Finalul lui Traian Băsescu și spargerea balonului speculativ 5

Armadillo

Trebuie adăugat că momentele în care „personalitatea umană acaparează personalitatea politică” au coincis în general cu clipe de mare tensiune politică. Ei bine, de data aceasta, nu mai există justificări. În plus, stupiditatea gestului este mai adâncă decât pare.

Hărțile naționale atârnate de pereții școlilor sunt folosite de aproape 200 de ani pentru a educa tineretul în spiritul național; francezii sunt cei care au inventat această tehnică. În mod particular, formatult de hartă folosit de președinte este cel preferat în școlile copilăriei noastre. Mai exista harta administrativă, care însă era urâtă și arăta diviziunile din sânul nației. Harta geografică frumos colorată, însă, arată unitatea și echilibrul geografic al teritoriului. Este acea hartă în față căreia ne-am făcut cu toții poze în clasa întâi. Dacă este folosită politic, ea strigă următorul text: „românii trebuiesc să stea uniți în teritoriul inalienabil al neamului (alături de naționalitățile conlocuitoare dacă acestea insistă și sunt cuminți)”.

O hartă a Europei ar fi salvat mult din ridicolul situației. Presupun însă că nu s-a găsit una în palat. S-a găsit doar o hartă a României pentru că, deși nu servește la nimic, un nene sau o tanti de la aprovizionare au decis cândva că nu se poate ca președintele să nu aibă o hartă a țării pe care o cârmuiește. Iar nenea sau tanti au acasă poze cu copii lor, făcute chiar în fața respectivei hărți.

Evident, nu contează ce a gândit serviciul aprovizionare. Contează dacă dl. Băsescu s-a adresat direct lor, ne-cerând sau ignorând sfatul consilierilor, care cu siguranță ar fi putut să clarifice simbolistica decorului. More…

Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti 1

King_Charlemagne_receiving_the_Oath_of_Fidelity_and_Homage_from_one_of_his_great_Feudatories_or_High_Barons

Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris.

În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. More…

Mirel Axinte şi Vocea Rusiei au căzut de acord: PDL este în continuare centrul politicii 7

Ieri un amic îmi propunea o teorie revoluţionară a scenei politice româneşti. Conform acesteia, toate poziţionările de pe scena politică se fac în vederea alegerilor prezidenţiale, iar în spatele aparenţelor se formează treptat două tabere. Iar aceste tabere ar fi grupate (nu glumesc) în funcţie de poziţia faţă de congresul PDL

Această poziţie, cu minime nuanţe am găsit-o apoi astăzi exprimată de surse pe care de obicei nu le văd punându-se de acord.

În modesta mea părere aceşti oameni nu înţeleg corect naraţiunea politică a ultimului an. În primăvară vară s-au confruntat cei cu sprijin popular (USL) cu cei care aveau sprijinul statului (PDL-Băsescu). PDL a cedat prima rundă şi astfel Victor Ponta a ajuns prim-ministru. A doua rundă a fost o remiză: Traian Băsescu a rămas preşedinte dar USL nu a fost penalizată electoral. More…

Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014? 6

mystery-men-poster

Din 1996 până în 2009 avem în esenţă doar două poveşti de succes prezidenţial. În prima poveste stânga conservatoare se află la putere. Guvernarea este osificată şi cei patru ani de mandat îşi spun cuvântul, dar, aparent, sondajele şi controlul aparatului de stat sugerează o victorie electorală. Dreapta non-extremistă (CDR în 1996, PNL în 2004) se aliază cu stânga non-conservatoare (PD(L) în ambele cazuri). Împreună formează Coaliţia Progresistă sau, şi mai bine, Coaliţia Revoluţionară (veţi vedea imediat de ce). După mari emoţii progresiştii îi înving pe conservatori.

În a doua poveste avem un lider redutabil, carismatic, care candidează pentru un nou mandat. El care controlează cea mai puternică maşină de vot a ţării (chiar dacă în 2009 aş acorda acest titlu inter pares). Oponenţii se coalizează mult mai slab decât în modelul „Coaliţiei Progresiste” (în 2000 deloc, în 2009 doar în turul doi) şi pierd.

Dar să nu ne limităm la victorii. Înfrângerile din 2004 şi 2009 au fost la limită şi, într-un sens, pot fi considerate succes. Coaliţia din 2009 se potriveşte în bună măsură ideii de „Coaliţie Revoluţionară”. Doar în 2000 candidatura lui Adrian Năstase însă este atipică. Acesta nu este un fost preşedinte ci „doar” un fost prim-ministru. Dar, poate mai important, este un personaj lipsit de carismă. More…

Muchia și abisul domnului Antonescu 10

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Crin Antonescu a intrat în vârful rarefiat al politicii cu un formidabil bagaj de imagine, strâns cu trudă. În lungii ani în care se opunea lui Călin Popescu Tăriceanu, dl. Antonescu a abordat luptele intestine de partid cu o eleganță ne-egalată până astăzi. Lucru poate cu atât mai greu cu cât liberalul era considerat pe vremea aceea cel mai bun orator parlamentar. Apoi a venit campania cu „Revoluția bunului simț” care a plăcut multora, inclusiv dintre cei ce nu au votat cu el. Apoi construcția USL a cimentat faima sa de organizator politic.

Pe acest fond, electoratul său a fost dispus să ignore autoritarismul crescând și alianța cu PC. Ele au fost puse la pachet cu calitățile sau chiar au putut lăsa impresia de pragmatism. Asta cu atât mai mult cu cât – din cauza lipsei de dialog politic – prea puțini dintre susținătorii săi plecau urechea la critici. Eventual, nefericita poreclă „Căcărău” a avut efectul de a trezi solidaritate în fața nedreptății și insolenței.

Problemele de imagine încep să se acumuleze odată cu suspendarea președintelui Băsescu. Ca interimar, dl. Antonescu a avut aceeași preferință de a rămâne „jucător” precum hulitul Băsescu. Ba chiar, cu o anume ocazie, l-a depășit pe acesta mergând la partid să discute politică. Discursul euro-critic, util ca politică internă a lăsat niște urme pe care dl. Antonescu probabil că nu le gestionează în mod optim. Aducerea în partid a d-lui Becali a mai adăugat și ea o crestătură pe răboj. Nu doar că acesta are un trecut politic extrem de discutabil, dar dl. Becali a promovat o vreme cultul personalității antonesciene, intrând în conflict cu perceptele anti-băsescianismului*. Eforturile constante de a elimina gruparea Tăriceanu-Chiliman sau a o convinge să plece singură contravin tradiției reunificării liberale care constă în tolerarea și nu alungarea facțiunilor interne. În sfârșit discursul războinic, menținut la multe săptămâni după câștigarea războiului, îl face pe dl. Antonescu să pară oarecum depășit de situație. More…

Boicotez, contest, refuz: de la Emil Boc la Adrian Toni Neacșu 1

Pride, 2005

Un articol al judecătorului Neacșu despre drepturile pe care le cer/ asumă instanțele a atras critici interesante. Printre altele, i s-a spus: ba voi trebuie să fiți dați afară pentru că nu participați la ședințele CSM. Dincolo de justificarea legală a taberelor, un asemenea argument arată că încă nu s-au priceput, după un an de zile, natura și efectele logicii boicotului.

La aceste forme de boicot format sau informal trebuie să adăugăm și alte forme de refuz. Refuzul (anunțat) al lui Traian Băsescu de a-l numi premier pe Victor Ponta. Refuzul lui Traian Băsescu de a delega reprezentarea la Consiliu către V. Ponta deși exista un oarecare consens că premierul este mai potrivit pentru această sarcină. Refuzul premierului de a face formalitățile legale necesare pentru deplasarea președintelui la Bruxelles. Refuzul CSM de a onora cutuma după care judecătorii dețin președinția CSM. Refuzul judecătorilor de a onora cutuma ne-agresiunii reciproce.

Vin apoi contestațiile, care sunt în general negația negației, încercarea de a stopa refuzul și boicotul. Se contestă pe față și în privat, la CCR, la Comisia de la Veneția, la Comisia Europeană. USL care nu are acces la aceste resurse, contestă președintele în fața poporului. Traian Băsescu face recurs la CSM doar-doar va zice că ministrul Justiției nu are drept de a nominaliza candidați pentru șefii parchetelor. More…

Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM 3

thumbnail

Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.

Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul. More…

Costurile interne ale crizei politice. O măsurătoare 3

awh_links_burden_o
Există un partid care nu are de ce să se teamă de cele de mai sus: PPDD. Pe măsură ce încrederea în instituțiile democrației scade potențialul liderilor populiști, autoritariști sau radicali crește. Poate că partidele mainstream speră că PPDD se va fărâmița în Parlament sau va face implozie. Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât nu crește încrederea în instituțiile democrației, problema rămâne.

Spuneam în vară că, dacă dorința populară de a diminua puterea lui Traian Băsescu nu va găsi un răspuns instituțional, am putea vedea revolte ale oamenilor dispuși să ofere un răspuns violent.

Astăzi există o dorință de a vedea o politică pe care populația să o poată respecta. Dacă partidele principale nu oferă o soluție instituțională masele se pot întoarce spre un nou Mesia politic. More…

Paradigma maghiară sau paradigma românească? 10

71612_487192857998987_1748114532_n
În fața evoluțiilor politice recente din România merită pusă o întrebare: riscăm să cădem în paradigma maghiară reprezentată de FIDESZ și Viktor Orban? Nu mă refer aici la resugența vreunui naționalism românesc, ci la absența unei opoziții eficiente care să articuleze un proiect alternativ credibil.

Am scris aceste cuvinte pe acest site, acum șase luni. După șase luni configurația politică locală e urmatoare: USL deține două treimi din mandatele din parlament, PDL împreună cu apendicele său politic ARD au sub 100 de parlamentari, următorul clasat este PPDD (cu Dan Diaconescu rămas la OTV, dar cu un potențial uriaș de transfer al loialității către majoritatea guvernamentală), UDMR este teoretic în opoziție (deși a încercat să intre la guvernare) și grupul minorităților votează cu guvernul (normal în logica politică românească). Detaliu: Gigi Becali este membru al legislativului, este deputat și membru al Comisiei Juridice și cei care cred că va fi un comic relief al acestui Parlament probabil se vor înșela. Alt detaliu, destul de important, este posibilitatea reală ca o parte din parlamentarii ARD și PDL să „migreze” către partidele din USL, pentru a se bucura de privilegiile puterii.

Dificultatea formării unei opoziții credibile nu este dată numai de scorul electoral al USL, dar și de o situație socio-demografică favorabilă puterii din punct de vedere politic. Mesajul politic al USL a rezonat și a fost credibil pentru foarte mulți români, victoria datorându-se câștigării unor procente mari în rândul cohortelor de alegători care s-au prezentat la urne. USL a reușit performanța de a aduna chiar și 16% din voturile etnicilor maghiari, punând sub semnul întrebării intrarea în parlament a UDMR. PDL/ARD are o misiune dificilă de a convinge cetățenii că reprezintă alternativa viabilă la puterea USL, lucru care nu se va întâmpla prea curând având în vedere datele problemei. Pierderile înregistrate de PDL/ARD la urne indică o lipsă de credibilitate masivă a românilor în mesajul acestei formațiuni politice. More…

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta: Tot ce am scris interesant despre viitorul prim-ministru al României Răspunde

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Am pus cap la cap acest text pentru a-l publica după ce Traian Băsescu își face nominalizarea. Un fel de „v-am spus eu”. După care mi-am dat seama că este greu de găsit o modalitate elegantă de a face un astfel de gest. Așa că l-am trimis spre publicare înainte și, dacă imposibilul se întâmplă… asta este.

28 iunie 2012

Indiferent, dacă, iniţial dl Ponta ar fi trebuit sau nu să escaladeze conflictul, fapt este că el a devenit un test al hârtiei de turnesol pentru evenimentele de după alegeri. Este necesar (sau măcar util) un semn care să ne asigure că voinţa alegătorilor nu va fi filtrată prin CCR sau Preşedinte. Nu sunt prea multe astfel de semne posibile, iar deplasarea primului ministru la Consiliu este printre cele mai puţin dramatice.

Atâta vreme cât incertitudinea persistă domnul Ponta va continua să primească un sprijin larg. Noi, cei care am susţinut schimbarea de guvern, nu l-am mandatat pe domnul Ponta ca să ne facă mândri, să reformeze Educaţia sau să dea bine la export. More…

Parlamentare 2012: ce am prognozat pe Civitas Politics si ce s-a întâmplat în realitate 2

Exit poll vs. realitate. Via La Colțu Străzii, Facebook

Atunci când am decis să luăm mai în serios activitatea de previziuni am spus că aspectul cel mai interesant este să înțelegi post-factum de ce nu a ieșit exact cum credeai. Astfel deși previziunile noastre au fost „în zonă”, partea cea mai suculentă nu este autogratularea (este și asta) ci revizuirea așteptărilor. Așadar…

3 mai 2010:

Iar când vor fi din nou alegeri parlamentare mă aştept ca partidul preşedintelui să aibă în continuare măcar 20-25%. (sursa)

A luat, pe estimările de la această oră, în jur de 17%. More…

Marele test pentru băsescienii fără partid 2

tumblr_lgaxbvlF9d1qe0eclo1_r9_500

După eşecul semnificativ (chiar dacă nu total) al comisiei Macovei, participanţii proiectului Băsescu s-au împărţit în trei segmente, vizibile la nivelul discursului public, şi în special în online.

Băsescienii loiali partidelor ARD au spus o vreme „bine că măcar avem o comisie”. Apoi au continuat să facă campanie. Ei sunt campionii ideii de a alege răul cel mai mic, cei care cred că USL va aduce sfârşitul civilizaţiei şi de aceea orice alternativă la USL este bună. În unele discuţii această alternativă a inclus PPDD sau PSD. În altele se mai face apel la partea luminoasă a PNL (despre care aceiaşi argumentau altădată că este compromisă). Şi evident, speranţa unui guvern tehnocrat sprijinit pe o majoritate de trădători şi puşcăriabili este în floare.

Băsescienii fără partid resping această abordare. Pentru ei un hoţ este un hoţ indiferent de partid. La început nimeni nu i-a băgat în seamă. Nu ar fi fost prima dată când îşi exercită independenţa intelectuală între campanii pentru ca ziua votului să îi prindă încolonaţi corect în armata binelui. Dar pe măsură ce votul se apropia au arătat o încăpăţânare care a surprins. PDL nu mai este partidul lui Băsescu şi al lui Boc, ne spun ei, ci al lui Blaga. Iar candidaţii NR/FC sunt mai mult un strat cosmetic decât orice altceva. Desigur bezelele discrete pe care Blaga le trimite către PNL nu îmbunătăţesc situaţia. More…