Metamorfozele Al Qaeda şi răspunsul Occidentului Răspunde

893c943f6355e203270f6a70670033bb

Scrisorile recuperate în urma raidului de la Abbottabad din mai 2011 au expus un Bin Laden profund preocupat de moştenirea sa, în special de cum să creeze o fundaţie solidă de mici insule „Al Qaeda“ răspândite în lumea musulmană care să asigure supravieţuirea mişcării şi totodată care să pregătească terenul pentru un nou val de jihadişti. Bin Laden viza o nouă generaţie mai degrabă concentrată pe o agendă locală, la firul ierbii, dar energizată de conştiinţa unei lupte comune: „În esenţă, Bin Laden se întoarce la teoria lui Abdullah Azzam, care vorbeşte de necesitatea stabilirii unor capete de pod, a unor baze extinse peste tot în lumea musulmană. Bin Laden încearcă să încurajeze mişcările afiliate Al Qaeda să dezvolte legături ombilicale cu regiunile în care operează, pentru ca, în cele din urmă, acestea să se maturizeze în puncte gravitaţionale de rezistenţă”, ne-a declarat Isaac Kfir (expert al Institutului pentru Securitate Naţională şi Contraterorism al Universităţii Syracuse).

Nici mai mult, nici mai puţin decât o reţetă de reinventare sub forma francizelor locale. Practic, „în locul unei entităţi unice, monolitice, ca în urmă cu un deceniu, astăzi există mai multe Al Qaeda“, observa recent şi profesorul Bruce Hoffman, de la Universitatea Georgetown. Simptomele acestei tendinţe le vedem în Nordul Africii, în Yemen, în Somalia, în Nigeria şi mai nou în Mali. „Mă îngrijorează tendinţa de coordonare şi sincronizare a acestor organizaţii. Vedem o tot mai pronunţată colaborare şi punere la comun a eforturilor de recrutare, a armelor, a ideologiei“, anunţa săptămâna trecută generalul Carter Ham, şeful US Africa Command. More…

Costurile interne ale crizei politice. O măsurătoare 3

awh_links_burden_o
Există un partid care nu are de ce să se teamă de cele de mai sus: PPDD. Pe măsură ce încrederea în instituțiile democrației scade potențialul liderilor populiști, autoritariști sau radicali crește. Poate că partidele mainstream speră că PPDD se va fărâmița în Parlament sau va face implozie. Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât nu crește încrederea în instituțiile democrației, problema rămâne.

Spuneam în vară că, dacă dorința populară de a diminua puterea lui Traian Băsescu nu va găsi un răspuns instituțional, am putea vedea revolte ale oamenilor dispuși să ofere un răspuns violent.

Astăzi există o dorință de a vedea o politică pe care populația să o poată respecta. Dacă partidele principale nu oferă o soluție instituțională masele se pot întoarce spre un nou Mesia politic. More…

Siria: dilemele unei noi intervenţii în lumea arabă Răspunde

Eşecul de a opri violenţele din Siria ar putea discredita nu doar ONU, ci şi noua sa doctrină a responsabilităţii de a proteja, spun susţinătorii unui răspuns decisiv împotriva regimului Assad. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că Siria nu este Libia şi că o intervenţie ar putea face mai mult rău decât bine, avertizează scepticii. More…

Insulele Falkland, după 30 de ani Răspunde

Argentina încearcă după 30 de ani să readucă pe agenda internațională problema suveranității asupra Insulelor Falkand. Eforturile depuse de Buenos Aires în ultimii ani au vizat punerea de presiune asupra Marii Britanii în vederea redeschiderii negocierilor privind suveranitatea asupra acestor insule din Atlanticul de Sud. Tactic Argentina a încercat să izoleze regional Marea Britanie în America de Sud și să internaționalizeze această temă, prin apelul la ONU și OAS. More…

R2P: introducere în istoria unui mindset (II) Răspunde

Votul Rezoluției 1973/2011: Ambasadorul Regatului Unit Sir Mark Lyall Grant și Ambasadoarea SUA Susan E. Rice

Criza libiană stă sub semnul unui nou principiu al relaţiilor internaţionale consacrat prin adoptarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate. Rând pe rând, Obama, Cameron, Sarkozy au justificat legalitatea şi legitimitatea intervenţiei invocând „responsabilitatea de a proteja” (R2P). De departe, Franţa s-a aflat în avangarda implementării „responsabilităţii de a proteja”: „Ne aflăm acolo pentru a pune în aplicare un principiu istoric, crucial, protecţia civililor. Iată care este miza. Rezoluţia 1973 este una istorică pentru că instituie şi exprimă principiul responsabilităţii de a proteja. Ea impune un precedent: acela ca populaţia civilă să nu trăiască sub spectrul ameninţării (propriului guvern). Este foarte important ca prietenii noştri arabi să înţeleagă asta. Este în joc credibilitatea comunităţii internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Libia creează jurisprudenţă” a precizat preşedintele Sarkozy. Şi totuşi, cum am ajuns aici?

More…

Fantomele Srebenicei deasupra Libiei 1

Arhitecții intervenției din Libia: Nicolas Sarkozy, Barack Obama, David Cameron, precum și Angela Merkel – oponentul acestei acțiuni

Preluăm cu permisiunea autorului, un nou articol al lui Octavian Manea publicat în Revista 22 pe tema intervenției aliate din Libia.

Pentru Obama şi Sarkozy aceasta este clipa lor de glorie „wilsoniană“. Iar NATO pare că şi-a găsit o nouă raţiune de a fi – garantul „responsabilităţii de a proteja“.

More…

R2P : introducere în istoria unui „mindset” (I) Răspunde

Harta operațiunilor coaliției împotriva Libiei. Copyright Stratfor

Suveranitatea statului nu este o licenţă pentru crimă. Niciun stat nu poate abdica de la responsabilitatea de a-şi proteja poporul de crime împotriva umanităţii(…).Atunci, când în mod evident eşuează să ofere această protecţie, este responsabilitatea comunităţii internaţionale să o furnizeze, acţionând decisiv prin intermediul Consiliului de Securitate.

More…

Să bombardăm sau nu Libia? Sau despre „tragedia alegerii“ 2

Libia

Preluăm, cu permisiunea autorului, articolului lui Octavian Manea despre dilemele intervenției în Libia, publicat în Revista 22.

Pentru mine nu există doar bine şi rău, ci şi multe nuanţe între ele. Adevărata tragedie în viaţă nu stă în alegerea între bine şi rău. (…) Adevărata tragedie vine din dilema evaluării a ceea ce e bine. Dilemele reale sunt trăiri ale sufletului care provoacă agonii, pe care tu în lumea ta de alb şi negru nici măcar nu poţi să le înţelegi. (Henry Kissinger – 1948).

More…

Întoarcerea lui Bismarck 1

John Hulsman

Preluăm din Revista 22, cu permisiunea autorului, un interviu realizat de Octavian Manea cu expertul în relaţii trans-atlantice, John Hulsman.

Într-un moment în care Europa şi America înoată în ape tot mai tulburi, John Hulsman (expert în relaţii euroatlantice la Centrul de Studii Strategice din Haga) propune un nou limbaj de socializare între cele două maluri ale Atlanticului: unul înrudit mai mult cu Otto von Bismarck, decât cu Jean Monnet.

More…

Uniunea Europeană şi Turcia, încotro…? Răspunde

Turcia

Am participat marţi 29 iunie la conferinţa Turcia – cheie către viitorul Europei organizată de Institutul European din România. Conferinţa s-a dovedit a fi extrem de utilă din mai multe puncte de vedere: conferinţa a oferit o perspectivă asupra ambiţiilor Turciei la nivel regional şi global, asupra modului în care elitele ei concep rolul acesteia în cadrul sistemului internaţional, asupra multiplelor sale identităţi politice şi a percepţiei asupra proiectului european. În cele ce urmează voi rezuma şi comenta punctele de vedere exprimate la conferinţă de ministrul turc al afacerilor europene Egemen Bağış şi de consilierul prezidenţial pentru afaceri europene Leonard Orban, pe care apoi le voi corela cu anumite tendinţe şi evoluţii internaţionale ce relevează importanţa crescândă a Turciei la nivel global.

More…

De ce (nu) ar trebui invitată Rusia în NATO! 3

Angela Merkel si Dmitri Medvedev (copyright Sean Gallup/Getty Images Europe)

Săptămâna trecută patru experţi în probleme de securitate şi apărare germani – Volker Rühe (fost ministru al apărării în perioada 1992-1998, membru CDU/CSU), Klaus Naumann (general în rezervă, fost inspector general al Bundeswher şi preşedinte al Comitetului Militar al NATO), Frank Elbe (f0st ambassador) şi Ulrich Weisser (vice-amiral în rezervă şi fost Director al Comitetului Militar de Planificare al Bundeswehr) – au publicat în cotidianul german Der Spiegel o scrisoare deschisă în care propun invitarea Federaţiei Ruse să adere la NATO. Cei patru  îşi fundamentează propunerea pe o serie de argumente: în contextul configurării unui sistem internaţional multipolar şi a ascensiunii puterilor asiatice (India şi China), Rusia este indispensabilă pentru securitatea Europei şi a spaţiului euro-atlantic, atât Rusia cât şi alianţa nord-atlantică se confruntă cu aceleaşi ameninţări, o eventuală aderare la NATO a Rusiei ar conduce la dezvoltarea democraţiei în această ţară prin impunerea respectării valorilor democratice în procesul de aderare, invitarea Rusiei să adere la NATO ar calma temerile privind o posibilă încercuire a acesteia şi îngrădire strategică prin extinderea alianţei către est, iar aderarea Mosocovei la NATO ar conduce la o integrare mai uşoară a Georgiei şi Ucrainei în cadrul organizaţiei. More…