In Central Asia, It Is Better to Speak of Confrontation than of War 1

Map Central Asia

On December 28th, 2012, Arielle Thedrel published in the French newspaper Le Figaro an article entitled Une Guerre de l’Eau Menace l’Asie Centrale, alluding to the uneasy situation of water-management in Central Asia, at the several occasions of (past and future) confrontation and at the political acrimony among the former Soviet republics of Central Asia. For the purpose of clarity, by Central Asia here is meant as formed by Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Turkmenistan and Uzbekistan. There is indeed a lot of talk about “water wars” in Central Asia, about a possible collapse of the region, about the likely unravelling of the stability of the area due to clashes over hydro resources.

To me, what we observe in Central Asia is more a confrontation than a war in perspective, a confrontation kept as such by diplomatic efforts made by the state leaders, by the role of international organisations, by the systemic and prospective danger of Afghanistan spilling over and by the presence of Russia, albeit weaker than in the past. There is acrimony, there is conflict, but there are also attempts to scale down risky behaviours, sharp statements and disruptive actions. While weak and perhaps superficial, these attempts should be considered in a thorough analysis of water problems in Central Asia from a political-diplomatic perspective. What I am suggesting, therefore, is not foolish or naïve optimism, but a more thorough and less emotional assessment of the overall regional balance of interests in the region. A proof of this is that a water war in Central Asia has been claimed for at least ten years if not more, and still these states not only have avoided it, but have been able to reach a legal agreement as that of 2008, then abandoned. The hope for the future, therefore, is not that war will be avoided, but rather that these diplomatic and political stalemates will develop in concrete action to make water management in the region better in the interest of all parts concerned. More…

Oamenii preşedintelui sau umbra lui Brent Scowcroft la Casa Albă Răspunde

A4195-19

De mult nu s-a mai scris în presa americană atât de intens despre moştenirea Vietnamului ca în aceste zile. „Politica implică întotdeauna şi puţin teatru. Iar politicienii trebuie să aibă un elementar simţ dramatic, adică simţ în legătură cu modul cum diferite acţiuni sau evenimente pot crea o ordine, o succesiune, o gradaţie şi o arhitectură“ (Vacłav Havel).

Obama nu face excepţie. Este predispus lăuntric spre utilizarea metaforelor publice pentru a maximiza impactul unui joc de scenă. Percepute în această cheie, gesturile sale de săptămâna trecută capătă o semnificaţie aparte. Mesajul-umbrelă cu bătaie lungă este bine cunoscut: „după mai bine de un deceniu de război, naţiunea pe care trebuie să o reconstruim este a noastră“. Nu Afganistanul. Este concluzia rece a întâlnirii cu preşedintele Karzai. Cu câteva zile înainte, nominalizarea lui Chuck Hagel la Pentagon, un veteran al Vietnamului renumit pentru aversiunea sa faţă de aventuri de nation-building, avea doar să pregătească terenul. Şi nominalizarea pentru CIA se înscrie în aceeaşi coregrafie. John Brennan (arhitectul programului de drone) este întruchiparea reţetei Obama-Biden de a apăra America în lumea de astăzi. Acţionând nonstop, departe de televiziuni şi de atenţia opiniei publice, cu o precizie aproape chirurgicală, dronele au devenit „glonţul magic“ preferat pentru a răspunde ameninţărilor marca Al-Qaeda. Şi toate acestea, fără a ne­cesita desfăşurarea a zeci de mii de militari americani la capătul lumii sau de a implica America în campanii masive de nation-building. More…

The Reptilian Overlords. Sofismele „omului de paie” în descrierea Pieţei Universităţii în 2012 10

1358099172proteste_piata_universitatii_1_25fd76a61b

Fenomenul Pieţei Universităţii a fost greu de interpretat inclusiv de către cei ce au avut maximă bunăvoinţă. Policentric, populat cu oameni cu scopuri radicale dar cu mijloace limitate întru atingerea acestor scopuri, divers şi în acelaşi timp solidar el a sfidat definiţiile şi aşteptările tradiţionale. În schimb au înflorit tot felul de explicaţii care arătau cine sunt „adevăraţii” lideri ai Pieţei şi, deci „adevăratele” cerinţe. Multe dintre aceste argumente sunt sofisme în sensul declarat în titlu. Probabil însă că multe sunt şi erori oneste, rezultate din nevoia de a reduce cu orice preţ necunoscutul la cunoscut.

Aceştia sunt câţiva dintre stăpânii pieţei de care îmi aduc aminte, fără a avea pretenţia că i-am enumerat pe toţi. Dacă mai ştiţi şi alte exemple, simţiţi-vă liberi să adăugaţi în comentarii.

Piaţa Universităţii a fost un punct de cotitură şi pentru Civitas Politics. Ne place să credem că am fost printre primii care s-au focalizat pe evenimente fără să spună că este vorba de o izbucnire trecătoare şi pasabilă. Iar interesul generat de Piaţă ne-a instalat pe un trend care a dus la dublarea numărului de vizualizări pe parcursul anului 2012. Mulţumim celor care ne-au citit şi preluat precum şi celor care şi-au exprimat atunci opiniile, fie ele pro sau contra. Dacă doriţi să vă amintiţi parfumul acelor vremuri, vă invităm să re-citiţi seria dedicată evenimentelor. More…

Echilibrul între principi și baroni în guvernul Ponta 19

Hommage_au_Moyen_Age_-_miniature

Într-un articol mai vechi am argumentat că un clivaj important în clasa politică, dincolo de cele tradiționale, este cel între „principi” și „baroni”. Baronii au capital organizațional prin care vor să conserve accesul la resurse și, spun oamenii răi, imunități. Principii au popularitate și încredere la nivel național și vor să obțină și mențină puterea în aparatul central al statului. Pentru asta au un dosar curat curățel gestionabil; unii dintre ei sunt chiar, prin comparație, săraci și cinstiți. Pe scurt, domnii Băsescu, Ponta sau Antonescu sunt principi, iar domnii Falcă, Dragnea sau Voiculescu baroni. Fiecare cu curtea și castelele sale.

Aparent baronii sunt în avantaj pentru că acumulează ușor-ușor credibilitate politică la nivel național în timp ce principii văd că sursele de regenerare la nivel național (organizații centrale de partid, cvasi-tehnocrați, miniștrii de externe) seacă lent. Astfel, Guvernul Ponta 2 este poate ultima fereastră de oportunitate a principilor USL în față valului de „putere a primarilor și șefilor de consilii”. Inclusiv conflictul pentru includerea UDMR la guvernare poate fi citit (și) ca o luptă dintre un proiect princiar și presiunea organizațiilor baroniale.
More…

Osama: un Mao în era www Răspunde

120430054513-bin-laden-c2-set-story-top

S-a spus deseori că „Primăverile Arabe“ reprezintă o lovitură mortală dată Al Qaeda. În cele din urmă, nu discursul său a animat şi mobilizat masele de revoluţionari care au spulberat unele dintre, aparent, cele mai solide regimuri ale lumii arabe. Şi totuşi, o lectură atentă a scrisorilor recuperate din fortăreaţa de la Abbottabad conturează o cu totul altă perspectivă. Mai mult, ele confirmă o anu­mită cheie de interpretare asupra naturii Al Qaeda care sugerează că aceasta este mai puţin o grupare teroristă tradiţională, cât o mişcare de insurgenţă. Pentru Al Qaeda, Primăvara Arabă este o oportunitate, o bătălie pentru recâştigarea „inimilor şi minţilor“ străzilor arabe.

De fapt, Bin Laden pare să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi insurgenţii anilor ’60: „răspunsul nu se află pe câmpul de bătălie, ci în minţile oamenilor“ (Robert Thompson). Iar acest lucru este cu atât mai adevărat, astăzi, în epoca informaţiei globalizate. În cele din urmă, globalizarea nu îi avantajează doar pe cei ghidaţi de cele mai bune intenţii, ba dimpotrivă. Este unealta ideală pentru lumea subterană a criminalităţii transnaţionale. O imagine extrem de sugestivă a acestui „progres“ a fost surprinsă recent de graficianul Dan Perjovschi într-o expoziţie aflată, simbolic, nu foarte departe de „ground zero“: de la World War One (WW1) şi World War Two (WW2) la World Wide Web (www). More…

Costurile interne ale crizei politice. O măsurătoare 3

awh_links_burden_o
Există un partid care nu are de ce să se teamă de cele de mai sus: PPDD. Pe măsură ce încrederea în instituțiile democrației scade potențialul liderilor populiști, autoritariști sau radicali crește. Poate că partidele mainstream speră că PPDD se va fărâmița în Parlament sau va face implozie. Tot ce se poate. Dar, atâta vreme cât nu crește încrederea în instituțiile democrației, problema rămâne.

Spuneam în vară că, dacă dorința populară de a diminua puterea lui Traian Băsescu nu va găsi un răspuns instituțional, am putea vedea revolte ale oamenilor dispuși să ofere un răspuns violent.

Astăzi există o dorință de a vedea o politică pe care populația să o poată respecta. Dacă partidele principale nu oferă o soluție instituțională masele se pot întoarce spre un nou Mesia politic. More…

Paradigma maghiară sau paradigma românească? 10

71612_487192857998987_1748114532_n
În fața evoluțiilor politice recente din România merită pusă o întrebare: riscăm să cădem în paradigma maghiară reprezentată de FIDESZ și Viktor Orban? Nu mă refer aici la resugența vreunui naționalism românesc, ci la absența unei opoziții eficiente care să articuleze un proiect alternativ credibil.

Am scris aceste cuvinte pe acest site, acum șase luni. După șase luni configurația politică locală e urmatoare: USL deține două treimi din mandatele din parlament, PDL împreună cu apendicele său politic ARD au sub 100 de parlamentari, următorul clasat este PPDD (cu Dan Diaconescu rămas la OTV, dar cu un potențial uriaș de transfer al loialității către majoritatea guvernamentală), UDMR este teoretic în opoziție (deși a încercat să intre la guvernare) și grupul minorităților votează cu guvernul (normal în logica politică românească). Detaliu: Gigi Becali este membru al legislativului, este deputat și membru al Comisiei Juridice și cei care cred că va fi un comic relief al acestui Parlament probabil se vor înșela. Alt detaliu, destul de important, este posibilitatea reală ca o parte din parlamentarii ARD și PDL să „migreze” către partidele din USL, pentru a se bucura de privilegiile puterii.

Dificultatea formării unei opoziții credibile nu este dată numai de scorul electoral al USL, dar și de o situație socio-demografică favorabilă puterii din punct de vedere politic. Mesajul politic al USL a rezonat și a fost credibil pentru foarte mulți români, victoria datorându-se câștigării unor procente mari în rândul cohortelor de alegători care s-au prezentat la urne. USL a reușit performanța de a aduna chiar și 16% din voturile etnicilor maghiari, punând sub semnul întrebării intrarea în parlament a UDMR. PDL/ARD are o misiune dificilă de a convinge cetățenii că reprezintă alternativa viabilă la puterea USL, lucru care nu se va întâmpla prea curând având în vedere datele problemei. Pierderile înregistrate de PDL/ARD la urne indică o lipsă de credibilitate masivă a românilor în mesajul acestei formațiuni politice. More…

Școlile sunt la pământ – să nu le băgăm în subsol 7

Teacher Highlighting Benefits of American Productivity and Specialization

Nu plănuiam să scriu nimic de sărbători. Dar articolul lui Vlad Tarko, De ce sunt şcolile noastre la pământ? m-a intrigat. Premisele sunt excelente. Dl. Tarko vrea competiție în învățământ și, dacă este nevoie, este dispus să mituiască întregi pături sociale pentru a obține rezultate. Personal sunt de acord cu această abordare.

Nu sunt de acord cu concluziile însă. Presupunând că mai jos de unde suntem nu se poate dl. Tarko sugerează un sistem privat bazat pe cupoane unde rolul antreprenorilor ar fi jucat de … sindicate.

Cred că această abordare ignoră două lucruri. Primul este că educația nu este atât de proastă pe cât pare. Pe lângă orele de la școală copii petrec sute de mii (milioane?) de ore de meditații, alte multe ore împreună cu prietenii „tunând” calculatorul, alte ore în jocuri video unde învață puțină strategie, colaborare și engleză (dar nu politică). Crescut, copilul se angajează în multinațională unde, dacă are noroc, primește o serie de traininguri mai mult sau mai puțin potrivite. More…

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta: Tot ce am scris interesant despre viitorul prim-ministru al României Răspunde

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Am pus cap la cap acest text pentru a-l publica după ce Traian Băsescu își face nominalizarea. Un fel de „v-am spus eu”. După care mi-am dat seama că este greu de găsit o modalitate elegantă de a face un astfel de gest. Așa că l-am trimis spre publicare înainte și, dacă imposibilul se întâmplă… asta este.

28 iunie 2012

Indiferent, dacă, iniţial dl Ponta ar fi trebuit sau nu să escaladeze conflictul, fapt este că el a devenit un test al hârtiei de turnesol pentru evenimentele de după alegeri. Este necesar (sau măcar util) un semn care să ne asigure că voinţa alegătorilor nu va fi filtrată prin CCR sau Preşedinte. Nu sunt prea multe astfel de semne posibile, iar deplasarea primului ministru la Consiliu este printre cele mai puţin dramatice.

Atâta vreme cât incertitudinea persistă domnul Ponta va continua să primească un sprijin larg. Noi, cei care am susţinut schimbarea de guvern, nu l-am mandatat pe domnul Ponta ca să ne facă mândri, să reformeze Educaţia sau să dea bine la export. More…

Barack Obama și România: un studiu despre alb și negru în comentariul politic 32

599030_10151258859581749_1172534839_n
Unul din motivele pentru care am început să scriu pe acest portal, acum mai bine de cinci ani de zile, a fost că eram nemulțumit de modul în care se scrie, se comentează, analizează și se dezbat politica externă și relațiile internaționale în România. În mod bizar în ciuda atractivității foarte mari a domeniului și a „inflației” de facultăți de științe politice, relații internaționale și studii europene de la Revoluție încoace calitatea dezbaterilor, a comentariilor informate sau a analizelor accesibile publicului este foarte scăzută. Simptomatic pentru acest fenomen este prezența în continuare „pe sticlă” a lui Bogdan Chireac pe post de analist de relații internaționale, deși nimic nu îl recomandă pentru acest rol, iar analizele și opiniile sale pot fi ușor contrazise de un student de științe politice/relații internaționale din anul II sau III de facultate. Dar prezența la tv a „Morsei Competente”, cum mai este cunoscut dl Chireac în branșă, nu este justificată de expertiza sa, ci de alte aspecte. More…

Parlamentare 2012: ce am prognozat pe Civitas Politics si ce s-a întâmplat în realitate 2

Exit poll vs. realitate. Via La Colțu Străzii, Facebook

Atunci când am decis să luăm mai în serios activitatea de previziuni am spus că aspectul cel mai interesant este să înțelegi post-factum de ce nu a ieșit exact cum credeai. Astfel deși previziunile noastre au fost „în zonă”, partea cea mai suculentă nu este autogratularea (este și asta) ci revizuirea așteptărilor. Așadar…

3 mai 2010:

Iar când vor fi din nou alegeri parlamentare mă aştept ca partidul preşedintelui să aibă în continuare măcar 20-25%. (sursa)

A luat, pe estimările de la această oră, în jur de 17%. More…

Marele test pentru băsescienii fără partid 2

tumblr_lgaxbvlF9d1qe0eclo1_r9_500

După eşecul semnificativ (chiar dacă nu total) al comisiei Macovei, participanţii proiectului Băsescu s-au împărţit în trei segmente, vizibile la nivelul discursului public, şi în special în online.

Băsescienii loiali partidelor ARD au spus o vreme „bine că măcar avem o comisie”. Apoi au continuat să facă campanie. Ei sunt campionii ideii de a alege răul cel mai mic, cei care cred că USL va aduce sfârşitul civilizaţiei şi de aceea orice alternativă la USL este bună. În unele discuţii această alternativă a inclus PPDD sau PSD. În altele se mai face apel la partea luminoasă a PNL (despre care aceiaşi argumentau altădată că este compromisă). Şi evident, speranţa unui guvern tehnocrat sprijinit pe o majoritate de trădători şi puşcăriabili este în floare.

Băsescienii fără partid resping această abordare. Pentru ei un hoţ este un hoţ indiferent de partid. La început nimeni nu i-a băgat în seamă. Nu ar fi fost prima dată când îşi exercită independenţa intelectuală între campanii pentru ca ziua votului să îi prindă încolonaţi corect în armata binelui. Dar pe măsură ce votul se apropia au arătat o încăpăţânare care a surprins. PDL nu mai este partidul lui Băsescu şi al lui Boc, ne spun ei, ci al lui Blaga. Iar candidaţii NR/FC sunt mai mult un strat cosmetic decât orice altceva. Desigur bezelele discrete pe care Blaga le trimite către PNL nu îmbunătăţesc situaţia. More…