Să măsurăm „miracolul” lui Chavez 3

Hugo-Chavez_2440367b

Am descoperit cu surprindere ca în România Hugo Chavez are admiratori. M-aş fi aşteptat ca pentru români, ca nişte post-comunişti ce suntem, să fie relativ uşor să vedem dincolo de valul de entuziasm şi de propagandă paternalistă.

Argumentele fanilor ţin de două aspecte. Pe de o parte, în toate mandatele sale, Hugo Chavez ar fi fost ales democratic. Aici argumentul duce imediat în calitatea democratică a campaniei electorale. Admiratorii arată că există posturi TV critice. Ar fi interesant de văzut în ce măsură ele au semnal în zona rurală. Criticii arată spre anumite manifestări agresive la adresa presei de opoziţie şi insistă că în 2010 partidul lui Chavez a câştigat o majoritate de mandate fără să câştige votul popular.

Dincolo de aspectul strict electoral, calitatea democratică a răposatului Chavez a avut şi alte „căderi” periodice. Hugo Chavez a început cariera sa publică ca revoluţionar înarmat şi a terminat-o ca lider al unui stat prietenos cu traficanţii de droguri. More…

Finalul lui Traian Băsescu și spargerea balonului speculativ 5

Armadillo

Trebuie adăugat că momentele în care „personalitatea umană acaparează personalitatea politică” au coincis în general cu clipe de mare tensiune politică. Ei bine, de data aceasta, nu mai există justificări. În plus, stupiditatea gestului este mai adâncă decât pare.

Hărțile naționale atârnate de pereții școlilor sunt folosite de aproape 200 de ani pentru a educa tineretul în spiritul național; francezii sunt cei care au inventat această tehnică. În mod particular, formatult de hartă folosit de președinte este cel preferat în școlile copilăriei noastre. Mai exista harta administrativă, care însă era urâtă și arăta diviziunile din sânul nației. Harta geografică frumos colorată, însă, arată unitatea și echilibrul geografic al teritoriului. Este acea hartă în față căreia ne-am făcut cu toții poze în clasa întâi. Dacă este folosită politic, ea strigă următorul text: „românii trebuiesc să stea uniți în teritoriul inalienabil al neamului (alături de naționalitățile conlocuitoare dacă acestea insistă și sunt cuminți)”.

O hartă a Europei ar fi salvat mult din ridicolul situației. Presupun însă că nu s-a găsit una în palat. S-a găsit doar o hartă a României pentru că, deși nu servește la nimic, un nene sau o tanti de la aprovizionare au decis cândva că nu se poate ca președintele să nu aibă o hartă a țării pe care o cârmuiește. Iar nenea sau tanti au acasă poze cu copii lor, făcute chiar în fața respectivei hărți.

Evident, nu contează ce a gândit serviciul aprovizionare. Contează dacă dl. Băsescu s-a adresat direct lor, ne-cerând sau ignorând sfatul consilierilor, care cu siguranță ar fi putut să clarifice simbolistica decorului. More…

De ce băsiştii extremi nu pot locui în democraţie 17

David-Oath_of_the_Horatii-1784
Democraţiile nu sunt frumoase. Ele sunt murdare şi urâte. O parte a elitei politice americane a continuat, spre exemplu, torturarea prizonierilor făcându-se, în opinia mea, vinovată de crime de război. În aceeaşi ţară Patriot Act limitează habeas corpus şi alte drepturi, iar procedurile greoaie de înregistrare ţin în afara corpului electoral largi populaţii de minoritari. În Franţa lui Sarkozy magrebienii şi ţiganii au avut motive să creadă că trăiesc într-un stat poliţienesc. Chiar şi aşa, opoziţia se desfăşoară între limite pre-stabilite. Cum ar fi ca Barack Obama, înfrânt, să nu îi cedeze puterea lui Mitt Romney de teamă că acesta va încălca drepturile omului? Sau ca susţinătorii săi să folosească proceduri formale pentru a mai obţine câţiva săptămâni până la predarea mandatului?

Într-o democraţie există trei forme prin care o minoritate politică poate spera să se opună cu succes sistemului. Există căi legale de atac (de preferinţă pe fond), demonstraţii de stradă şi nesupunere civică. Primele două sunt în limitele legii. A treia este o sfidare a ei dar, în acelaşi timp, o formă de a afirma încrederea în umanitatea comună, în con-cetăţenie. Nu există democraţie construită de lideri providenţiali (cel puţin nu în timpurile moderne), de serviciile secrete, sau de măciuci. Există democraţie construită de societate, pornind de la încrederea (poate iraţională) că, într-un târziu, binele învinge. Un anumit număr de băsescieni nu mai pot să creadă că binele învinge şi sunt, de aceea, limitaţi în acţiunile lor democratice. Dacă nu se vor dezmetici curând, penalitatea aplicată de societate ar putea fi dură.

Dacă aţi citit până aici fără furie partizană, aţi putea observa că argumentul poate fi întors cu uşurinţă asupra celeilalte tabere. Dacă USL ar fi în opoziţie, furia radicală a unor susţinători ar îmbrăca poate aceeaşi formă. Perfect corect, dar puţin relevant. La 74% USL poate spera să construiască un mainstream fără PDL. La 12%, PDL riscă să devină fringe. More…

Principi şi baroni în congresele partidelor româneşti 1

King_Charlemagne_receiving_the_Oath_of_Fidelity_and_Homage_from_one_of_his_great_Feudatories_or_High_Barons

Cazul PSD este cel mai simplu, întrucât acest partid nu are congres. Astfel problema principilor şi a baronilor este sinonimă problema controlului pe care Victor Ponta îl are în partid, temă despre care am mai scris.

În cazul PNL situaţia este mai complicată. Unele gesturi ale lui Crin Antonescu îl pun pe acesta în tabăra principilor, altele în a baronilor. Ca natură a puterii, dl Antonescu rămâne un principe; poziţia sa se bazează pe popularitatea naţională şi pe abilitatea de a fi construi un proiect politic (din nou) naţional. Pentru a explica ezitările sale merită să insistăm că, deşi problemele principilor în partidele proprii pot fi asemănătoare, ei nu sunt deloc obligaţi să se alieze în toate lucrurile. În cazul de faţă, puterea în partid este consolidată. Dl. Antonescu, astăzi, este PNL. Ori, uităm adesea că PNL este în fapt un UDMR românesc. Altfel spus, îşi securizează electoratul printr-un discurs bazat pe principii dar, în acelaşi timp, fiind un partid junior în majoritatea parlamentelor, manifestă o extremă flexibilitate şi abilitate de negociere. Deocamdată, deci, dl. Antonescu a ales o poziţionare care maximizează interesele PNL şi nu ale castei principilor. Astfel, PNL/ Antonescu vor fi în continuare loiali USL în anumite privinţe în timp ce în altele vor avea propria lor părere. Cum menţinerea lui Crin Antonescu ca prezidenţiabil depinde de onorarea unor promisiuni, presupun că partidul se va comporta parolist faţă de ideile forţă ale USL şi creativ faţă de ce nu este inclus în punctele fundamentale ale Uniunii.

Cazul PDL este mai puţin complicat decât pare, căci marile tabere sunt de natură baronială. Despre Vasile Blaga nu are sens să insist, aici avem consens. În cazul Elena Udrea, care dă loialitate către şi primeşte loialitate dinspre principele Băsescu, merită insistat puţin. Dna Udrea are cu siguranţă calităţile unui politician care ar fi putut combate la nivel naţional. More…

Mirel Axinte şi Vocea Rusiei au căzut de acord: PDL este în continuare centrul politicii 7

Ieri un amic îmi propunea o teorie revoluţionară a scenei politice româneşti. Conform acesteia, toate poziţionările de pe scena politică se fac în vederea alegerilor prezidenţiale, iar în spatele aparenţelor se formează treptat două tabere. Iar aceste tabere ar fi grupate (nu glumesc) în funcţie de poziţia faţă de congresul PDL

Această poziţie, cu minime nuanţe am găsit-o apoi astăzi exprimată de surse pe care de obicei nu le văd punându-se de acord.

În modesta mea părere aceşti oameni nu înţeleg corect naraţiunea politică a ultimului an. În primăvară vară s-au confruntat cei cu sprijin popular (USL) cu cei care aveau sprijinul statului (PDL-Băsescu). PDL a cedat prima rundă şi astfel Victor Ponta a ajuns prim-ministru. A doua rundă a fost o remiză: Traian Băsescu a rămas preşedinte dar USL nu a fost penalizată electoral. More…

Anul neîncrederii noastre 7

Pe tot parcursul anului 2012 politicienii şi instituţiile ne-au tratat (pe unii sau pe alţii) cu condescendenţă şi aroganţă. Nu numai că opţiunile noastre politice au fost catalogate ca ne-legitime, ci însăşi dreptul nostru de a pune întrebări şi a aştepta răspunsuri a fost privit cu suspiciune. Soluţia deci este ca fiecare om şi fiecare instituţie să înceteze judecăţile şi clasificările morale şi să înceapă a răspunde într-un mod respectuos.

Societatea este asemeni unui râu. Râul poate fi îndiguit şi transformat într-un canal navigabil sau o salbă de lacuri cu hidrocentrale. Dar el nu poate fi forţat dincolo de o anumită limită. Nu ai cum să îl faci, spre exemplu, să curgă înapoi. Iar simpla persistenţa în efort nu se numeşte eroism decât dacă este însoţită de cunoaşterea râului. Altfel vorbim de simplă încăpăţânare.

Avem deci surse diverse care sugerează că mai multe instituţii sunt într-o scădere a încrederii. Există excepţii: încrederea în autorităţile locale se consolidează în 2012; încrederea în ONGuri creşte din aprilie trecut şi până astăzi; chiar şi încrederea în sindicate are o creştere în zig-zag care seamănă mult a stagnare. Chiar şi aşa, încrederea în instituţii centralizate, naţionale sau supra-naţionale a scăzut în 2012. More…

Continuitate vs. revoluție: cine va fi președinte în 2014? 6

mystery-men-poster

Din 1996 până în 2009 avem în esenţă doar două poveşti de succes prezidenţial. În prima poveste stânga conservatoare se află la putere. Guvernarea este osificată şi cei patru ani de mandat îşi spun cuvântul, dar, aparent, sondajele şi controlul aparatului de stat sugerează o victorie electorală. Dreapta non-extremistă (CDR în 1996, PNL în 2004) se aliază cu stânga non-conservatoare (PD(L) în ambele cazuri). Împreună formează Coaliţia Progresistă sau, şi mai bine, Coaliţia Revoluţionară (veţi vedea imediat de ce). După mari emoţii progresiştii îi înving pe conservatori.

În a doua poveste avem un lider redutabil, carismatic, care candidează pentru un nou mandat. El care controlează cea mai puternică maşină de vot a ţării (chiar dacă în 2009 aş acorda acest titlu inter pares). Oponenţii se coalizează mult mai slab decât în modelul „Coaliţiei Progresiste” (în 2000 deloc, în 2009 doar în turul doi) şi pierd.

Dar să nu ne limităm la victorii. Înfrângerile din 2004 şi 2009 au fost la limită şi, într-un sens, pot fi considerate succes. Coaliţia din 2009 se potriveşte în bună măsură ideii de „Coaliţie Revoluţionară”. Doar în 2000 candidatura lui Adrian Năstase însă este atipică. Acesta nu este un fost preşedinte ci „doar” un fost prim-ministru. Dar, poate mai important, este un personaj lipsit de carismă. More…

Mic glosar româno-catolic pentru ziariști și entuziaști 27

popebenedictxvi
Scopul principal al Bisericii Catolice (sau oricare alta) este salvarea credincioșilor și nu progresul social, egalitatea, prosperitatea sau ajustarea indicelui Gini. Orice efort de a judeca succesul sau eșecul bisericilor în funcție de criterii care le sunt străine dovedește o slabă informare.

Din punct de vedere dogmatic nu există papi liberali. Biserica Catolică este o biserică apostolică care își ia adevărurile de credință din Biblie și din Tradiție. În acest sens Conciliile (=Sinoadele) Vatican Unu și Doi au căutat să clarifice adevărurile credință într-o lume cu obiceiuri și tehnologii noi, dar nicidecum să inoveze. Inovația teologică este interzisă.

Infailibilitatea papală nu înseamnă că papa este infailibil ca persoană! Ci doar că, dacă proclamă o dogmă ex cathedra, adică respectând anumite solemnități, atunci acea dogmă este în mod necesar adevărată, căci prin intermediul Papei vorbește în fapt Sfântul Duh. More…

Muchia și abisul domnului Antonescu 10

Romanian interim president Crin Antonescu delivering his first public speech

Crin Antonescu a intrat în vârful rarefiat al politicii cu un formidabil bagaj de imagine, strâns cu trudă. În lungii ani în care se opunea lui Călin Popescu Tăriceanu, dl. Antonescu a abordat luptele intestine de partid cu o eleganță ne-egalată până astăzi. Lucru poate cu atât mai greu cu cât liberalul era considerat pe vremea aceea cel mai bun orator parlamentar. Apoi a venit campania cu „Revoluția bunului simț” care a plăcut multora, inclusiv dintre cei ce nu au votat cu el. Apoi construcția USL a cimentat faima sa de organizator politic.

Pe acest fond, electoratul său a fost dispus să ignore autoritarismul crescând și alianța cu PC. Ele au fost puse la pachet cu calitățile sau chiar au putut lăsa impresia de pragmatism. Asta cu atât mai mult cu cât – din cauza lipsei de dialog politic – prea puțini dintre susținătorii săi plecau urechea la critici. Eventual, nefericita poreclă „Căcărău” a avut efectul de a trezi solidaritate în fața nedreptății și insolenței.

Problemele de imagine încep să se acumuleze odată cu suspendarea președintelui Băsescu. Ca interimar, dl. Antonescu a avut aceeași preferință de a rămâne „jucător” precum hulitul Băsescu. Ba chiar, cu o anume ocazie, l-a depășit pe acesta mergând la partid să discute politică. Discursul euro-critic, util ca politică internă a lăsat niște urme pe care dl. Antonescu probabil că nu le gestionează în mod optim. Aducerea în partid a d-lui Becali a mai adăugat și ea o crestătură pe răboj. Nu doar că acesta are un trecut politic extrem de discutabil, dar dl. Becali a promovat o vreme cultul personalității antonesciene, intrând în conflict cu perceptele anti-băsescianismului*. Eforturile constante de a elimina gruparea Tăriceanu-Chiliman sau a o convinge să plece singură contravin tradiției reunificării liberale care constă în tolerarea și nu alungarea facțiunilor interne. În sfârșit discursul războinic, menținut la multe săptămâni după câștigarea războiului, îl face pe dl. Antonescu să pară oarecum depășit de situație. More…

Boicotez, contest, refuz: de la Emil Boc la Adrian Toni Neacșu 1

Pride, 2005

Un articol al judecătorului Neacșu despre drepturile pe care le cer/ asumă instanțele a atras critici interesante. Printre altele, i s-a spus: ba voi trebuie să fiți dați afară pentru că nu participați la ședințele CSM. Dincolo de justificarea legală a taberelor, un asemenea argument arată că încă nu s-au priceput, după un an de zile, natura și efectele logicii boicotului.

La aceste forme de boicot format sau informal trebuie să adăugăm și alte forme de refuz. Refuzul (anunțat) al lui Traian Băsescu de a-l numi premier pe Victor Ponta. Refuzul lui Traian Băsescu de a delega reprezentarea la Consiliu către V. Ponta deși exista un oarecare consens că premierul este mai potrivit pentru această sarcină. Refuzul premierului de a face formalitățile legale necesare pentru deplasarea președintelui la Bruxelles. Refuzul CSM de a onora cutuma după care judecătorii dețin președinția CSM. Refuzul judecătorilor de a onora cutuma ne-agresiunii reciproce.

Vin apoi contestațiile, care sunt în general negația negației, încercarea de a stopa refuzul și boicotul. Se contestă pe față și în privat, la CCR, la Comisia de la Veneția, la Comisia Europeană. USL care nu are acces la aceste resurse, contestă președintele în fața poporului. Traian Băsescu face recurs la CSM doar-doar va zice că ministrul Justiției nu are drept de a nominaliza candidați pentru șefii parchetelor. More…

De week-end: To The Right Honourable David Cameron, His Excellency Martin Harris 1

tumblr_lw9oj8zqVF1qbc06uo1_500

Dear Mr Cameron,

Dear Mr Harris,

Rumours have it that your government plans to run a series of ads discouraging Romanian (and Bulgarian) nationals from going to UK. While some fellow Romanians are slightly annoyed by this I welcome this opportunity and encourage you to go on with your plans. You see, we are a rather sarcastic lot. A famous literature critic put it this way: frustrated with his wife’s prolonged labour, Nae mocks and denies the entire Romanian civilization. We would be more than willing to mock your civilizations also, if a proper incentive is provided. And your plan does provide a fine incentive indeed.

Secondly, living in a post-communist country, even after 20 years, we still maintain a discreet occasional smugness regarding those in the West who have never experienced “true evil”. This is most likely shared with Bulgarians also; it is a regional thing. More…

Puterea politică a lui Dan Voiculescu estimată în limbaj „economic” 1

voiculescu3

Dan Voiculescu este până la urmă doar o altă faţă a acelei temeri/uri viscerale care a făcut ca o vreme până şi un personaj şters ca Nicolae Văcăroiu să pară o ameninţare la adresa democraţiei. Ce este însă interesant, şi abia de două zile am înţeles acest lucru, este că puterea domnului Voiculescu (spre deosebire de a lui Ion Iliescu, de pildă) poate fi în fapt estimată.

Arhi-inamicul lui Dan Voiculescu, preşedintele în funcţie, ar cădea în categoria affordable luxury. „Extraordinarul produs pro-occidental folosit de superstaruri internaţionale precum Merkel şi Barosso este oferit astăzi la un preţ adaptat pieţei locale”. Profitul vine din valoarea adăugată pe care o aduce produsul în vieţile românilor dar şi din serviciile post-vânzări. Căci, este de notorietate, foarte greu renunţi la produsul Băsescu până la expirarea contractului.

Dan Voiculescu în schimb vinde un serviciu de propagandă, en gros, către corporaţii politice medii şi mari. Lipsit de strălucire, purtând negocieri în back-office, cuvintele cheie ale lui Dan Voiculescu sunt fiabilitatea şi certificările ISO. Dealtfel, cu excepţia lui 2004, când i s-a forţat mâna dl. Voiculescu, a fost în general un bun partener de afaceri. Profitul vine din caracterul industrial al întreprinderii. More…