martie 13, 2014

Ucraina şi credibilitatea internaţională a SUA ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări, Ucraina • Tags: Barack Obama, criza din Crimeea, criza din Ucraina, drept internațional, NATO, ONU, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, relaţii transatlantice, Samantha Power, Susan Rice, Ucraina

Niciuna dintre avertizările făcute de Statele Unite pe parcursul săptămânii trecute la cel mai înalt nivel nu a injectat o doză serioasă de risc în calculele lui Putin față de Ucraina. Mai întâi Susan Rice, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Obama, a avertizat Rusia că o intervenție militară ar fi „o gravă eroare“. Apoi, chiar pe fondul mobilizării forțelor ruse la granița cu Ucraina, Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU, a cerut „respectarea suveranității Ucrainei“ și reafirmarea la nivelul Consiliului de Securitate a anumitor principii de bază, precum „unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei“.

În septembrie anul trecut, pe scena Națiunilor Unite, Obama afirma că Statele Unite sunt pregătite să folosească forța militară pentru a se opune „agresiunii externe împotriva aliaților și partenerilor, așa cum am făcut în timpul Războiului din Golf“. Reasigurările erau adresate statelor din Orientul Mijlociu, în special saudiților și israelienilor, tot mai nervoși față de reacția ambivalentă, timidă a Washington-ului în raport cu Siria și Iranul. Oare ce valoare mai au astfel de reasigurări pentru publicul țintă din Orientul Mijlociu, când garanțiile de securitate colectivă oferite prin Memorandumul de la Budapesta, și invocate astăzi de Ucraina, sunt complet ignorate de Moscova? More…

martie 1, 2014

Criza din Ucraina – escaladare fără precedent ²

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Ucraina • Tags: #euromaidan, Barack Obama, ONU, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, Rusia, Ucraina, Vladimir Putin

Din informațiile disponibile în momentul de față se poate trage concluzia că, în ciuda hotărârii parlamentului rus de a desfășura trupe în Ucraina, Federația Rusă nu pare să fie pregătită să folosească forța pe scară largă împotriva Kievului. Acest lucru s-ar putea schimba însă, situația fiind fluidă și tensionată.

Este probabil ca acțiunile rusești să vizeze în momentul de față atingerea unor obiective limitate – detașarea Crimeei de restul Ucrainei pentru menținerea bazei militare de la Sevastopol – însă hotărârea camerei superioare a parlamentului rus se referă la Ucraina, nu doar la Crimeea. În cazul escaladării tensiunilor și utilizării forței de către Federația Rusă, costurile politice și diplomatice pentru Kremlin vor fi destul de ridicate.

Reacția Kremlinului la evenimentele din Ucraina din ultimele luni nu reprezintă un act al unui stat încrezător în statutul său de mare putere în cadrul sistemului internațional. Mai curând pare a fi o reacție nervoasă bazată frica de a pierde accesul la un punct strategic cheie pentru forța sa militară – baza de la Sevastopol, frica că mișcările de stradă din Ucraina să nu alimenteze fenomene similare în Rusia și să ducă la răsturnarea regimului Putin și frica de a pierde controlul asupra Ucrainei prin alinierea acesteia la Occident, și pe cale de consecință slăbirea hegemoniei rusești în spațiul fost sovietic. More…

ianuarie 16, 2014

Obama și dezghețul istoriei ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author • Tags: Barack Obama, China, geopolitică, Lee Kwan Yew, NATO, politica externă a SUA, Polonia, Robert Kaplan, SUA, Walter Russell Mead

Slăbiciunea Washingtonului îi poate tenta pe adversarii status-quo-ului să vadă până unde pot merge, cât de putred este edificiul garanțiilor americane. Rusia, China și Iranul par, fiecare în felul său, implicate într-o campanie subtilă, indirectă de testare a ipotezei declinului american la margini.

Și totuși, astăzi, pare că în cutia neagră ceva nu mai funcționează. Sechestrul bugetar al Pentagonului, shutdown-ul guvernului federal sunt mostrele unui Washington polarizat, ale unui „imperiu“ în declin și, totodată, semnalul unei noi „normalități“, care transformă America într-o vetocrație. „În condiții de polarizare ideologică, sistemul american de checks and balances, proiectat inițial să prevină emergența unui Executiv prea puternic a devenit o vetocrație. Sistemul decizional a devenit prea poros, prea democratic pentru propriul său bine, acordând unui număr mult prea mare de actori puterea de a bloca politicile publice“, spune Francis Fukuyama. Or, un Washington vetocratic înseamnă un Washington impredictibil. O linie roșie trasată astăzi poate să devină incertă mâine. Exact cum se întâmplă pe o piață în care legislația se schimbă arbitrar. Azi avem DNA, mâine o umbră instituțională golită de conținut.

Nervozitatea aliaților, pe care o observăm în periferiile globale, este în mare măsură „prețul politicii“ din Washington. Toate aceste ingrediente conduc la temerea că suntem în fața unui nou „moment Gorbaciov“, că recalibrarea ar putea merge prea departe, lăsându-i pe aliați vulnerabili și expuși instinctelor marilor puteri regionale: „Paradoxul lui Gorbaciov este că a avut dreptate în încercarea de a reforma un sistem demodat, supraîmpovărat, dar nu a prevăzut consecințele. A crezut că poate renunța la câteva fire fără a destrăma întreg puloverul“, spune David Ignatius într-un editorial din Washington Post. More…

noiembrie 15, 2013

Scutul anti-rachetă: O comparație între deciziile a două administrații americane ^Răspunde

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Barack Obama, descurajare nucleară, dosarul nuclear iranian, Europa Centrală şi de Est, George W. Bush, phased adaptive approach, politica externa americana, politica externă a Rusiei, politica externă a SUA, Rusia, scutul anti-racheta, strategie nucleară, SUA

Problema apărării Europei împotriva amenințărilor cu rachete balistice a fost abordat în mod diferit de două administrații, una republicană, cealaltă democrată. Au fost avansate două soluții diferite – fapt neobișnuit pentru politica externă americană. Ambele soluții au punctele lor tari și punctele lor slabe. Și ambele strategii propuse de administrația George W. Bush, respectiv de administrația Obama urmăreau scopuri diferite și încercau să contracareze amenințări diferite. Dar poate mai important, cele două strategii propuse într-un interval de timp foarte scurt au stârnit controverse, atât în politica internă americană, cât și la nivel european și în interiorul statelor gazdă.

Amenințarea cu rachete balistice din Orientul Mijlociu este una emergentă pentru Europa. Nu neg existența acesteia, dar se manifestă în principal la nivel regional – Iranul dezvoltându-și arsenalul cu rachete balistice în principal pentru a lovi aliați americani sau rivali ai republicii islamice aflați în proximitatea sa. Motivele fundamentale pentru care statele din Centrul și Estul Europei au ales să găzduiască pe teritoriul lor sistemul anti-rachetă american țin de consolidarea relațiilor cu SUA (capitalizarea în termeni politico-strategi a aderării la NATO), contrabalansarea asertivității Federației Ruse (mai ales după războiul ruso-georgian din 2008) și stabilizarea strategică a unei zone a bătrânului continent cunoscută pentru istoria sa tumultoasă. Mereu prinsă între menghină geo-strategică a ambițiilor de mare putere ale Germaniei și Rusiei, prezența americană este percepută în Europa Centrală ca un factor care contribuie la pacea și stabilitatea continentului.

Nu trebuie uitat că problema strategică cu care s-au confruntat statele Europei Centrale și de Est în secolul XX a fost supraviețuirea în cadrul sistemului internațional ca actori politici suverani și independenți. Prezența americană este o garanției că situația din secolui XX nu se va repeta și în secolul XXI. Din punctul acesta de vedere, însă, transferul unei părți a trupelor americane din Germania în Estul și Centrul Europei (în Polonia și România) ar fi o garanție politică și militară mai substanțială decât scutul anti-rachetă. More…

octombrie 19, 2013

Criza vetocrației americane ^Răspunde

by Octavian Manea • Comentarii, Octavian Manea, Recomandări • Tags: Arthur Vandenberg, Barack Obama, Bob Woodward, government shutdown, Mike Mullen, Partidul Democrat, Partidul Republican, politică americană, Richard Lugar, Richard Mourdock, Richard Nixon, Robert Gates

Proliferarea circumpscripțiilor servite, tribalizarea politicii și dispariția centrului bipartizan (Gates, Lugar, Hagel) fac aproape imposibile moderația și compromisul.

Washingtonul traversează vremuri cu adevărat tectonice. Simptomele se văd pretutindeni. Blocajul instituțional dintre Congres și Casa Albă este din nou la un pas să arunce țara în incapacitate de plată, cu efecte potențial seismice asupra piețelor internaționale și a economiei globale. În cea mai mare parte a secolului XX, pentru 80% dintre americani răspunsul standard era că au încredere în guvern să facă ceea ce trebuie. Astăzi, încrederea în instituțiile centrale ale demecrației americane este undeva în jur de 20%.

În trecut, în marile universități americane, prima opțiune a cursurilor destinate studiului fundamentelor securității naționale era probabil Diplomația lui Kissinger sau orice alt „manual“ capabil să surprindă mecanica unei lumi care funcționa în spiritul balanței de putere al geopoliticii tradiționale. Astăzi, într-un curs intitulat national security and defense transformation predat de un profesor care și-a petrecut toață viața în armată, mi se recomandă drept manual, nici mai mult, nici mai puțin, decât Prețul Politicii, cea mai recentă carte a legendarului jurnalist Bob Woodward. Și dacă ar fi să rezum spiritul, atmosfera Washingtonului contemporan, așa cum apare în Prețul Politicii, o lume în care default-ul a devenit o armă politică, nimeni nu o face mai bine ca Robert Gates, veteranul a 8 administrații prezidențiale: „Liderii de la ambele capete ale Bulevardului Pennsylavania trebuie să iasă din jocul de sumă nulă“. More…

octombrie 16, 2013

Obama și sindromul Vietmalia ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Recomandări • Tags: Al-Shabaab, Barack Obama, Black Hawk Down, COIN, contra-insurgență urbană, contrainsurgenţa, contraterorism, David Kilcullen, guerilla urbană, ONU, Orientul Mijlociu, politica externa americana

Al doilea mandat arată un Obama schimbat, realist, pragmatic, mult mai puțin dispus să se lase ghidat de idealism în politica sa externă.

Într-un moment sensibil pentru Administrația sa, expus criticilor pentru modul în care a gestionat răspunsul în cazul crizei siriene, la câteva zile distanță de un simbolic shutdown guvernamental, președintele Obama a folosit oportunitatea discursului de acum două săptămâni ținut în fața Adunării Generale a ONU pentru a clarifica obiectivele politicii sale externe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Multe dintre nuanțele folosite atunci par să anunțe o schimbare de optică, o resetare a filosofiei de securitate națională din timpul primului mandat. More…

septembrie 19, 2013

O victorie americană colaterală: cum a devenit Assad responsabilitatea lui Putin ^Răspunde

by Octavian Manea • Comentarii, International Affairs, Octavian Manea, Serii • Tags: Barack Obama, intervenție militară în Siria, John Kerry, Kosovo, Orientul Mijlociu, relații ruso-americane, Robert Gates, Serghei Lavrov, Siria, Susan E. Rice, tribalism

Mişcarea supriză a Rusiei, editorialul lui Putin din NYT, decizia lui Obama de a amâna un eventual atac în Siria, dar şi votul din Congres par să indice o înfrângere a Casei Albe. Aşa să fie?

Şi totuşi, în cele din urmă, perspectiva unei eventuale lovituri „chirurgicale” împotriva regimului Assad, menită a-l descuraja să mai folosească arsenalul de arme chimice, a mobilizat mai puţin un Congres polarizat, cât Rusia. Dincolo de punctele de PR şi imagine, marcate de Kremlin prin editorialul publicat în New York Times, un fapt este cert: responsabilitatea lui Putin şi a Rusiei este acum angajată în faţa societăţii internaţionale pentru dezarmarea regimului Assad. Sub deal-ul încheiat de Kerry şi Lavrov, inspectorii ONU vor avea misiunea de a securiza şi distruge armele chimice de care dispune Assad. Un eventual eşec, chiar folosirea suplimentară a arsenalului chimic de către Assad, ar pune sub semnul întrebării credibilitatea societăţii internaţionale şi – nu-i aşa? – „nimeni nu vrea ca Naţiunile Unite să aibă soarta Ligii Naţiunilor, care s-a prăbuşit pentru că îi lipsea un leverage real“, pentru a folosi exact cuvintele lui Putin. Rusia trebuie să demonstreze că are o influenta reală asupra lui Assad. „Rusia şi-a pus la bătaie propria credibilitate prin susţinerea acestei evoluţii“, a spus Obama. În caz contrar, poziţia Casei Albe iese şi mai consolidată: „cred că, în acel moment, mobilizarea comunităţii internaţionale va fi mult mai simplă. Consiliului de Securitate i-ar fi extrem de greu ca să se opună şi ne vom alătura unei coaliţii inernaţionale să fim siguri că Assad se opreşte“. More…

septembrie 2, 2013

Un interviu cu generalul Petraeus: despre trecutul şi viitorul (contra)insurgenţei ^Răspunde

by Octavian Manea • Interviuri, Octavian Manea, Recomandări, War and Politics • Tags: Barack Obama, conflicte asimetrice, contrainsurgenţa, David Petraeus, insurgenta din Afganistan, insurgenta din Irak, Michele Flournoy, nation-building, politici de război, război de guerillă, strategie militară, strategie politică

Octavian Manea ne oferă un preview la un interviu de excepție cu generalul american David Petraeus, care va apărea în prestigiosul Small Wars Journal.

Era contrainsurgenţei nu s-a terminat. Şi acest lucru pentru că era insurgenţei nu s-a terminat. Fie că sunt declanşate de competiţii interne pentru putere, profit şi influenţă sau de ideologii milenariste, efectele insurgenţelor vor continua să modeleze lumea în care trăim.

More…

august 29, 2013

Intervenție americană iminentă în Siria ³²

by George Visan • Analysis, George Visan, International Affairs, Posts by author, Serii • Tags: Al Qaeda, arme chimice, arme de distrugere în masă, atacul de la Ghouta, Barack Obama, Bashar al-Assad, Chuck Hagel, David Cameron, Edward Luttwak, François Hollande, Franţa, Hezbollah, interventie Siria, Iran, Israel, John Kerry, Levant, Marea Britanie, ONU, Orientul Mijlociu, Siria, terorism

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

august 7, 2013

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Posts by author, Recomandări • Tags: Al Qaeda, Arabia Saudita, Barack Obama, Bashar al-Assad, Chuck Hagel, intervenție militară în Siria, Irak, John McCain, Orientul Mijlociu, primavara araba, Qatar, Siria, terorism, Turcia

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

iunie 30, 2013

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu ^Răspunde

by Octavian Manea • Analysis, International Affairs, Octavian Manea, Recomandări • Tags: Afganistan, arme nucleare tactice, înarmare, încălzirea globală, Barack Obama, Carl Bildt, Darfur, George W. Bush, Germania, John Fitzgerald Kennedy, NATO, neoconservatorism, politica externă a SUA, Polonia, Radosław Sikorski, relația trans-atlantică, securitate europeană, sistem anti-balistic, sistem anti-racheta, SUA

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

iunie 22, 2013

Sunnylands: Summit-ul pașilor mici ^Răspunde

by George Visan • Comentarii, George Visan, International Affairs, Posts by author • Tags: Barack Obama, China, dosarul nuclear nord-corean, Li Keqiang, Marea Chinei de Sud, pivotul asiatic, relațiile sino-americane, SUA, Sunnylands, Xi Jinping

Între 7 și 8 iunie la Sunnylands în California a avut loc întâlnirea la nivel înalt între președintele american Barack Obama și președintele chinez Xi Jinping. Această întîlnire este prima între cei doi președinți, fiind de asemenea și primul summit sino-american de la venirea la putere la Beijing la sfârșitul anului trecut a unei noi generații de lideri chinezi, Xi Jinping și Li Keqiang.

Summit-ul a avut loc în contextul sporirii tensiunilor din cadrul relației bilaterale sino-americane și a avut rolul sporirii încrederii între cele două și a facilitării dialogului strategic între Washington și Beijing. Temele care au tensionat relația bilaterală în ultima perioadă de timp au fost problema spionajului și a atacurilor cibernetice, pivotul asiatic al SUA perceput de Beijing ca o măsură ostilă, orientată spre împiedicarea ascensiunii Chinei, disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud dintre China și vecinii săi, aliați ai SUA și disputele comerciale dintre cele două state.

În ciuda agendei bilaterale încărcate rezultatele summit-ului din California au fost relativ modeste. S-a încheiat un acord bilateral în domeniul protejării mediului și cei doi președinți au căzut de acord să coopereze strâns pe tema dosarului nuclear nord-coreean, având în vedere tensiunile din ultimii doi ani dintre cele două Corei și „progresele” realizate de Pyongyang în dezvoltarea arsenalului său nuclear.

Beijingul este îngrijorat de sporirea tensiunilor din peninsula Coreeană și încearcă să-și țină sub control aliatul din nord. Înaintea summit-ului de la Sunnylands, China a cerut Coreei de Nord să înceapă negocieri cu vecinul din sud pentru detensionarea situației. Există o preocupare serioasă a Beijingului în raport cu pericolul proliferării nucleare în vecinătatea sa. More…