Finalul lui Traian Băsescu și spargerea balonului speculativ 5

Armadillo

Trebuie adăugat că momentele în care „personalitatea umană acaparează personalitatea politică” au coincis în general cu clipe de mare tensiune politică. Ei bine, de data aceasta, nu mai există justificări. În plus, stupiditatea gestului este mai adâncă decât pare.

Hărțile naționale atârnate de pereții școlilor sunt folosite de aproape 200 de ani pentru a educa tineretul în spiritul național; francezii sunt cei care au inventat această tehnică. În mod particular, formatult de hartă folosit de președinte este cel preferat în școlile copilăriei noastre. Mai exista harta administrativă, care însă era urâtă și arăta diviziunile din sânul nației. Harta geografică frumos colorată, însă, arată unitatea și echilibrul geografic al teritoriului. Este acea hartă în față căreia ne-am făcut cu toții poze în clasa întâi. Dacă este folosită politic, ea strigă următorul text: „românii trebuiesc să stea uniți în teritoriul inalienabil al neamului (alături de naționalitățile conlocuitoare dacă acestea insistă și sunt cuminți)”.

O hartă a Europei ar fi salvat mult din ridicolul situației. Presupun însă că nu s-a găsit una în palat. S-a găsit doar o hartă a României pentru că, deși nu servește la nimic, un nene sau o tanti de la aprovizionare au decis cândva că nu se poate ca președintele să nu aibă o hartă a țării pe care o cârmuiește. Iar nenea sau tanti au acasă poze cu copii lor, făcute chiar în fața respectivei hărți.

Evident, nu contează ce a gândit serviciul aprovizionare. Contează dacă dl. Băsescu s-a adresat direct lor, ne-cerând sau ignorând sfatul consilierilor, care cu siguranță ar fi putut să clarifice simbolistica decorului. More…

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…

Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti 1

King_Charlemagne_receiving_the_Oath_of_Fidelity_and_Homage_from_one_of_his_great_Feudatories_or_High_Barons

Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris.

În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. More…

Mirel Axinte şi Vocea Rusiei au căzut de acord: PDL este în continuare centrul politicii 7

Ieri un amic îmi propunea o teorie revoluţionară a scenei politice româneşti. Conform acesteia, toate poziţionările de pe scena politică se fac în vederea alegerilor prezidenţiale, iar în spatele aparenţelor se formează treptat două tabere. Iar aceste tabere ar fi grupate (nu glumesc) în funcţie de poziţia faţă de congresul PDL

Această poziţie, cu minime nuanţe am găsit-o apoi astăzi exprimată de surse pe care de obicei nu le văd punându-se de acord.

În modesta mea părere aceşti oameni nu înţeleg corect naraţiunea politică a ultimului an. În primăvară vară s-au confruntat cei cu sprijin popular (USL) cu cei care aveau sprijinul statului (PDL-Băsescu). PDL a cedat prima rundă şi astfel Victor Ponta a ajuns prim-ministru. A doua rundă a fost o remiză: Traian Băsescu a rămas preşedinte dar USL nu a fost penalizată electoral. More…

Muchia și abisul domnului Antonescu 10

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Crin Antonescu a intrat în vârful rarefiat al politicii cu un formidabil bagaj de imagine, strâns cu trudă. În lungii ani în care se opunea lui Călin Popescu Tăriceanu, dl. Antonescu a abordat luptele intestine de partid cu o eleganță ne-egalată până astăzi. Lucru poate cu atât mai greu cu cât liberalul era considerat pe vremea aceea cel mai bun orator parlamentar. Apoi a venit campania cu „Revoluția bunului simț” care a plăcut multora, inclusiv dintre cei ce nu au votat cu el. Apoi construcția USL a cimentat faima sa de organizator politic.

Pe acest fond, electoratul său a fost dispus să ignore autoritarismul crescând și alianța cu PC. Ele au fost puse la pachet cu calitățile sau chiar au putut lăsa impresia de pragmatism. Asta cu atât mai mult cu cât – din cauza lipsei de dialog politic – prea puțini dintre susținătorii săi plecau urechea la critici. Eventual, nefericita poreclă „Căcărău” a avut efectul de a trezi solidaritate în fața nedreptății și insolenței.

Problemele de imagine încep să se acumuleze odată cu suspendarea președintelui Băsescu. Ca interimar, dl. Antonescu a avut aceeași preferință de a rămâne „jucător” precum hulitul Băsescu. Ba chiar, cu o anume ocazie, l-a depășit pe acesta mergând la partid să discute politică. Discursul euro-critic, util ca politică internă a lăsat niște urme pe care dl. Antonescu probabil că nu le gestionează în mod optim. Aducerea în partid a d-lui Becali a mai adăugat și ea o crestătură pe răboj. Nu doar că acesta are un trecut politic extrem de discutabil, dar dl. Becali a promovat o vreme cultul personalității antonesciene, intrând în conflict cu perceptele anti-băsescianismului*. Eforturile constante de a elimina gruparea Tăriceanu-Chiliman sau a o convinge să plece singură contravin tradiției reunificării liberale care constă în tolerarea și nu alungarea facțiunilor interne. În sfârșit discursul războinic, menținut la multe săptămâni după câștigarea războiului, îl face pe dl. Antonescu să pară oarecum depășit de situație. More…

Boicotez, contest, refuz: de la Emil Boc la Adrian Toni Neacșu 1

Pride, 2005

Un articol al judecătorului Neacșu despre drepturile pe care le cer/ asumă instanțele a atras critici interesante. Printre altele, i s-a spus: ba voi trebuie să fiți dați afară pentru că nu participați la ședințele CSM. Dincolo de justificarea legală a taberelor, un asemenea argument arată că încă nu s-au priceput, după un an de zile, natura și efectele logicii boicotului.

La aceste forme de boicot format sau informal trebuie să adăugăm și alte forme de refuz. Refuzul (anunțat) al lui Traian Băsescu de a-l numi premier pe Victor Ponta. Refuzul lui Traian Băsescu de a delega reprezentarea la Consiliu către V. Ponta deși exista un oarecare consens că premierul este mai potrivit pentru această sarcină. Refuzul premierului de a face formalitățile legale necesare pentru deplasarea președintelui la Bruxelles. Refuzul CSM de a onora cutuma după care judecătorii dețin președinția CSM. Refuzul judecătorilor de a onora cutuma ne-agresiunii reciproce.

Vin apoi contestațiile, care sunt în general negația negației, încercarea de a stopa refuzul și boicotul. Se contestă pe față și în privat, la CCR, la Comisia de la Veneția, la Comisia Europeană. USL care nu are acces la aceste resurse, contestă președintele în fața poporului. Traian Băsescu face recurs la CSM doar-doar va zice că ministrul Justiției nu are drept de a nominaliza candidați pentru șefii parchetelor. More…

Machiavelismul prost temperat. Un comentariu la situația CSM 3

thumbnail

Cu ceva timp în urmă, în timpul suspendării am putut vedea două definiții interesante. „Moral este ceea ce este legal”, spunea ad literam președintele suspendat. Legitim este ceea ce este legal, spunea, în esență, D. P. Aligică într-un articol pe care l-am comentat la vremea respectivă. USL nu simțea în acea vreme nevoia să teoretizeze dar, dacă ar fi să căutăm o maximă, aceasta ar fi „moral este ceea ce poate deveni legal”. Discutăm aici despre moralitatea mijloacelor, scopurile fiind, desigur, mereu nobile. Adică despre machiavelism.

Însă rezultatul nu l-ar fi făcut mândru pe florentin. După cum am arătat într-un articol anterior încrederea în partidele politice s-a prăbușit de la 15 la 9% iar PDL de la 22 la 16%. Adepți ai moralei machiavelice, politicienii noștri din ambele tabere nu au avut șiretenia unui bun principe. Măcar partea de disimulare (în fața propriului electorat) a avut un (inegal) succes. Însă politicienii au ignorat o altă regulă: nu începe anumite lupte decât dacă poți să îți distrugi inamicul. More…

The Reptilian Overlords. Sofismele „omului de paie” în descrierea Pieţei Universităţii în 2012 10

1358099172proteste_piata_universitatii_1_25fd76a61b

Fenomenul Pieţei Universităţii a fost greu de interpretat inclusiv de către cei ce au avut maximă bunăvoinţă. Policentric, populat cu oameni cu scopuri radicale dar cu mijloace limitate întru atingerea acestor scopuri, divers şi în acelaşi timp solidar el a sfidat definiţiile şi aşteptările tradiţionale. În schimb au înflorit tot felul de explicaţii care arătau cine sunt „adevăraţii” lideri ai Pieţei şi, deci „adevăratele” cerinţe. Multe dintre aceste argumente sunt sofisme în sensul declarat în titlu. Probabil însă că multe sunt şi erori oneste, rezultate din nevoia de a reduce cu orice preţ necunoscutul la cunoscut.

Aceştia sunt câţiva dintre stăpânii pieţei de care îmi aduc aminte, fără a avea pretenţia că i-am enumerat pe toţi. Dacă mai ştiţi şi alte exemple, simţiţi-vă liberi să adăugaţi în comentarii.

Piaţa Universităţii a fost un punct de cotitură şi pentru Civitas Politics. Ne place să credem că am fost printre primii care s-au focalizat pe evenimente fără să spună că este vorba de o izbucnire trecătoare şi pasabilă. Iar interesul generat de Piaţă ne-a instalat pe un trend care a dus la dublarea numărului de vizualizări pe parcursul anului 2012. Mulţumim celor care ne-au citit şi preluat precum şi celor care şi-au exprimat atunci opiniile, fie ele pro sau contra. Dacă doriţi să vă amintiţi parfumul acelor vremuri, vă invităm să re-citiţi seria dedicată evenimentelor. More…

Echilibrul între principi și baroni în guvernul Ponta 19

Hommage_au_Moyen_Age_-_miniature

Într-un articol mai vechi am argumentat că un clivaj important în clasa politică, dincolo de cele tradiționale, este cel între „principi” și „baroni”. Baronii au capital organizațional prin care vor să conserve accesul la resurse și, spun oamenii răi, imunități. Principii au popularitate și încredere la nivel național și vor să obțină și mențină puterea în aparatul central al statului. Pentru asta au un dosar curat curățel gestionabil; unii dintre ei sunt chiar, prin comparație, săraci și cinstiți. Pe scurt, domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu sunt principi, iar domnii Falcă, Dragnea sau Voiculescu baroni. Fiecare cu curtea și castelele sale.

Aparent baronii sunt în avantaj pentru că acumulează ușor-ușor credibilitate politică la nivel național în timp ce principii văd că sursele de regenerare la nivel național (organizații centrale de partid, cvasi-tehnocrați, miniștrii de externe) seacă lent. Astfel, Guvernul Ponta 2 este poate ultima fereastră de oportunitate a principilor USL în față valului de „putere a primarilor și șefilor de consilii”. Inclusiv conflictul pentru includerea UDMR la guvernare poate fi citit (și) ca o luptă dintre un proiect princiar și presiunea organizațiilor baroniale.
More…

Costurile interne ale crizei politice. O măsurătoare 3

awh_links_burden_o
Există un partid care nu are de ce să se teamă de cele de mai sus: PPDD. Pe măsură ce încrederea în instituțiile democrației scade potențialul liderilor populiști, autoritariști sau radicali crește. Poate că partidele mainstream speră că PPDD se va fărâmița în Parlament sau va face implozie. Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât nu crește încrederea în instituțiile democrației, problema rămâne.

Spuneam în vară că, dacă dorința populară de a diminua puterea lui Traian Băsescu nu va găsi un răspuns instituțional, am putea vedea revolte ale oamenilor dispuși să ofere un răspuns violent.

Astăzi există o dorință de a vedea o politică pe care populația să o poată respecta. Dacă partidele principale nu oferă o soluție instituțională masele se pot întoarce spre un nou Mesia politic. More…

Paradigma maghiară sau paradigma românească? 10

71612_487192857998987_1748114532_n
În fața evoluțiilor politice recente din România merită pusă o întrebare: riscăm să cădem în paradigma maghiară reprezentată de FIDESZ și Viktor Orban? Nu mă refer aici la resugența vreunui naționalism românesc, ci la absența unei opoziții eficiente care să articuleze un proiect alternativ credibil.

Am scris aceste cuvinte pe acest site, acum șase luni. După șase luni configurația politică locală e urmatoare: USL deține două treimi din mandatele din parlament, PDL împreună cu apendicele său politic ARD au sub 100 de parlamentari, următorul clasat este PPDD (cu Dan Diaconescu rămas la OTV, dar cu un potențial uriaș de transfer al loialității către majoritatea guvernamentală), UDMR este teoretic în opoziție (deși a încercat să intre la guvernare) și grupul minorităților votează cu guvernul (normal în logica politică românească). Detaliu: Gigi Becali este membru al legislativului, este deputat și membru al Comisiei Juridice și cei care cred că va fi un comic relief al acestui Parlament probabil se vor înșela. Alt detaliu, destul de important, este posibilitatea reală ca o parte din parlamentarii ARD și PDL să „migreze” către partidele din USL, pentru a se bucura de privilegiile puterii.

Dificultatea formării unei opoziții credibile nu este dată numai de scorul electoral al USL, dar și de o situație socio-demografică favorabilă puterii din punct de vedere politic. Mesajul politic al USL a rezonat și a fost credibil pentru foarte mulți români, victoria datorându-se câștigării unor procente mari în rândul cohortelor de alegători care s-au prezentat la urne. USL a reușit performanța de a aduna chiar și 16% din voturile etnicilor maghiari, punând sub semnul întrebării intrarea în parlament a UDMR. PDL/ARD are o misiune dificilă de a convinge cetățenii că reprezintă alternativa viabilă la puterea USL, lucru care nu se va întâmpla prea curând având în vedere datele problemei. Pierderile înregistrate de PDL/ARD la urne indică o lipsă de credibilitate masivă a românilor în mesajul acestei formațiuni politice. More…

Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei? 4

episode-8-don5

Am găsit pe blogul lui Cătălin Augustin Stoica următoarea descriere a electoratului USL:

Profilul votantului USL: femei, persoane cu virste de 61 de ani si peste, votanti cu nivel scazut de scolaritate (i.e., mai putin decit liceul), rezidenti in Muntenia, Moldova si Bucuresti.

Este o decriere total greșită, pe care am găsit-o și în Evenimentul zilei. În fapt USL conduce confortabil în toate categoriile menționate. Ceea ce enumeră dl. Stoica nu este o măsură a grupului (medie, mediană) ci o însușire seacă a categoriilor care sunt, fie și cu puțin, mai bine reprezentate. Metodă folosită des în presă și în rapoartele pe care companiile de sondaje le scriu uneori atunci când cred că clienții lor sunt proști. Dificultatea logică a acestei fraze se vede imediat mai jos când domnul Stoica trebuie să explice diferența dintre PNL și PSD: More…