Dorește Israelul o intervenție americană în Siria? 6

DEFENSE MINISTER YAALON MEETS WITH US COUNTERPART DEMPSEY

Ministrul apărării israelian Moshe Yaalon a îndemnat Statele Unite ale Americii să intervină în Siria în sprijinul rebelilor.

Declarația lui Moshe Yaalon este extrem de importantă, fiind pentru prima dată când un oficial israelian sugerează o intervenție americană în conflictul din Siria. Până în acest moment Israelul s-a opus unei intervenții americane sau internaționale cu scop umanitar în conflictul civil sirian. Tel Avivul a preferat să intervină punctual pentru a împiedica transferul de arme către mișcarea integristă Hezbollah sau achiziția de arme sofisticate din Rusia de către regimul lui Bashar al Assad – recent marina israeliană a distrus la scurt timp de la livrare un lot de rachete anti-navă rusești pentru marina siriană.

Concomitent cu loviturile limitate din Siria, Israelul a sprijinit tacit regimul lui Bashar al Assad pe parcursul războiului civil deoarece ajunsese la un modus vivendi cu acesta în ciuda ostilității reciproce, iar posibilii succesori ai acestuia nu puteau garanta status quo-ul anterior, dacă ar fi obținut puterea. Cele două state se găsesc și acum în război, Siria nerecunoscând dreptul de existență a statului Israel, fiind unul din actorii principali ai războielor arabo-israeliene. Tel Aviv-ul este însă conștient că în ciuda diferendelor majore cu Damascul, dinastia Assad a reprezentat un pol de stabilitate în Orientul Mijlociu, menținând stabilitatea la granița de nord., menținând stabilitatea la granița de nord.

Remarca ministrului Yaalon este extrem de importantă deoarece indică faptul că Israelul este îngrijorat de evoluția războiului și că poziția Tel Avivului în privința unei intervenții este mai nuanțată în prezent decât la debutul conflictului civil. Forțele lui Bashar al Assad sprijinite de Iran și Hezbollah au preluat inițiativa în ultimele luni. Dacă Iranul devine, în urma victoriei forțelor lui Basha al Assad, principalul factor de decizie de la Damasc atunci statul Israel ar avea de pierdut. Apelul discret la intervenția americană arată că poziția Tel Avivului a evoluat – Assad numai e „omul lor” din Damasc deoarece nu ar putea garanta status quo-ul din relația bilaterală și ar fi în „buzunarul” Teheranului.

More…

România în 1913 – arbitrul Balcanilor 1

twih-100yr

Zilele acestea s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la București, instrumentul diplomatic care a pus capăt celui de-al doilea război balcanic. Una din anticamerele Marelui Război, al doilea război balcanic a fost o conflagrație regională ce a izbucnit în urma disputelor izbucnite dintre foștii aliați din primul război balcanic privind reglementarea păcii și împărțirea teritoriilor europene cucerite de la Imperiul Otoman.

Anexarea Cadrilaterului va însemna în 1916, în momentul intrării României în război de partea Antantei, că militarii români vor trebui să lupte pe două fronturi, aspect ce va avea consecințe nefaste pentru campania românească. Contra-atacul austro-german în Transilvania dublat de atacul bulgaro-german la sud de Dunăre va forța România să bată în retragere și să lupte pentru supraviețuire pe toată durata războiului. Chiar dacă victoria aliaților occidentali și sistemul de tratate de la Versailles a însemnat returnarea Cadrilaterului României, acest teritoriu va continua să fie un măr al discordiei între statul român și cel bulgar până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când acesta a fost cedat Bulgariei.

Victoria facilă în fața trupelor bulgare a sporit în mod nejustificat încrederea politicienilor și generalilor români în capacitatea trupelor românești de a face față rigorilor unui război modern, la mai bine 35 de ani de la ultimul conflict în care a fost implicată România (Războiul de Independență). Această atitudine a avut drept rezultat subestimarea trupelor bulgare în 1916, care s-au dovedit mult mai bine pregătite, motivate și echipate decât trupele române alocate frontului de sud. Subestimarea forțelor militare bulgare a costat scump România în Primul Război Mondial. More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Statele Unite au nevoie de aliaţii săi mai mult ca niciodată 1

WME44302

Reasigurarea şi păstrarea aliaţilor din avanposturi geopolitice ar putea prelungi ordinea liberală internaţională, ridicând costurile oricărei tentaţii de revizionism, într-un moment în care China, Rusia şi Iranul testează rezistenţa alianţelor SUA.

În timp ce lumea era cu ochii pe summitul G8 din Irlanda de Nord, forţele SUA derulau exerciţii militare pentru a se pregăti pentru cele mai rele scenarii în Marea Baltică şi Oceanul Pacific. În primul, nave americane împreună cu nave din Polonia, statele baltice şi vecinii lor simulau un răspuns comun la o criză generată de o mare putere din apropiere. În al doilea, trupe din Canada, Noua Zeelandă şi Japonia s-au alăturat celor americane la Camp Pendleton, în California, pentru a simula recucerirea unei insule capturate de o altă mare putere din regiune.
More…

Resetarea relațiilor româno-ruse: temele sensibile 2

Corlatean-Serghei-Lavrov-950

La ceva vreme de la vizita la Moscova a lui Titus Corlățean am aflat de la ministrul de externe mai multe detalii despre discuțiile purtate la Moscova cu omologul său, Serghei Lavrov – un veteran al diplomației sovietice. Efortul de a informa publicul românesc despre discuțiile de la Kremlin merită salutat, deși dacă ar fi să mă iau după declarațiile lui Titus Corlățean mai bine nu s-ar fi obosit.

Relația bilaterală româno-rusă este una plină de capcane istorice și politice. Pasivul acesteia este foarte mare, neîncrederea și suspiciunea față de Rusia, mai ales în rândul românilor obișnuiți fiind destul de ridicate. De asemenea Moscova privește cu suspiciune politica externă românească, pe care o consideră lipsită de consecvență și După prăbușirea comunismului și disoluția sferei de influență sovietice din Centrul și Estul Europei, România își reorientează în mod liber politica externă spre Occident, privind ocazional în urmă la fosta putere hegemonică a regiunii (Tratatul cu URSS din 1991, am fost ultima țară care a părăsit Tratatul de la Varșovia).

More…

Trei zile la Moscova 1

391101_10152740362625487_660162990_n

Turneul diplomatic al lui Titus Corlățean din 8-10 iulie reprezintă prima vizită a unui ministru de externe român la Moscova din 2009 încoace, ultima întâlnire între miniștrii de externe ai României și Federației Ruse având loc în 2011 în marja Adunării Generale a ONU. Această vizită are loc în anul în care se împlinesc 135 de ani de la stabilirea de relații diplomatice între Rusia și România, precum și la 10 ani de la semnarea tratatului de prietenie între cele două state.

Pe agenda discuțiilor dintre Titus Corlățean și Serghei Lavrov au figurat parteneriatul UE-Rusia, parteneriatul NATO-Rusia, scutul anti-rachetă, Siria, dosarul nuclear iranian, Coreea de Nord, situația din Egipt, impactul Primăverii Arabe asupra securității în Orientul Mjlociu și Africa de Nord, problemele Balcanilor de Vest, cooperarea la Marea Neagră în cadrul OCEMN, situația din Transnistria și Republica Moldova.
More…

Relansarea parteneriatului strategic franco-român 3

791x454xpremier-franta_Jean-Marc-Ayrault-basescu.jpg.pagespeed.ic.wqNz2xudJs

În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic care a reprezentant o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic – o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2010 însă parteneriatul strategic cu Franța practic s-a prăbușit pe fondul crizei romilor, el devenind literă moartă în momentul în care a devenit clar că Parisul se opune aderării României la Spațiul Schengen. Tratamentul aplicat României pe tema romilor a fost destul de dur, Parisul instrumentalizând în scop politic această problemă și s-a opus aderării la Spațiul Schengen, iar tentativele de relansare a parteneriatului au fost timide până în 2013. Criza politică din 2012 a fragilizat și cel de-al doilea parteneriat strategic al României în UE, cel cu Germania, care în urma problemelor cu Parisul devenise principalul interlocutor european al Bucureștiului.

Ceea ce se remarcă la vizita premierului Jean-Marc Ayrault în România este dispoziția ambelor părți de a da uitării diferendele din trecut și atenția acordată proiectelor viitoare. S-au subliniat acele aspecte din relația bilaterală care unesc cele două state: pozițiile de politică externă comune în ceea ce privește războiul civil din Siria, combaterea terorismului în Mali; teme de politică europeană: TTIP (România sprijină obiecția Franței privind excluderea industriei audio-vizuale din acordul de liber schimb) și integrarea europeană a Balcanilor de Vest. Vizita premierului francez s-a bucurat de o mediatizare intensă, Jean-Marc Ayrault beneficiind de o apariție la TVR la oră de vârf împreună cu premierul Ponta, precum și de un interviu difuzat separat cu ocazia zilei naționale a Franței. Vizita nu s-a rezumat doar la întâlnirile cu oficialii români de la București, ci a inclus și o vizită a celor doi premieri la uzina Dacia din Pitești, cea mai mare investiție franceză în România.

Întregul eveniment a fost „regizat” astfel încât să reprezinte un nou început pentru relația bilaterală. Faptul că vizita a avut loc în ajunul zilei Franței este de asemnea un semnal important că Parisul dorește să reia relația cu Bucureștiul de unde a lasăt-o. Acest ultim aspect subliniază și importanța relației bilaterale din perspectiva Parisului. Un indiciu asupra seriozității intențiilor franceze este dată de prezența în delegația premierului francez a patru miniștrii din cabinetul său: ministrul agriculturii, afacerilor europene, comerțului exterior și ecologiei. Atât premierul francez, cât și cel român au subliniat importanța relației bilaterale – astfel Jean-Marc Ayrault a descris parteneriatul ca fiind ambițios și complet, în timp ce Victor Ponta l-a caracterizat drept pragmatic. More…

Extinderea UE – care sunt limitele Europei? 4

606x341_173866_eu-enlargement-in-search-of-the-nex

Dintre toatea politicile europene singura al cărei succes este considerat incontestabil este politica de extindere. Este de asemenea cea mai palpabil aspect al politicii externe a Bruxelles-ului. Dacă celalte aspecte ale CFSP-ului sunt ceva mai greu de definit, extinderea UE este elementul pe care fiecare actor european îl înțelege, de la membrii comisiei până la ultimul cetățean european. Este de asemenea și o temă de politică externă ușor de „vândut” din punct de vedere politic: de la 6 state membre UE a crescut la 15, pe urmă la 25 și în final la 28.

„Este organizația politică europeană cu cea mai mare creștere a numărului de membrii în ultimii 50 de ani” conform lui Péter Balász, fost ministru de externe al Ungariei. În același timp politica de extindere este cea mai contestată politică publică a UE, atât la nivel intern în scopuri electorale, cât și la nivel european după cum a observat recent fostul comisar european Leonard Orban. Ostilitatea față de politica de extindere a UE a apărut pe fondul crizei economice, dar și a problemelor generate de integrarea statelor din Centrul și Estul Europei, fenomen devenit notoriu sub denumirea de enlargement fatigue.

Subiectul politicii de extindere a fost tema conferinței Procesul extinderii Uniunii Europene organizate de reprezentanța UE în România în data 10 iulie, eveniment care a încheiat primul semestru din circuitul conferințelor europene organizate în acest an. More…

Consolidarea relațiilor trans-atlantice: comerțul liber între Europa și America (TTIP) Răspunde

The-Mother-of-All-Trade-Blocs

Criza economică din 1929, cea mai gravă criză economică din istoria modernă, a avut drept efect pe termen lung compromiterea liberului schimb între națiuni. Statele s-au organizat în blocuri comerciale care au ridicat bariere tarifare și au redus comerțul internațional în mod considerabil: Marea Britanie s-a axat pe comerțul în cadrul Commonwealth pe baza sistemului „preferinței imperiale”, Statele Unite și-au creat propriul bloc în cadrul Emisferei Vestice, Germania a ajuns să domine comercial Europa Centrală, iar Japonia a început să pună bazele Sferei Asiatice de Coprosperitate.

Semnalul colapsului sistemului bazat pe liberul schimb a fost dat în 1930 de adoptarea în Statele Unite de către Congres a tarifului Smoot-Hawley, care impunea cele mai ridicate taxe vamele de după 1828. Impactul introducerii acestui tarif vamal ridicat a fost devastator pentru economia americană, adâncind criza economică și compromițând în mod grav reluarea creșterii economice. Decizia a avut un efect de bumerang la nivel global, declanșând o serie întreagă de războaie tarifare și conflicte comerciale, prelungind astfel nepermis de mult criza izbucnită în 1929. Reducerea comerțului internațional în perioada interbelică a condus la o refacere lentă a economiei globale, iar reluarea schimburilor internaționale la un nivel comparabil cu cel anterior Marii Crize a avut loc numai după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma acordurilor de la Bretton-Woods.

Semnificația politică a acestui acord de liber schimb nu poate fi subestimată. La nivel global va reprezenta consolidarea parteneriatului între cele mai avansate și prospere economii ale lumii. De asemenea va demonstra că buna guvernare, domnia legii, democrația și prosperitatea economică merg mână în mână – o lovitură ideologică puternică pentru adepții așa-zisului Consens de la Beijing, ce combină autoritarismul cu o economie performantă.

More…

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu Răspunde

obama-in-berlin-850x636

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

Nabucco sau cronica unei morți așteptate 2

SD_export_routes_2012

Pe 28 iunie a fost anunțat oficial beneficiarul proiectului care va transporta gazele exploatate în zăcământul Shah Deniz II din Azerbaidjan: câștigătorul este gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline) ce va transporta gazele azere via TANAP pe ruta cea mai scurtă prin Turcia, Grecia, Albania și Italia. După cum era de așteptat proiectul Nabucco promovat agresiv de România și de care erau legate anumite interese politice și economice a sucombat.

Cine a câștigat?

Turcia care își consolidează poziția de nod energetic regional.

Uniunea Europeană care își consolidează independența energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare și evita întărirea depedenței de Rusia.

Statele care vor fi tranzitate de conducta TAP: Grecia, Albania, Italia.

Azerbaidjanul care își vede gazul adus pe piețele europene la cel mai scăzut cost.

Cine a pierdut:

Statele care au mizat pe Nabucco, printre care și România.

Rusia deoarece nici South Stream nu a fost selectat, iar Europa își diversifică sursele de aprovizionare. More…

Republica Moldova, între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică Răspunde

658x0_Moldova

Republica Moldova, cu un guvern proeuropean din 2009, a devenit în discursul oficialilor europeni „modelul de succes“ al Parteneriatului Estic. Însă, pentru Moscova, un eventual succes al Chișinăului în procesul de integrare europeană ar crea un precedent periculos pentru alte foste republici sovietice, tentate s-o apuce spre Vest, în dauna integrării în fantomatica Uniune Euroasiatică.

La 10 iunie 2013, Evgheni Șevciuk, liderul de la Tiraspol, a promulgat Legea cu privire la frontiera de stat, stabilind granița nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN) într-o zonă care, potrivit Acordului moldo-rus din 1992, se afla sub administrația Chișinăului. Legea a venit în contextul în care media de la Chișinău au prezentat o așa-zisă alternativă la integrarea europeană a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Eurasiatică (organizație care se preconizează a fi creată în anul 2015). Principalul promotor ideologic al euroasianismului, naționalistul rus Aleksandr Dughin, a fost invitat la Chișinău pentru a dezbate la talk-show-uri „avantajele“ integrării spirituale pravoslavnice a moldovenilor în Uniunea Euroasiatică și „dezavantajele“ integrării în organizațiile occidentale.

Decizia autorităților de la Tiraspol a fost parțial ignorată de guvernul de la Chișinău, care a caracterizat-o drept „provocare“ și, ca urmare, nu a încercat să discute subiectul cu Șevciuk. More…