Pariul chinez, etapa Stejar, extremă urgență Răspunde

131752357_11n

Înainte de începerea vacanței ministrul de Externe al României Titus Corlățean a avut o apariție fulger la TVR unde a prezentat eforturile politicii externe românești pe axa estică, adică Rusia și Republica Populară Chineză. Dacă în cazul Rusiei a fost vorba de încercarea de resetare a relațiilor bilaterale, un proces anevoios și ale cărui roade s-ar putea să nu se ridice la înălțimea așteptărilor, eforturile României în cazul Beijingului s-ar putea bucura de succes.

De ce este România interesată în a avea o relație bună cu Beijingul? Cele mai multe argumente în favoarea unei relații bune cu Republica Populară Chineză sunt de natură economică. China a fost statul cu cea mai mare rată de creștere economică din ultimii 20 de ani, reușind performanța să aibă rate de creștere anuale de două cifre. În ultimii 30 de ani China a reușit să se transformă dintr-o țară în curs de dezvoltare într-una din cele mai competitive economii globale, scoțând din sărăcie 400 de milioane de persoane (care s-au alăturat unei clase mijlocii globale din ce în ce mai numeroase), care „suflă în ceafă” cele mai mari economii globale, Statele Unite ale Americii. China a fost puțin afectată de criza economică globală și a utilizat oportunitatea oferită de aceasta pentru a investi peste hotare. Aceste investiții au avut atât un scop economic, cât și unul politic. Prestigiul internațional al Beijingului a sporit ca urmare a crizei economice: „capitalismul” chinez a rezistat mai bine crizei (cel puțin până în prezent), deși au apărut deja indicii că economia chineză dă semne de gripare.

Există însă argumente strategice și politice serioase, dincolo de cele economice: China este o putere în ascensiune, o posibilă viitoare mare putere cu care este util să întreținem relații cordiale. Distanța dintre cele două state este departe de a fi un handicap, este un atuu deoarece nu există diferende teritoriale sau alte probleme generate de o graniță comună (îmi pare rău că trebuie să spulber acest mit, dar proximitatea dintre două state sporește șansele de conflict, nu le diminuează). Diferența de regim politic dintre cele două state, România democrație fragilă, iar China are un regim autoritar, nu trebuie să constituie o piedică în dezvoltare unei relații pragmatice fundamentată pe interese comune. Între România și Republica Populară Chineză a existat la un moment dat o relație specială care poate fi un element utilizabil în dezvoltarea unei relații bilaterale în prezent. Această relație specială a debutat în momentul recunoașterii regimului comunist de la Beijing ca reprezentant legitim al Chinei în dauna regimului lui Chiang Kai Shek (Jiang Jieshi) refugiat pe insula Formosa în urma victoriei comuniste din 1949 în războiul civil și care a creat Republica China (Taiwan). More…

Dorește Israelul o intervenție americană în Siria? 6

DEFENSE MINISTER YAALON MEETS WITH US COUNTERPART DEMPSEY

Ministrul apărării israelian Moshe Yaalon a îndemnat Statele Unite ale Americii să intervină în Siria în sprijinul rebelilor.

Declarația lui Moshe Yaalon este extrem de importantă, fiind pentru prima dată când un oficial israelian sugerează o intervenție americană în conflictul din Siria. Până în acest moment Israelul s-a opus unei intervenții americane sau internaționale cu scop umanitar în conflictul civil sirian. Tel Avivul a preferat să intervină punctual pentru a împiedica transferul de arme către mișcarea integristă Hezbollah sau achiziția de arme sofisticate din Rusia de către regimul lui Bashar al Assad – recent marina israeliană a distrus la scurt timp de la livrare un lot de rachete anti-navă rusești pentru marina siriană.

Concomitent cu loviturile limitate din Siria, Israelul a sprijinit tacit regimul lui Bashar al Assad pe parcursul războiului civil deoarece ajunsese la un modus vivendi cu acesta în ciuda ostilității reciproce, iar posibilii succesori ai acestuia nu puteau garanta status quo-ul anterior, dacă ar fi obținut puterea. Cele două state se găsesc și acum în război, Siria nerecunoscând dreptul de existență a statului Israel, fiind unul din actorii principali ai războielor arabo-israeliene. Tel Aviv-ul este însă conștient că în ciuda diferendelor majore cu Damascul, dinastia Assad a reprezentat un pol de stabilitate în Orientul Mijlociu, menținând stabilitatea la granița de nord., menținând stabilitatea la granița de nord.

Remarca ministrului Yaalon este extrem de importantă deoarece indică faptul că Israelul este îngrijorat de evoluția războiului și că poziția Tel Avivului în privința unei intervenții este mai nuanțată în prezent decât la debutul conflictului civil. Forțele lui Bashar al Assad sprijinite de Iran și Hezbollah au preluat inițiativa în ultimele luni. Dacă Iranul devine, în urma victoriei forțelor lui Basha al Assad, principalul factor de decizie de la Damasc atunci statul Israel ar avea de pierdut. Apelul discret la intervenția americană arată că poziția Tel Avivului a evoluat – Assad numai e „omul lor” din Damasc deoarece nu ar putea garanta status quo-ul din relația bilaterală și ar fi în „buzunarul” Teheranului.

More…

România în 1913 – arbitrul Balcanilor 1

twih-100yr

Zilele acestea s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la București, instrumentul diplomatic care a pus capăt celui de-al doilea război balcanic. Una din anticamerele Marelui Război, al doilea război balcanic a fost o conflagrație regională ce a izbucnit în urma disputelor izbucnite dintre foștii aliați din primul război balcanic privind reglementarea păcii și împărțirea teritoriilor europene cucerite de la Imperiul Otoman.

Anexarea Cadrilaterului va însemna în 1916, în momentul intrării României în război de partea Antantei, că militarii români vor trebui să lupte pe două fronturi, aspect ce va avea consecințe nefaste pentru campania românească. Contra-atacul austro-german în Transilvania dublat de atacul bulgaro-german la sud de Dunăre va forța România să bată în retragere și să lupte pentru supraviețuire pe toată durata războiului. Chiar dacă victoria aliaților occidentali și sistemul de tratate de la Versailles a însemnat returnarea Cadrilaterului României, acest teritoriu va continua să fie un măr al discordiei între statul român și cel bulgar până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când acesta a fost cedat Bulgariei.

Victoria facilă în fața trupelor bulgare a sporit în mod nejustificat încrederea politicienilor și generalilor români în capacitatea trupelor românești de a face față rigorilor unui război modern, la mai bine 35 de ani de la ultimul conflict în care a fost implicată România (Războiul de Independență). Această atitudine a avut drept rezultat subestimarea trupelor bulgare în 1916, care s-au dovedit mult mai bine pregătite, motivate și echipate decât trupele române alocate frontului de sud. Subestimarea forțelor militare bulgare a costat scump România în Primul Război Mondial. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

De ce a cumpărat România avioane F-16… 5

Cate-Blanchett-by-Annie-Leibovitz 640_460

Epopeea modernizării aviației militare românești s-a încheiat în luna iulie prin confirmarea deciziei de achiziționa avioane F-16 aflate în uz din Portugalia și Statele Unite ale Americii. Programul avion de luptă multirol a fost unul din programele fundamentale de modernizare a forțelor armate după aderarea la NATO și cel mai costisitor fiind estimat la 4,5 miliarde de dolari.

Cum s-a ajuns în situația de acum?

Lipsa de voința politică, blocajul instituțional cauzat de conflictul dintre președinte și premier din perioada 2005-2008 dar mai ales criza economică și financiară izbucnită în 2008 au afectat programul de modernizare al Forțelor Aeriene. Decizia de achiziție a fost amânat până în momentul în care capacitatea de apărare a spațiului aerian a fost pusă în discuție de vechimea avioanelor MiG-21 Lancer aflate în dotare. Practic dacă în acest an nu se lua o decizie este greu de crezut că România și-ar mai fi putut proteja spațiul aerian după ieșirea din dotare a avionelor MiG-21 în 2017.

De ce este necesară achiziția?
More…

Resetarea relațiilor româno-ruse: temele sensibile 2

Corlatean-Serghei-Lavrov-950

La ceva vreme de la vizita la Moscova a lui Titus Corlățean am aflat de la ministrul de externe mai multe detalii despre discuțiile purtate la Moscova cu omologul său, Serghei Lavrov – un veteran al diplomației sovietice. Efortul de a informa publicul românesc despre discuțiile de la Kremlin merită salutat, deși dacă ar fi să mă iau după declarațiile lui Titus Corlățean mai bine nu s-ar fi obosit.

Relația bilaterală româno-rusă este una plină de capcane istorice și politice. Pasivul acesteia este foarte mare, neîncrederea și suspiciunea față de Rusia, mai ales în rândul românilor obișnuiți fiind destul de ridicate. De asemenea Moscova privește cu suspiciune politica externă românească, pe care o consideră lipsită de consecvență și După prăbușirea comunismului și disoluția sferei de influență sovietice din Centrul și Estul Europei, România își reorientează în mod liber politica externă spre Occident, privind ocazional în urmă la fosta putere hegemonică a regiunii (Tratatul cu URSS din 1991, am fost ultima țară care a părăsit Tratatul de la Varșovia).

More…

Trei zile la Moscova 1

391101_10152740362625487_660162990_n

Turneul diplomatic al lui Titus Corlățean din 8-10 iulie reprezintă prima vizită a unui ministru de externe român la Moscova din 2009 încoace, ultima întâlnire între miniștrii de externe ai României și Federației Ruse având loc în 2011 în marja Adunării Generale a ONU. Această vizită are loc în anul în care se împlinesc 135 de ani de la stabilirea de relații diplomatice între Rusia și România, precum și la 10 ani de la semnarea tratatului de prietenie între cele două state.

Pe agenda discuțiilor dintre Titus Corlățean și Serghei Lavrov au figurat parteneriatul UE-Rusia, parteneriatul NATO-Rusia, scutul anti-rachetă, Siria, dosarul nuclear iranian, Coreea de Nord, situația din Egipt, impactul Primăverii Arabe asupra securității în Orientul Mjlociu și Africa de Nord, problemele Balcanilor de Vest, cooperarea la Marea Neagră în cadrul OCEMN, situația din Transnistria și Republica Moldova.
More…

Relansarea parteneriatului strategic franco-român 3

791x454xpremier-franta_Jean-Marc-Ayrault-basescu.jpg.pagespeed.ic.wqNz2xudJs

În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic care a reprezentant o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic – o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2010 însă parteneriatul strategic cu Franța practic s-a prăbușit pe fondul crizei romilor, el devenind literă moartă în momentul în care a devenit clar că Parisul se opune aderării României la Spațiul Schengen. Tratamentul aplicat României pe tema romilor a fost destul de dur, Parisul instrumentalizând în scop politic această problemă și s-a opus aderării la Spațiul Schengen, iar tentativele de relansare a parteneriatului au fost timide până în 2013. Criza politică din 2012 a fragilizat și cel de-al doilea parteneriat strategic al României în UE, cel cu Germania, care în urma problemelor cu Parisul devenise principalul interlocutor european al Bucureștiului.

Ceea ce se remarcă la vizita premierului Jean-Marc Ayrault în România este dispoziția ambelor părți de a da uitării diferendele din trecut și atenția acordată proiectelor viitoare. S-au subliniat acele aspecte din relația bilaterală care unesc cele două state: pozițiile de politică externă comune în ceea ce privește războiul civil din Siria, combaterea terorismului în Mali; teme de politică europeană: TTIP (România sprijină obiecția Franței privind excluderea industriei audio-vizuale din acordul de liber schimb) și integrarea europeană a Balcanilor de Vest. Vizita premierului francez s-a bucurat de o mediatizare intensă, Jean-Marc Ayrault beneficiind de o apariție la TVR la oră de vârf împreună cu premierul Ponta, precum și de un interviu difuzat separat cu ocazia zilei naționale a Franței. Vizita nu s-a rezumat doar la întâlnirile cu oficialii români de la București, ci a inclus și o vizită a celor doi premieri la uzina Dacia din Pitești, cea mai mare investiție franceză în România.

Întregul eveniment a fost „regizat” astfel încât să reprezinte un nou început pentru relația bilaterală. Faptul că vizita a avut loc în ajunul zilei Franței este de asemnea un semnal important că Parisul dorește să reia relația cu Bucureștiul de unde a lasăt-o. Acest ultim aspect subliniază și importanța relației bilaterale din perspectiva Parisului. Un indiciu asupra seriozității intențiilor franceze este dată de prezența în delegația premierului francez a patru miniștrii din cabinetul său: ministrul agriculturii, afacerilor europene, comerțului exterior și ecologiei. Atât premierul francez, cât și cel român au subliniat importanța relației bilaterale – astfel Jean-Marc Ayrault a descris parteneriatul ca fiind ambițios și complet, în timp ce Victor Ponta l-a caracterizat drept pragmatic. More…

Extinderea UE – care sunt limitele Europei? 4

606x341_173866_eu-enlargement-in-search-of-the-nex

Dintre toatea politicile europene singura al cărei succes este considerat incontestabil este politica de extindere. Este de asemenea cea mai palpabil aspect al politicii externe a Bruxelles-ului. Dacă celalte aspecte ale CFSP-ului sunt ceva mai greu de definit, extinderea UE este elementul pe care fiecare actor european îl înțelege, de la membrii comisiei până la ultimul cetățean european. Este de asemenea și o temă de politică externă ușor de „vândut” din punct de vedere politic: de la 6 state membre UE a crescut la 15, pe urmă la 25 și în final la 28.

„Este organizația politică europeană cu cea mai mare creștere a numărului de membrii în ultimii 50 de ani” conform lui Péter Balász, fost ministru de externe al Ungariei. În același timp politica de extindere este cea mai contestată politică publică a UE, atât la nivel intern în scopuri electorale, cât și la nivel european după cum a observat recent fostul comisar european Leonard Orban. Ostilitatea față de politica de extindere a UE a apărut pe fondul crizei economice, dar și a problemelor generate de integrarea statelor din Centrul și Estul Europei, fenomen devenit notoriu sub denumirea de enlargement fatigue.

Subiectul politicii de extindere a fost tema conferinței Procesul extinderii Uniunii Europene organizate de reprezentanța UE în România în data 10 iulie, eveniment care a încheiat primul semestru din circuitul conferințelor europene organizate în acest an. More…

Consolidarea relațiilor trans-atlantice: comerțul liber între Europa și America (TTIP) Răspunde

The-Mother-of-All-Trade-Blocs

Criza economică din 1929, cea mai gravă criză economică din istoria modernă, a avut drept efect pe termen lung compromiterea liberului schimb între națiuni. Statele s-au organizat în blocuri comerciale care au ridicat bariere tarifare și au redus comerțul internațional în mod considerabil: Marea Britanie s-a axat pe comerțul în cadrul Commonwealth pe baza sistemului „preferinței imperiale”, Statele Unite și-au creat propriul bloc în cadrul Emisferei Vestice, Germania a ajuns să domine comercial Europa Centrală, iar Japonia a început să pună bazele Sferei Asiatice de Coprosperitate.

Semnalul colapsului sistemului bazat pe liberul schimb a fost dat în 1930 de adoptarea în Statele Unite de către Congres a tarifului Smoot-Hawley, care impunea cele mai ridicate taxe vamele de după 1828. Impactul introducerii acestui tarif vamal ridicat a fost devastator pentru economia americană, adâncind criza economică și compromițând în mod grav reluarea creșterii economice. Decizia a avut un efect de bumerang la nivel global, declanșând o serie întreagă de războaie tarifare și conflicte comerciale, prelungind astfel nepermis de mult criza izbucnită în 1929. Reducerea comerțului internațional în perioada interbelică a condus la o refacere lentă a economiei globale, iar reluarea schimburilor internaționale la un nivel comparabil cu cel anterior Marii Crize a avut loc numai după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma acordurilor de la Bretton-Woods.

Semnificația politică a acestui acord de liber schimb nu poate fi subestimată. La nivel global va reprezenta consolidarea parteneriatului între cele mai avansate și prospere economii ale lumii. De asemenea va demonstra că buna guvernare, domnia legii, democrația și prosperitatea economică merg mână în mână – o lovitură ideologică puternică pentru adepții așa-zisului Consens de la Beijing, ce combină autoritarismul cu o economie performantă.

More…

Lincoln, maestrul compromisului și moderației (I) Răspunde

Lincoln_Memorial_(Lincoln_contrasty)

Am rămas dator cu al doilea articol dedicat filmelor cu subiect politic din acest an care au fost nominalizate la Oscar. Anul acesta în competiția pentru premiile Academiei Americane de film au fost prezente o întreagă paletă de filme cu subiecte politice și istorice: Argo produs și regizat de Ben Affleck, Zero Dark Thirty regizat de Kathryn Bigelow și Lincoln produs și regizat de Steven Spielberg. Dintre toate aceste pelicule cea cu cea mai consistentă temă politică și istorică a fost Lincoln – un film dedicat luptelor politice care au dus la adoptarea celui de-Al Treisprezecelea Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii – baza legală pentru abolirea sclaviei. În acest articol nu voi comenta filmul, ci voi încerca să evoc personalitatea politică a lui Abraham Lincoln pornind de la portretul realizat în film și să evaluez semnificația sa politică.

În topurile realizate de politologii și sociologii americani privind percepția performanței politice a președinților americani Abraham Lincoln apare în general pe locul întâi înaintea lui George Washington, primul președinte al SUA și al lui Frederic Delano Roosevelt. Lucrul acesta se întâmplă atât în cazul sondajelor făcute printre specialiști, cât și în cazul celor realizate în rândul publicului larg. Explicația este destul de simplă dacă George Washington a câștigat pe câmpul de luptă independența SUA și a ghidat tânara republică în tumultuoșii primi ani ai existenței sale, iar FDR a condus America în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a Marii Crize, Abraham Lincoln a menținut unitatea SUA și a eliminat pata de pe stindardul acesteia – sclavia. Acestea realizări ale lui Honest Abe cu greu mai pot fi întrecute de un președinte american. Astăzi portretul său veghează asupra ocupantului Casei Albe în Biroul Oval, pentru a-i reaminti acestuia de povara funcției și a datoriei ce apasă asupra unui președinte al SUA.

Abilitatea sa politică în anii Războiului Civil a fost demonstrată prin menținerea sprijinului Partidului Republican pentru politicile sale în momentele dificile ale conflictului, știind să navigheze între facțiunile moderată și radical-aboliționistă ale partidului, dar mai ales de faptul că a reușit să-și convingă concetățenii că abordarea sa în problema războiului este cea corectă. Având în vedere contextul dificil în care a făcut acest lucru reflectă calitățile politice ale celui de-al saisprezecelea președinte american. More…

Nabucco sau cronica unei morți așteptate 2

SD_export_routes_2012

Pe 28 iunie a fost anunțat oficial beneficiarul proiectului care va transporta gazele exploatate în zăcământul Shah Deniz II din Azerbaidjan: câștigătorul este gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline) ce va transporta gazele azere via TANAP pe ruta cea mai scurtă prin Turcia, Grecia, Albania și Italia. După cum era de așteptat proiectul Nabucco promovat agresiv de România și de care erau legate anumite interese politice și economice a sucombat.

Cine a câștigat?

Turcia care își consolidează poziția de nod energetic regional.

Uniunea Europeană care își consolidează independența energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare și evita întărirea depedenței de Rusia.

Statele care vor fi tranzitate de conducta TAP: Grecia, Albania, Italia.

Azerbaidjanul care își vede gazul adus pe piețele europene la cel mai scăzut cost.

Cine a pierdut:

Statele care au mizat pe Nabucco, printre care și România.

Rusia deoarece nici South Stream nu a fost selectat, iar Europa își diversifică sursele de aprovizionare. More…