Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă Răspunde

374011039

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…

Eşti ceea ce IMEI. Despre supravegherea electronică Răspunde

Mashable-NSA-Comic

În timp între algoritm şi cluster poate apărea o intimitate precum vedem în cărţi sau filme că ar fi între torţionari şi victimele lor. Algoritmul ţi-ar putea spune ce cărţi să cumperi, ce muzică să asculţi sau dacă partenerul de viaţă te înşală. Cu un pic de efort, ar putea fi programat şi să îţi calculeze şansele de a divorţa în următorii cinci ani. Totul punând cap la cap semnale.

Guvernele, însă, au alte priorităţi. Ele caută semnale că ai face ceva rău. De exemplu dacă primeşti telefoane de la IMEI-uri de unică folosinţă. Apoi, probabil, desenează o reţea de relaţii. La început reţeaua este doar o serie de linii. Apoi se pot deduce comportamente. De exemplu, clusterul t83465hg îşi modifică traseul zilnic dacă este sunat de fh985th90f şi manifestă comportament nervos (se învârte prin cameră) înainte să fie vizitat de vfdjs9hf4375ty.

Toate aceste fapte, o descriere a societăţii până la urmă, sunt deduse fără intervenţie umană, ceea ce este nu doar ieftin ci şi elegant din punct de vedere legal. Statul poate spune, fără să mintă, că nici un agent al său nu priveşte în intimitatea cetăţenilor fără mandat. Doar când algoritmii sugerează puternic existenţa unor riscuri sau când apar probe coroborate se trece la urmărirea umană. Într-un sens, monitorizarea anonimizată ar părea compromisul ideal între libertate şi securitate. Doar că…

Doar că datele nu prea se şterg şi, de aici, apar riscuri suplimentare. De exemplu, următorul whistleblower ar putea să divulge date care să poată fi legate de persoane private. Sau guvernul poate decide cu intenţie să le folosească în alt fel. Dacă un Obama, un Băsescu sau un Erdogan întreabă câţi dintr-o lista de posesori de telefoane mobile urmăresc situri porno s-ar putea ca serviciile să se supună şi să afle. More…

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (II) Răspunde

sm3_vl

Introducerea PAA în 2009, prima revizuire a apărării anti-rachetă în Europa, a fost prost primită în Europa Centrală și de Est, mai ales în Polonia. Decizia a fost luată fără consultarea Cehiei și Poloniei, statele care ar fi găzduit scutul și a fost făcută publică pe o dată neinspirată – 17 septembrie când Varșovia comemorează invazia sovietică din 1939. Această decizie a ranforsat percepția în statele foste comuniste din Europa Centrală și de Est că noua administrație de la Washington nu ține cont de interesele lor. Polonia, după adoptarea PAA de către a SUA, a luat decizia de a construi propriul sistem de apărare anti-rachetă, deși utilitatea acestuia este discutabilă. Varșovia nu se confruntă cu o amenințare reală cu rachete balistice, iar sistemul anti-balistic polonez, dacă va fi operaționalizat cu succes, va dubla practic amplasamentul american din această țară. Decizia de creare a propriului sistem anti-balistic de către Polonia denotă o lipsă de încredere în angajamentul SUA privind apărare anti-rachetă din Europa. Revizuirea PAA din acest an, chiar dacă a fost foarte bine gestionată de Washington din punct de vedere politic, ar putea ranforsa această lipsă de încredere a Poloniei față de intențiile principalului său aliat.

Realitate dură” a Phased Adaptive Approach este abordarea flexibilă și adaptabilă a apărării anti-rachetă. Schimbările și revizuirile, în funcție de evoluția amenințărilor sunt principalul mod de adaptare a acestei strategii la evoluțiile din acest domeniu. Pe parcursul timpului vor mai apărea schimbări și revizuiri, care vor adauga sau elimina capabilități. More…

Amendarea scutului anti-rachetă: explicații și implicații (I) Răspunde

ABM_Aegis_Ashore_Complex_Concept_USMDA_lg

Chuck Hagel, șeful Pentagonului, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute o amendare a scutului anti-rachetă din Europa. Astfel Phased Adpative Approach, strategia americană privind desfășurarea sistemelor anti-balistice din Europa a fost amendată prin eliminarea etapei a IV-a care ar fi însemnat amplasarea de interceptori SM-3 IIB pe bătrânul continent începând cu 2020.

De ce guvenul american a modificat strategia Phased Adaptive Approach? Există trei explicații ale acestei schimbări de viziune.

Schimbarea priorităților în domeniul apărării anti-balistice de către Administrația Obama în 2009 a atras o serie de acuzații privind ignorarea aliaților din Europa Centrală și de Est, că subestimează amenințarea rusească sau că sacrifică interesele aliaților americani de dragul Rusiei. Această ultimă amendare a scutului anti-rachetă a fost gestionată mult mai bine decât introducerea PAA în 2009, atât Polonia cât și România fiind informate în prealabil de schimbare. More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (III) 1

1134604 - Zero Dark Thirty
Academia de Film Americană a decernat pe 24 februarie premiile Oscar, iar pe lista de nominalizați din acest an s-au regăsesc o serie de filme cu subiect politic și istoric: Lincoln, Argo și Zero Dark Thirty. Așa că am decis să scriu o mică serie dedicată modului în care a șaptea artă reflectă fenomenul politic. Am selectat două subiecte interesante, de actualitate și controversate: combaterea terorismului și rolul moderației în politică. Primul articol din serie va fi o analiză comparată și critică asupra reflectării contraterorismului în cultura modernă pornind de la două pelicule: Zero Dark Thirty, care documentează „vânătoare” lui Osama bin Laden de către SUA și The Dancer Upstairs, povestea ficționalizată a prinderii șeflui mișcării revoluționare peruane Sendoro Luminoso, Abimael Guzman. Între două cele două pelicule există multe similutidini, dar și destule diferențe care să permită o abordare comparatistă.

Ambele pelicule prezintă, per total, într-un mod credibil și realist, dar cu multe licențe artistice, metodele prin care guvernele combat terorismul, atât de factură internă, cât și cel global. Atât Zero Dark Thirty cât și The Dancer Upstairs nu se rezumă doar la a prezenta aspectele „tehnice” ale combaterii terorismului ci și implicațiile politice ale acesteia. Abordările prin care terorismul este combătut în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty sunt specifice amenințărilor pe care trebuie să le neutralizeze. Ele nu sunt interșanjabile, cum ar putea părea la prima vedere, însă privindu-le în profunzime ele oferă o imagine de ansamblu asupra unei activități ce se desfășoară în anonimat și clandestinitate. În The Dancer Upstairs este preferată metoda care respectă cel mai bine supremația legii, în raport cu metodele dure folosite de armată, deoarece are avantajul soluționării pe termen al conflictului politico-social ce a dus la nașterea mișcării lui Prezidente Ezequiel și oferă șansa unui nou început democratic pentru o societate divizată. Metodele descrise în Zero Dark Thirty sunt justificate (mai puțin tortura, a cărei utilitate e scăzută și delegitimează întreg procesul) prin prisma faptului că lupta se poartă la nivel global, scopul este protejarea securității SUA și se desfășoară, în linii mari, în clandestinitate, ambele tabere dând dovadă de lipsă de scrupule în utlizarea forței. Eliminarea lui Osama bin Laden nu pune însă capăt „războiului”, Al Qaeda deși afectată profund de moartea liderului continuând lupta (vezi Somalia, Pakistan, Afganistan, Mali, Yemen și Somalia). More…

Combaterea terorismului reflectată în cinematografie (II) 1

SAS+Assault+on+Iranian+Embassy

Abordarea combaterii terorismului în The Dancer Upstairs și Zero Dark Thirty este diferită, dar diferențele sunt date în principal de natura terorismului și scopurile urmărite de cei care îl combat. Metodele de combatere a terorismului prezentate în ambele pelicule trebuie considerate din prisma faptului că avem de-a face cu opere de ficțiune, adresate publicului larg și prin urmare legătura acestora cu realitatea luptei anti-teroriste nu este atât de directă pe cât s-ar crede. În orice caz nu trebuie subestimat impactul acestor reprezentări, chiar și incomplete, asupra imaginarului public în privința combaterii terorismului. „Cultura populară” afectează însă modul în care combaterea terorismului este percepută de public, atât la nivel național, cât și global.

Modul în care Zero Dark Thirty a reflectat utilizarea și utilitatea torturii a generat cele mai multe controverse în spațiul public american și internațional. Pe de o parte au fost cei care au susținută că pelicula lui Kathryn Bigelow justifică utilizarea torturii în lupta împotriva Al Qaeda, în timp ce alții au susținut că nu face acest lucru, și că în cel mai rău caz pelicula are o atitudine ambiguă față de tortură, ducând în eroare spectatorul. Kathryn Bigelow înseși s-a apărat susținând că tortura a fost una din sursele care au dus la localizarea și eliminarea lui bin Laden. Totuși judecând modul în care tortura este utlilizată de Maya în film pentru găsirea lui bin Laden, se poate trage concluzia că rolul acestei metode în localizarea lui bin Laden este exagerat și lipsit de autenticitate. More…

Pentagonul şi cura de slăbire forţată Răspunde

sequestration-step-off

În ianuarie 2012, Pentagonul îşi anunţa noua strategie de apărare. În acel context s-a discutat şi despre implicaţiile acesteia faţă de Europa. Se punea problema reducerii prezenţei forţelor americane desfăşurate permanent pe continent. În cele din urmă, mediul de securitate nu mai putea fi evaluat prin optica exclusivistă a Războiului Rece. Era nevoie de o ajustare. „Lumea s-a schimbat, ameninţările secolului XXI sunt diferite, necesită noi tehnologii, dar şi noi formule operaţionale. Ideea de ansamblu este că nu mai suntem preocupaţi de o Uniune Sovietică ameninţând să invadeze Pasul Fulda şi de cantităţile masive de trupe de care ai nevoie ca să răspunzi unui potenţial atac“, ne-a spus Janine Davidson, un fost înalt oficial din Pentagon implicat în dezvoltarea strategiei din ianuarie 2012.

Dimpotrivă, filosofia descurajării regionale punea acum preţ pe altceva: pe viteză, mobilitate, flexibilitate şi mult mai puţin pe cantitate. De aici accentul pe o prezenţă cât mai suplă însemnând consolidarea capacităţilor navale, aeriene şi antibalistice pe care SUA le-au plusat în ultimul timp în Europa. Pe scurt, vorbim de un tip de amprentă geografică sensibil diferită de cea din timpul Războiului Rece.

Problema de fond a sechestrului rămâne faptul că nu este ghidat de o strategie (nu există o legătură ombilicală între obiective şi resurse). Grupurile de lobby vor fi esenţiale în bătăliile şi campaniile de uzură care vor urma. În cele din urmă, un lucru este cert. Vremea cheltuielilor discreţionare, a cecului în alb pentru apărare a luat sfârşit. Iar asta înseamnă că Pentagonul trebuie să se obişnuiască să funcţioneze în marja unor constrângeri bugetare tot mai stricte. Dar mai puţini bani înseamnă să tolerezi şi mai multe riscuri în politicile de apărare. Sau să externalizezi o parte dintre responsabilităţile de până acum către aliaţi. More…

Dosarul nuclear nord-corean în perspectivă Răspunde

North Korea Rocket Launch

Comportamentul nuclear al Phenianului rămâne o combinaţie între teama tradiţională de o invazie externă şi elemente care ţin de succesiunea dinastică de anul trecut.

Într-un scenariu ce a devenit rutină din 2006 până astăzi, Coreea de Nord a mai testat o armă atomică. Înaintea testului, Phenianul a făcut mai multe declarații acide împotriva vecinului din sud și a Statelor Unite, iar autoritățile comuniste au instituit starea de urgență. La scurt timp, Statele Unite și Coreea de Sud au anunțat că au detectat pregătiri pentru un posibil test nuclear. La 12 februarie, chiar în ajunul discursului privind starea națiunii al președintelui Barack Obama, inevitabilul s-a produs – Coreea de Nord a detonat un nou dispozitiv nuclear.

Noua criză nucleară capătă sens şi din perspectiva succesiunii dinastice, fiind o modalitate de legitimare internă a lui Kim Jong-un. More…

Hillary Clinton şi arta diplomaţiei neconvenţionale Răspunde

hillary_clinton_154672082_620x350

Există un apetit extraordinar de a găsi paradigma definitorie a relaţiilor internaţionale contemporane. Am trecut de la Concertul Europei la Pax Britannica, la Liga Naţiunilor, de la competiţia bipolară la lumea unipolară. Există cumva această aşteptare că putem să găsim următoarea versiune a unei ordini internaţionale stabile. Dimpotrivă, cred că trebuie să gândim ca cei din Sillicon Valley, în structuri mereu flexibile şi dinamice. Nimeni nu gândeşte acolo că 2.0 rămâne 2.0 pentru totdeauna. Mereu există un 3.0 şi un 4.0 şi un 5.0.(James Steinberg, fost adjunct al lui Hillary Clinton).

Criticii preferă să spună că lista succeselor diplomatice ale Administraţiei Obama este subţire. Sau cel puţin una care nu impresionează. Retroactiv, chiar ai senzaţia că politica externă este ezitantă, nesigură,preocupată mai degrabă de externalizarea către aliaţi, că preferă eşalonul doi şi că nu are legătură cu incisivitatea doctrinei de containment sau grandoarea hegemonică a neoconservatorilor.

Dar oare criteriile de evaluare nu trebuie să fie altele? În definitiv, nu mai putem aplica aceeaşi grilă cu care ne-am obişnuit să analizăm lumea bipolară sau cea unipolară. Aşteptările nu pot fi aceleaşi. Funcţionăm într-o piaţă geopolitică fundamental diferită, multipolară şi care forţează identificarea unor tipare noi de răspuns. Acest sentiment al transformării vechilor paradigme a fost rezumat la finalul anului trecut de către Brent Scowcroft (legendarul consilier al primului preşedinte Bush), el însuşi creator de istorie într-un momet esenţial: More…

Chuck Hagel: un Eisenhower la Pentagon Răspunde

0203-chuck-hagel-backers.jpg_full_600

Există, în general, o cerere masivă pentru implicarea Washingtonului, mai exact spus pentru leadership-ul său, în cele mai sensibile dosare contemporane: baia de sânge siriană, ambiţiile nucleare iraniene, ascensiunea Chinei, procesul de pace din Orientul Mijlociu, instabilitatea care se răspândeşte în Africa. Ce există mai puţin, însă, este disponibilitatea Washingtonului de a se afla mereu în prim-plan, de a răspunde cererii cu o ofertă echivalentă şi de a achita singur factura acestor responsabilităţi globale. Recalibrarea (chiar externalizarea) ambiţiilor globale a devenit o marcă înregistrată a doctrinei Obama. Într-un fel, ne aflăm mai puţin în faţa „naţiunii indispensabile“ a anilor ’90 şi mai mult în faţa unei „naţiuni epuizate“. Aşa rezuma Der Spiegel (sub titlul simbolic Global leadership vacuum: Europe incapable, America unwilling) atmosfera de neputinţă care pare să fi cuprins ambele maluri ale Atlanticului, cu o zi înaintea prestigiosului forum de securitate de la München.

Dar poate ceva mult mai profund explică această atitudine: o conştiinţă a propriilor limite. Şi poate nimic nu vorbeşte mai mult despre aceasta ca fascinaţia Administraţiei Obama pentru Eisenhower. În trecut, umbra lui Ike a dominat discursul preşedintelui Obama în momente cheie: atunci când anunţa suplimentarea afgană, în decembrie 2009, la West Point, dar şi miezul unor documente programatice, precum Strategia Naţională de Securitate. Desigur, pentru critici această nuanţă nu este decât o altă strategie de marketing pentru consum intern. Însă nominalizările recente pentru CIA şi Departamentul de Stat, dar mai ales cea de la Pentagon se înscriu într-o logică similară. More…

Barack Obama: v.2.0 Răspunde

59937_10151403481159238_1185351399_n
Pe 20 ianuarie președintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama a depus jurământul și a început al doilea mandat obținut după o victorie categorică împotriva rivalului său republican, Mitt Romney fost guvernator al statului Massachusetts.

La debutul acestui al doilea mandat se pun câteva întrebări. Va fi un mandat dedicat politicii externe? Sau va fi mai curând un mandat orientat spre politica internă, având în vedere multidunea de provocări cu care se confruntă Statele Unite ale Americii? La ce să se aștepte aliații americani? Cum să-și adapteze politicile externe și de securitate la evoluțiile din politica externă americană?

Dacă utilizăm drept ghid cognitiv primul mandat al președintelui Obama vom observa un echilibru relativ între agenda de politică externă și internă, iar acest model se va repeta probabil și în acest mandat. Este drept că în 2008 Barack Obama moștenise două războaie (cu nota de plată cu tot) și o criză economică și financiară de proporții. Din acest punct de vedere primul mandat a fost unul foarte dificil. Cel de-al doilea mandat are mai puține probleme interne și externe de amploare decât cel anterior, dar este presărat cu o sumedenie de capcane. More…

Ce va fi în 2013: agenda politică internațională 3

circumnavigation

Andrei a inaugurat pe acest portal ideea de predicții politice fundamentate pe experiența anterioară și bine argumentate. Dacă el s-a axat numai pe politica internă, eu îmi voi încerca abilitățile predictive în cazul politicii internaționale. În raport cu politica internă unde sunt mai puține variabile care pot afecta predicțiile (dar și în acest caz probabilitatea de a estima eronat este destul de mare), în cazul politicii internaționale aceste variabile se multiplică în proporție geometrică, iar acuratețea estimărilor are de suferit.

Cum anul 2012 s-a încheiat de mai bine de două săptămâni și 2013 este de-abia la început este bine să vedem ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. Nu am inclus în predicțiile mele America Latină și Africa din două motive: nu cunosca foarte bine situația politică și evoluțiile politice din aceste regiuni au un interes secundar pentru mine. More…