Criza economică din 1929, cea mai gravă criză economică din istoria modernă, a avut drept efect pe termen lung compromiterea liberului schimb între națiuni. Statele s-au organizat în blocuri comerciale care au ridicat bariere tarifare și au redus comerțul internațional în mod considerabil: Marea Britanie s-a axat pe comerțul în cadrul Commonwealth pe baza sistemului „preferinței imperiale”, Statele Unite și-au creat propriul bloc în cadrul Emisferei Vestice, Germania a ajuns să domine comercial Europa Centrală, iar Japonia a început să pună bazele Sferei Asiatice de Coprosperitate.
Semnalul colapsului sistemului bazat pe liberul schimb a fost dat în 1930 de adoptarea în Statele Unite de către Congres a tarifului Smoot-Hawley, care impunea cele mai ridicate taxe vamele de după 1828. Impactul introducerii acestui tarif vamal ridicat a fost devastator pentru economia americană, adâncind criza economică și compromițând în mod grav reluarea creșterii economice. Decizia a avut un efect de bumerang la nivel global, declanșând o serie întreagă de războaie tarifare și conflicte comerciale, prelungind astfel nepermis de mult criza izbucnită în 1929. Reducerea comerțului internațional în perioada interbelică a condus la o refacere lentă a economiei globale, iar reluarea schimburilor internaționale la un nivel comparabil cu cel anterior Marii Crize a avut loc numai după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma acordurilor de la Bretton-Woods.
Semnificația politică a acestui acord de liber schimb nu poate fi subestimată. La nivel global va reprezenta consolidarea parteneriatului între cele mai avansate și prospere economii ale lumii. De asemenea va demonstra că buna guvernare, domnia legii, democrația și prosperitatea economică merg mână în mână – o lovitură ideologică puternică pentru adepții așa-zisului Consens de la Beijing, ce combină autoritarismul cu o economie performantă.
Civitas Politics 