Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014? 6

mystery-men-poster

Din 1996 până în 2009 avem în esenţă doar două poveşti de succes prezidenţial. În prima poveste stânga conservatoare se află la putere. Guvernarea este osificată şi cei patru ani de mandat îşi spun cuvântul, dar, aparent, sondajele şi controlul aparatului de stat sugerează o victorie electorală. Dreapta non-extremistă (CDR în 1996, PNL în 2004) se aliază cu stânga non-conservatoare (PD(L) în ambele cazuri). Împreună formează Coaliţia Progresistă sau, şi mai bine, Coaliţia Revoluţionară (veţi vedea imediat de ce). După mari emoţii progresiştii îi înving pe conservatori.

În a doua poveste avem un lider redutabil, carismatic, care candidează pentru un nou mandat. El care controlează cea mai puternică maşină de vot a ţării (chiar dacă în 2009 aş acorda acest titlu inter pares). Oponenţii se coalizează mult mai slab decât în modelul „Coaliţiei Progresiste” (în 2000 deloc, în 2009 doar în turul doi) şi pierd.

Dar să nu ne limităm la victorii. Înfrângerile din 2004 şi 2009 au fost la limită şi, într-un sens, pot fi considerate succes. Coaliţia din 2009 se potriveşte în bună măsură ideii de „Coaliţie Revoluţionară”. Doar în 2000 candidatura lui Adrian Năstase însă este atipică. Acesta nu este un fost preşedinte ci „doar” un fost prim-ministru. Dar, poate mai important, este un personaj lipsit de carismă. More…

Costurile interne ale crizei politice. O măsurătoare 3

awh_links_burden_o
Există un partid care nu are de ce să se teamă de cele de mai sus: PPDD. Pe măsură ce încrederea în instituțiile democrației scade potențialul liderilor populiști, autoritariști sau radicali crește. Poate că partidele mainstream speră că PPDD se va fărâmița în Parlament sau va face implozie. Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât nu crește încrederea în instituțiile democrației, problema rămâne.

Spuneam în vară că, dacă dorința populară de a diminua puterea lui Traian Băsescu nu va găsi un răspuns instituțional, am putea vedea revolte ale oamenilor dispuși să ofere un răspuns violent.

Astăzi există o dorință de a vedea o politică pe care populația să o poată respecta. Dacă partidele principale nu oferă o soluție instituțională masele se pot întoarce spre un nou Mesia politic. More…

Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei? 4

episode-8-don5

Am găsit pe blogul lui Cătălin Augustin Stoica următoarea descriere a electoratului USL:

Profilul votantului USL: femei, persoane cu virste de 61 de ani si peste, votanti cu nivel scazut de scolaritate (i.e., mai putin decit liceul), rezidenti in Muntenia, Moldova si Bucuresti.

Este o decriere total greșită, pe care am găsit-o și în Evenimentul zilei. În fapt USL conduce confortabil în toate categoriile menționate. Ceea ce enumeră dl. Stoica nu este o măsură a grupului (medie, mediană) ci o însușire seacă a categoriilor care sunt, fie și cu puțin, mai bine reprezentate. Metodă folosită des în presă și în rapoartele pe care companiile de sondaje le scriu uneori atunci când cred că clienții lor sunt proști. Dificultatea logică a acestei fraze se vede imediat mai jos când domnul Stoica trebuie să explice diferența dintre PNL și PSD: More…

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta: Tot ce am scris interesant despre viitorul prim-ministru al României Răspunde

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Am pus cap la cap acest text pentru a-l publica după ce Traian Băsescu își face nominalizarea. Un fel de „v-am spus eu”. După care mi-am dat seama că este greu de găsit o modalitate elegantă de a face un astfel de gest. Așa că l-am trimis spre publicare înainte și, dacă imposibilul se întâmplă… asta este.

28 iunie 2012

Indiferent, dacă, iniţial dl Ponta ar fi trebuit sau nu să escaladeze conflictul, fapt este că el a devenit un test al hârtiei de turnesol pentru evenimentele de după alegeri. Este necesar (sau măcar util) un semn care să ne asigure că voinţa alegătorilor nu va fi filtrată prin CCR sau Preşedinte. Nu sunt prea multe astfel de semne posibile, iar deplasarea primului ministru la Consiliu este printre cele mai puţin dramatice.

Atâta vreme cât incertitudinea persistă domnul Ponta va continua să primească un sprijin larg. Noi, cei care am susţinut schimbarea de guvern, nu l-am mandatat pe domnul Ponta ca să ne facă mândri, să reformeze Educaţia sau să dea bine la export. More…

Marele test pentru băsescienii fără partid 2

tumblr_lgaxbvlF9d1qe0eclo1_r9_500

După eşecul semnificativ (chiar dacă nu total) al comisiei Macovei, participanţii proiectului Băsescu s-au împărţit în trei segmente, vizibile la nivelul discursului public, şi în special în online.

Băsescienii loiali partidelor ARD au spus o vreme „bine că măcar avem o comisie”. Apoi au continuat să facă campanie. Ei sunt campionii ideii de a alege răul cel mai mic, cei care cred că USL va aduce sfârşitul civilizaţiei şi de aceea orice alternativă la USL este bună. În unele discuţii această alternativă a inclus PPDD sau PSD. În altele se mai face apel la partea luminoasă a PNL (despre care aceiaşi argumentau altădată că este compromisă). Şi evident, speranţa unui guvern tehnocrat sprijinit pe o majoritate de trădători şi puşcăriabili este în floare.

Băsescienii fără partid resping această abordare. Pentru ei un hoţ este un hoţ indiferent de partid. La început nimeni nu i-a băgat în seamă. Nu ar fi fost prima dată când îşi exercită independenţa intelectuală între campanii pentru ca ziua votului să îi prindă încolonaţi corect în armata binelui. Dar pe măsură ce votul se apropia au arătat o încăpăţânare care a surprins. PDL nu mai este partidul lui Băsescu şi al lui Boc, ne spun ei, ci al lui Blaga. Iar candidaţii NR/FC sunt mai mult un strat cosmetic decât orice altceva. Desigur bezelele discrete pe care Blaga le trimite către PNL nu îmbunătăţesc situaţia. More…

Raport despre analiza politică în online (III) 16

Să ne înţelegem. Toţi autorii citaţi sunt(em) profesionişti desăvârşiţi. Mai rău, suntem profesionişti români care tind să lucreze pentru alţi profesionişti români. În această calitate, nimeni nu poate avea „bias”. Limba nu are cuvânt pentru aşa ceva: părtinire ar fi o traducere extrem de aproximativă, care nu face dreptate termenului. Cum nu există nici cuvântul „parţial” în limbă, rezultă clar că suntem cu toţii imparţiali. Acestea fiind spuse, Turambar este citat de însuşi Ponta, Barbu este admirat de grupul ARDistilor care mai cred în aritmetică iar subsemnatul a fost în Piaţa Universităţii şi acuma primeşte like-uri discrete şi comentarii vituperante din toate direcţiile.
More…

Pentru un mare blat patriotic 4

Domnii Antonescu, Ponta, şi Băsescu sunt, împreună, produsele cele mai bune ale unui sistem bazat pe anticorupţie şi concurenţă politică.

Să mă explic. Pentru scopurile acestui articol putem împărţi politicienii în trei categorii:

Principii: politicieni de vârf, temuţi în partid, dispreţuiţi şi urâţi de adversari. Deşi unii au probleme cu justiţia sau morala, supravieţuirea lor se datorează faptului că, de-a lungul unei cariere relativ lungi, nu au putut fi condamnaţi sau discreditaţi. Este o listă extrem de scurtă : Antonescu, Băsescu, Boc, Macovei, Ponta, Stolojan (?), Tăriceanu.

Ei sunt vârful înzăpezit al muntelui, zona în care opinia publică a putut cenzura comportamentul aleşilor pe criterii de corupţie dovedită. Dacă lista vi se pare destul de pestriţă şi tristă, probabil aveţi dreptate. Chiar şi aşa, această listă, mai mult decât condamnarea lui Adrian Năstase, arată că discursul anticorupţie a avut un oarecare impact real: din cauza ei partidele au trebuit să pună la vârf persoane cu un dosar curat.
More…

Miturile victoriei politice Răspunde

Prin 2004, când am participat la monitorizarea alegerilor locale, reprezentantul Alianţei DA, care ieşea victorioasă în Bucureşti a devoalat strategia partidului său după „generale”: o alianţă pe sub mână cu PRM. Desigur această alianţă nu s-a materializat, dar am înţeles atunci câtă nevoie are o organizaţie locală să creadă în câştigarea puterii. Într-un sistem bipolar (nu musai bi-partizan) e simplu. Într-un sistem cu mai mulţi poli de putere poate fi dificil să găseşti speranţă. Nu m-am gândit să văd cum se întâmplă lucrurile în alte ţări, dar în România avem demonizarea reciprocă a alianţelor, avem tăierea accesului primarilor opoziţiei la resurse, concedieri din sectorul de stat şi sporirea probabilităţii celor ce pierd de a îşi vedea sponsorii încarceraţi. Pe scurt, câştigătorul ia aproape tot; nimeni nu se bate pentru locul doi. More…

Cele două căi ale lui MRU 8

De ce tocmai MRU? Pe scurt situaţia arată aşa: atunci când MRU a trântit uşa către PDL o parte din simpatizanţii lui Traian Băsescu s-au coalizat în jurul său fără a mai intenţiona să voteze cu partidul „prezidenţial”. Aceste cugetări nu îmi aparţin, le am şi eu de la oameni care au văzut cifre, dintre care primul care mi-a spus această poveste este Barbu Mateescu.

Cele două căi. Faptele de mai sus deschid două oportunităţi. Una aparţine PDL şi presupune ca dl. Ungureanu să fie integrat într-un soi de alianţă prin care electoratul său să fie adus „înapoi în turmă”. Cealaltă aparţine grupului reformist din PDL. Dl. Ungureanu nu este doar un tânăr politician ci şi un intelectual respectabil, un birocrat cu experienţă şi mai ales, un om a cărui reputaţie nu pare sensibilă la campaniile de propagandă ale Antenei 3.

Pe baza acestor calităţi reformiştii PDL, „intelectualii preşedintelui” şi radicalii luptei anti-corupţie au putut spera la un lucru nesperat: o bază de putere proprie şi o pârghie prin care să forţeze, în condiţii favorabile, „reforma dreptei”. În varianta optimistă Dreapta va fi fost reprezentată de un PDL profund reformat (un post-PDL dacă vreţi) integrat cu resturile cele mai reformatoare ale PNL şi ţinut pe calea cea dreaptă de către un soi de consiliu de onoare condus de Monica Macovei. În variantă ultra-optimistă dreapta românească şi Internaţionala Socialistă ar fi presat PSD către o nouă şi adevărată reformă internă. More…

Care sunt raporturile de forţă în societatea românească? 8

Colegii mei de blog (George Vişan) şi respectiv blogosferă (Barbu Mateescu) au venit zilele acestea cu propuneri/abordări de compromis care ar putea vindeca falia din societatea românească. Deşi texte rezonabile (scrise de oameni rezonabili), ele au un aer foarte specific şi aparte. Sunt acel gen de abordare pe care îl are o facţiune pe cale să piardă lupta. Trăim, într-adevăr în acel moment în care puterea prezentă proiectată este mai mică decât cea reală, şi – de aceea – este rentabil ca ea să fie transformată într-o putere viitoare mai robustă. Nu este nimic ruşinos în ce am spus; dealtfel George se recunoaşte ca simpatizând cu curentul reformist din PDL iar Barbu şi-a scris textul pentru curentul reformist în general.

Eu însă nu simpatizez cu nici unul din curentele asociate PDL şi, de aceea, am o perspectivă diferită. Acolo unde George şi Barbu gândesc un compromis între (relativ) egali eu nu pot să nu mă întreb care este raportul real de forţe pe baza căreia se poate realiza o negociere. More…

Al patrulea proiect pentru România (2): The Murmuration Răspunde

Think about this: the current anti-Băsescu societal reaction is quite similar to a murmuration. Much of the political action is planned (at least I do hope so) but improvisations are widely spread. So, you need to know why some people disapprove government actions but do not protest? – it is simple: people and cabinet are in the same murmuration. Want to understand why the party does not get fed up with mr Ponta and forces him to resign on accusations of plagiarism? – it is easy again: the protocol (section: “Down with Băsescu!”) will not allow it. More…

Al patrulea proiect pentru România 4

Deși pare că avem de ales din nou între „aceștia” și „ceilalți”, totuși, opțiunile și proiectele oferite societății românești în 2012 sunt semnificativ mai diverse decât eram obișnuiți. Să ne uităm puțin peste ele.
Până în ianuarie peisajul politic apărea ca fiind destul de banal. Cele două grupări politice mari puteau fi grupate cu oarecare corectitudine sub eticheta de reformiști și conservatori. La periferia sistemului, PPDD înjura pe toată lumea dar servea și să le amintească alegătorilor că partidele majoritare, oricât de corupte, sunt preferabile haosului.

Piața Universității și apoi Nicușor Dan au fisurat această perspectivă. Este posibil cel puțin să ne imaginăm crearea unui al patrulea proiect. Iar unde este cerere (electoratul potențial al Proiectului) poate apărea și oferta (forme noi de organizare sau propuneri politice noi dinspre mainstream). O asemenea ofertă stă sau cade împreună cu credibilitatea inițiatorilor și soliditatea proiectului. Din nefericire, complexitatea crește odată cu trecerea timpului. Piața Universității cerea „doar” o schimbare de regim și dezbatere publică mai deschisă. Campania electorală a presupus plantarea unui spin independent în coasta puterii locale, efectele fiind planificate să apară pe abia termen mediu. Un proiect național va fi mult mai greu și complicat. More…