul minim de mandate parlamentare necesare alegerii președintelui statului, au consolidat poziția acesteia (59 mandate). More…

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin Răspunde

kerry-lavrov

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

Siria, frontul diplomatic și interesele aflate în joc 1

Barack_Obama_chairs_a_United_Nations_Security_Council_meeting

Dacă acum câteva săptămâni o intervenție americană și aliată în războiul civil sirian părea ca fiind iminentă evoluțiile de pe frontul diplomatic au amânat această intervenție. Eșecul premierului Cameron de a obține un vot în Camera Comunelor care să susțină intervenția americană în Siria și opoziția ruso-chineză din Consiliul de Securitate al ONU au văduvit poziția SUA de legitimitatea necesară. Ezitările americane privind necesitatea intervenției armate în Siria au jucat de asemenea un rol important în amânarea a ceea ce părea inevitabil după atacul cu arme chimice de la Ghouta. Este util în momentul de față să ne uităm și să analizăm interesele fiecărui actor internațional implicat în criza siriană.

Statele Unite nu doresc în momentul de față să o conducă o intervenție, chiar și limitată în Siria. Atacul de la Ghouta a forțat însă mână administrației Obama, în joc fiind credibilitatea SUA după lansarea în urmă cu doi ani a „pragurilor de netrecut”. La nivel regional există însă „o cerere” pentru o intervenție americană care vine din partea aliaților Washington-ului: Turcia, Arabia Saudită, Qatar – care din diferite rațiuni strategice și politice doresc eliminarea regimul lui Bashar al Assad și îi sprijină pe rebeli. Din această poziției aliații SUA încearcă să convingă Washington-ul de necesitatea unei intervenții. În Europa singurul aliat american care ar sprijini o intervenție internațională și ar lua partea activ la ea este Franța, după „defecțiunea” britanică și lipsa de interes a statelor NATO și UE. În cazul prăbușirii regimului sirian, Rusia are cel mai mult de pierdut, fiind pus sub semnul întrebării rolul său în cadrul sistemului internațional. China deși nu are interese majore în Siria se opune intervenției, pentru a contrabalansa puterea americană. În prezent situația tinde spre soluționarea pașnică a crizei, dar riscul unei intervenții este totuși prezent. More…

Angry (Chinese) birds Răspunde

china_internet_cafe_88770926

Dacă urmăriţi ştirile legate de China veţi observa de multe ori sintagma angry netizens condemn/react sau ceva apropiat. Internetul a devenit principala supapă de nemulţumire a chinezilor atât faţă de guvern cât şi faţă de alte aspecte ale societăţii. Angajaţi guvernamentali corupţi, situaţii violente, cenzură şi cazuri legate de drepturile omului sunt aprig dezbătute pe Internetul chinez până să fie, bineînţeles, închise de Poliţia Internetului.

Singurele arme împotriva cenzurii sunt IP-ul alocat dinamic şi posibilitatea de a reblog-a ştiri, făcând astfel imposibilă închiderea tuturor postărilor; Internetul se comportă ca un foc de preerie. Problema este că rămâne doar în această stare.

More…

Defecțiunea britanică și intervenția americană în Siria 1

29_syria_debate_r_w

Joi 29 august a avut loc o răsturnare de situație greu de imaginat în istoria politică modernă britanică: deși guvernul de coaliție al lui David Cameron deținea majoritatea în Camera Comunelor nu a reușit să strângă destule voturi pentru a obține mandatul necesar participării la o intervenție alături de Statele Unite în Siria. Acest rezultat este fără precedent– niciun cabinet britanic nu și-a văzut refuzată de către Parlament inițierea unei intervenții militare, până acum. Este o evoluție politică istorică – în alte circumstanțe acest vot ar fi condus la demisia guvernului.

More…

De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? 2

assad-lavrov_2131178b

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

Pariul chinez, etapa Stejar, extremă urgență Răspunde

131752357_11n

Înainte de începerea vacanței ministrul de Externe al României Titus Corlățean a avut o apariție fulger la TVR unde a prezentat eforturile politicii externe românești pe axa estică, adică Rusia și Republica Populară Chineză. Dacă în cazul Rusiei a fost vorba de încercarea de resetare a relațiilor bilaterale, un proces anevoios și ale cărui roade s-ar putea să nu se ridice la înălțimea așteptărilor, eforturile României în cazul Beijingului s-ar putea bucura de succes.

De ce este România interesată în a avea o relație bună cu Beijingul? Cele mai multe argumente în favoarea unei relații bune cu Republica Populară Chineză sunt de natură economică. China a fost statul cu cea mai mare rată de creștere economică din ultimii 20 de ani, reușind performanța să aibă rate de creștere anuale de două cifre. În ultimii 30 de ani China a reușit să se transformă dintr-o țară în curs de dezvoltare într-una din cele mai competitive economii globale, scoțând din sărăcie 400 de milioane de persoane (care s-au alăturat unei clase mijlocii globale din ce în ce mai numeroase), care „suflă în ceafă” cele mai mari economii globale, Statele Unite ale Americii. China a fost puțin afectată de criza economică globală și a utilizat oportunitatea oferită de aceasta pentru a investi peste hotare. Aceste investiții au avut atât un scop economic, cât și unul politic. Prestigiul internațional al Beijingului a sporit ca urmare a crizei economice: „capitalismul” chinez a rezistat mai bine crizei (cel puțin până în prezent), deși au apărut deja indicii că economia chineză dă semne de gripare.

Există însă argumente strategice și politice serioase, dincolo de cele economice: China este o putere în ascensiune, o posibilă viitoare mare putere cu care este util să întreținem relații cordiale. Distanța dintre cele două state este departe de a fi un handicap, este un atuu deoarece nu există diferende teritoriale sau alte probleme generate de o graniță comună (îmi pare rău că trebuie să spulber acest mit, dar proximitatea dintre două state sporește șansele de conflict, nu le diminuează). Diferența de regim politic dintre cele două state, România democrație fragilă, iar China are un regim autoritar, nu trebuie să constituie o piedică în dezvoltare unei relații pragmatice fundamentată pe interese comune. Între România și Republica Populară Chineză a existat la un moment dat o relație specială care poate fi un element utilizabil în dezvoltarea unei relații bilaterale în prezent. Această relație specială a debutat în momentul recunoașterii regimului comunist de la Beijing ca reprezentant legitim al Chinei în dauna regimului lui Chiang Kai Shek (Jiang Jieshi) refugiat pe insula Formosa în urma victoriei comuniste din 1949 în războiul civil și care a creat Republica China (Taiwan). More…