De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? 2

assad-lavrov_2131178b

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…

Intervenție americană iminentă în Siria 32

130424095943-01-syria-0424-horizontal-gallery

O intervenție în Siria este o acțiune riscantă, cu consecințe serioase și nebănuite pe termen lung. Judecând doar după forțele pe care SUA le-a desfășurat în prezent în apropierea Siriei cel mai probabil scenariul presupune o serie de atacuri limitate asupra locațiilor unde se bănuiește că sunt depozitate armele chimice ale regimului lui Bashar al Assad.

Intervenția, când se va produce, nu va avea drept scop înlăturarea regimului Assad sau sprijinirea rebelilor. Mai curând scopul politic este de a demonstra hotărârea americană de a-și respecta angajamentele – a se vede „pragurile de netrecut” pe care administrația Obama și le-a asumat de fiecare dată când pe agenda internațională apărea situația din Siria. Utilizarea armelor chimice a pus în discuție credibilitatea politicii externe americane – în momentul de față aceasta trebuie restabilită.
More…

New kids on the polls 8

Clipboard01

Mirel Palada, extrapolând date din sondajele CCSB şi Sociopol, estimează că aproape un milion de români s-au întors în ţara în ultimele 12 luni. Dacă estimăm o prezenţă a acestora la vot în linie cu alegeri anterioare rezultă cam 450 000 de alegători noi şi apetisanţi. Dacă ne gândim că sunt oameni care nu au mai votat de multi, pare rezonabil să estimăm 550 000 în plus la europarlamentare (pseudo-first-time-voters), tot cam atât la prezidenţiale (pe Constituţia actuală! şi presupunând alegeri cu miză), dar 450 000 la parlamentarele naţionale. Să estimăm, aşa, grosier, o jumătate de milion de noi alegători. Plus alţii care poate se vor întoarce de acum încolo.

Nu ştim multe despre ei, dar ceea ce ştim este consistent. Pe de o parte, din alegerile lor de viaţă putem deduce că sunt dispuşi către alegeri radicale, fără să fie neapărat descurajaţi de riscurile implicate. Apoi, ştim că acei puţini dintre ei care au ajuns la vot au susţinut în mod constant formaţiuni mai mult sau mai puţin radicale: CDR, DA, PDL, PPDD.

More…

Buha și pudibonderia. În apărarea Sandei Lungu 17

Screenshot_1

Când eram eu în liceu stăteam prin Bucureștii Noi, undeva după capătul liniei de tramvai. Ordine și disciplină ca pe strada aceea nu am mai văzut de atunci încoace. Nu doar că toamna măturam trotuarul în fiecare zi de frunze, dar trebuia să fac asta dis de dimineață că dacă nu vecinii terminau înaintea noastră și nu era frumos. Ei bine într-o zi a veni la noi un vecin, colonel pensionar, și m-a întrebat dacă nu vreau să mergem la o fermă să culegem fructe. Era vară, Internetul nu era ce este acum, așa că am mers. La fermă erau doar tineri în vacanța de vară și pensionari. Tinerii eram destul de liniștiți, spectaculoși erau cei aflați la pensie. Își băgau și își scoteau lucruri, mai rău ca în spatele blocului, la ușa cortului sau unde doriți dumneavoastră. (…)

Cu aceste gânduri în minte, să urmărim celebrul clip care o demonizează pe Sanda Lungu. Dacă nu sare direct, porniți de la 02:40. More…

De ce László Tőkés trebuie să păstreze ordinul Steaua României 4

laszlo_tokes_si_traian_basescu

Citesc în diverse surse că Victor Ponta i-ar propune lui Traian Băsescu să i se revoce lui Laszlo Tokes ordinul Steaua României în grad de cavaler, ordin pe care acesta l-a primit cu ocazia aniversării a 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Desigur, dl Tőkés este un politician extremist, ne-onorabil, care nu ar fi trebuit să primească această decoraţie de la bun început. Retragerea decoraţiei, însă, ar deschide două probleme.

Pe de o parte ştim că sistemul real de decernare a decoraţiilor (ca şi al gradelor superioare în armată, se pare) este profund viciat. Dacă s-ar face o re-evaluare a tuturor decoraţiilor şi s-ar şterge de acolo angajaţii şi acoliţii preşedinţilor succesivi, angajaţi şi acoliţi care au primit grade simbolice pentru simplu fapt că şi-au făcut treaba la un nivel mulţumitor poate că ar fi un demers pozitiv. Dar aşa, revocarea singulară a dlui Tőkés seamănă a discriminare. Şi se prea poate ca săpând adânc să găsim printre decoraţii prezidenţiali persoane cu culpe comparabile dar care, pentru că nu sunt unguri sau pentru că nu sunt celebri, au fost trecuţi cu vederea.

Există şi soluţii subtile. Spre exemplu se poate căuta o cale de retrogradare mai degrabă decât de anulare a decoraţiei. Dar, în lipsa subtilităţii, prefer ca dl Tőkés să rămână … cavaler. A se servi cu lămâie. More…

Pariul chinez, etapa Stejar, extremă urgență Răspunde

131752357_11n

Înainte de începerea vacanței ministrul de Externe al României Titus Corlățean a avut o apariție fulger la TVR unde a prezentat eforturile politicii externe românești pe axa estică, adică Rusia și Republica Populară Chineză. Dacă în cazul Rusiei a fost vorba de încercarea de resetare a relațiilor bilaterale, un proces anevoios și ale cărui roade s-ar putea să nu se ridice la înălțimea așteptărilor, eforturile României în cazul Beijingului s-ar putea bucura de succes.

De ce este România interesată în a avea o relație bună cu Beijingul? Cele mai multe argumente în favoarea unei relații bune cu Republica Populară Chineză sunt de natură economică. China a fost statul cu cea mai mare rată de creștere economică din ultimii 20 de ani, reușind performanța să aibă rate de creștere anuale de două cifre. În ultimii 30 de ani China a reușit să se transformă dintr-o țară în curs de dezvoltare într-una din cele mai competitive economii globale, scoțând din sărăcie 400 de milioane de persoane (care s-au alăturat unei clase mijlocii globale din ce în ce mai numeroase), care „suflă în ceafă” cele mai mari economii globale, Statele Unite ale Americii. China a fost puțin afectată de criza economică globală și a utilizat oportunitatea oferită de aceasta pentru a investi peste hotare. Aceste investiții au avut atât un scop economic, cât și unul politic. Prestigiul internațional al Beijingului a sporit ca urmare a crizei economice: „capitalismul” chinez a rezistat mai bine crizei (cel puțin până în prezent), deși au apărut deja indicii că economia chineză dă semne de gripare.

Există însă argumente strategice și politice serioase, dincolo de cele economice: China este o putere în ascensiune, o posibilă viitoare mare putere cu care este util să întreținem relații cordiale. Distanța dintre cele două state este departe de a fi un handicap, este un atuu deoarece nu există diferende teritoriale sau alte probleme generate de o graniță comună (îmi pare rău că trebuie să spulber acest mit, dar proximitatea dintre două state sporește șansele de conflict, nu le diminuează). Diferența de regim politic dintre cele două state, România democrație fragilă, iar China are un regim autoritar, nu trebuie să constituie o piedică în dezvoltare unei relații pragmatice fundamentată pe interese comune. Între România și Republica Populară Chineză a existat la un moment dat o relație specială care poate fi un element utilizabil în dezvoltarea unei relații bilaterale în prezent. Această relație specială a debutat în momentul recunoașterii regimului comunist de la Beijing ca reprezentant legitim al Chinei în dauna regimului lui Chiang Kai Shek (Jiang Jieshi) refugiat pe insula Formosa în urma victoriei comuniste din 1949 în războiul civil și care a creat Republica China (Taiwan). More…

Dorește Israelul o intervenție americană în Siria? 6

DEFENSE MINISTER YAALON MEETS WITH US COUNTERPART DEMPSEY

Ministrul apărării israelian Moshe Yaalon a îndemnat Statele Unite ale Americii să intervină în Siria în sprijinul rebelilor.

Declarația lui Moshe Yaalon este extrem de importantă, fiind pentru prima dată când un oficial israelian sugerează o intervenție americană în conflictul din Siria. Până în acest moment Israelul s-a opus unei intervenții americane sau internaționale cu scop umanitar în conflictul civil sirian. Tel Avivul a preferat să intervină punctual pentru a împiedica transferul de arme către mișcarea integristă Hezbollah sau achiziția de arme sofisticate din Rusia de către regimul lui Bashar al Assad – recent marina israeliană a distrus la scurt timp de la livrare un lot de rachete anti-navă rusești pentru marina siriană.

Concomitent cu loviturile limitate din Siria, Israelul a sprijinit tacit regimul lui Bashar al Assad pe parcursul războiului civil deoarece ajunsese la un modus vivendi cu acesta în ciuda ostilității reciproce, iar posibilii succesori ai acestuia nu puteau garanta status quo-ul anterior, dacă ar fi obținut puterea. Cele două state se găsesc și acum în război, Siria nerecunoscând dreptul de existență a statului Israel, fiind unul din actorii principali ai războielor arabo-israeliene. Tel Aviv-ul este însă conștient că în ciuda diferendelor majore cu Damascul, dinastia Assad a reprezentat un pol de stabilitate în Orientul Mijlociu, menținând stabilitatea la granița de nord., menținând stabilitatea la granița de nord.

Remarca ministrului Yaalon este extrem de importantă deoarece indică faptul că Israelul este îngrijorat de evoluția războiului și că poziția Tel Avivului în privința unei intervenții este mai nuanțată în prezent decât la debutul conflictului civil. Forțele lui Bashar al Assad sprijinite de Iran și Hezbollah au preluat inițiativa în ultimele luni. Dacă Iranul devine, în urma victoriei forțelor lui Basha al Assad, principalul factor de decizie de la Damasc atunci statul Israel ar avea de pierdut. Apelul discret la intervenția americană arată că poziția Tel Avivului a evoluat – Assad numai e „omul lor” din Damasc deoarece nu ar putea garanta status quo-ul din relația bilaterală și ar fi în „buzunarul” Teheranului.

More…

La masacre purtam de obicei jeans 1

Screenshot_1

Imaginați-vă un moment că Hitler a câștigat războiul și că societatea germană a ajuns la o oarecare normalitate a traiului zilnic. Ororile lagărelor de gazare au fost cosmetizate, dar statul are grijă să nu fie uitate de tot, ca un avertisment pentru eventuali opozanți. Închipuiți-vă, apoi, că peste câteva decenii un regizor dintr-o tară neutră vine să facă un documentar în care torționarii și criminali naziști își povestesc trecutul cu o oarecare naturalețe.

Asta fac Joshua Oppenheimer și ceilalții în Actul uciderii (The Act of Killing). Numai că, în loc de un regim imaginar post-Hitler, avem Indonezia post-Suharto. Filmul nu este un documentar clasic cu interviuri în fața camerei și imagini de arhivă. Regizorul a ales să îi îndemne pe criminalii de atunci („cetățeni onorabili” astăzi) să joace roluri de torționari și victime într-o producție menită să arate „adevărul” despre tinerețea lor. Numai că ceea ce vedem nu este în primul rând producția rezultată ci procesul din spatele camerelor: modul în care ei relaționează, povestesc, justifică, profită de pe urma ororilor de atunci.

Criticii din vestul Europei și din America de Nord par să fi fost oripilați de violența directă și indirectă a filmului. Mă aștept ca pentru publicul român filmul să fie mai ușor de digerat. Ca români în anii ‘90, majoritatea ma fost expuși unor discuții despre dictatură, crimă și – în general – cantitatea de rău pe care o poate face un om altuia. Dacă în ‘90 erați prea tineri să participați la această discuție, puteți privi acest film ca un proces accelerat de maturizare morală și politică. More…

România în 1913 – arbitrul Balcanilor 1

twih-100yr

Zilele acestea s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului de la București, instrumentul diplomatic care a pus capăt celui de-al doilea război balcanic. Una din anticamerele Marelui Război, al doilea război balcanic a fost o conflagrație regională ce a izbucnit în urma disputelor izbucnite dintre foștii aliați din primul război balcanic privind reglementarea păcii și împărțirea teritoriilor europene cucerite de la Imperiul Otoman.

Anexarea Cadrilaterului va însemna în 1916, în momentul intrării României în război de partea Antantei, că militarii români vor trebui să lupte pe două fronturi, aspect ce va avea consecințe nefaste pentru campania românească. Contra-atacul austro-german în Transilvania dublat de atacul bulgaro-german la sud de Dunăre va forța România să bată în retragere și să lupte pentru supraviețuire pe toată durata războiului. Chiar dacă victoria aliaților occidentali și sistemul de tratate de la Versailles a însemnat returnarea Cadrilaterului României, acest teritoriu va continua să fie un măr al discordiei între statul român și cel bulgar până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când acesta a fost cedat Bulgariei.

Victoria facilă în fața trupelor bulgare a sporit în mod nejustificat încrederea politicienilor și generalilor români în capacitatea trupelor românești de a face față rigorilor unui război modern, la mai bine 35 de ani de la ultimul conflict în care a fost implicată România (Războiul de Independență). Această atitudine a avut drept rezultat subestimarea trupelor bulgare în 1916, care s-au dovedit mult mai bine pregătite, motivate și echipate decât trupele române alocate frontului de sud. Subestimarea forțelor militare bulgare a costat scump România în Primul Război Mondial. More…

De weekend: Cum am anexat Ungaria! 2

flag_pins_hungary_romania_27130500

În 2016, printr-un accident ciudat al istoriei, conaționalii ardeleni au votat și au obținut alipirea la Ungaria. Toate partidele politice din această provincie istorică s-au contopit în două: Partidul Socialist din Ardeal și Dreapta Românească Unită. Primul este defapt fostul PSD. Al doilea este uniunea din cea mai rămas din PNL, PDL și ceva simpatizanți ai d-lui Funar. La scurt timp și cu siguranță înainte primelor alegeri PSA și Partidul Socialist Maghiar s-au reunit sub denumirea de Partidul Socialist din Întreaga Ungarie.

2017. PSIU obține cel mai mare număr de mandate la următoarele alegeri dar nu suficient pentru a construi o majoritate. Totuși, cu susținerea unor membri din DRU, partidul construiește un guvern minoritar. Guvernul pornește imediat imediat un larg program de reunificarea economică menit, pe baza unei finanțări speciale UE, să ajute regiunile cele mai puțin avantajate. Printre acestei regiuni se presupune că se afla multe regiuni romanești dar și câteva maghiare. Presa raportează că, de fapt, beneficiarii sunt mai degrabă cei care susțin guvernul indiferent de culoarea politică și naționalitate. În plus guvernul maghiar implementează un program prin care autoritățile locale pe care donează în mod voluntar bani sau alte forme de sprijin către alte autorități locale defavorizate sunt ajutate de stat să obțină mai ușor fonduri europene. Astfel, regiunile care sunt net donatoare sunt fie mulțumite ca găurile sunt acoperite prin bani europeni, fie văd cum liderii locali sunt prinși în aranjamente complicate cu banii statului și ai UE. Sistemul este denumit peiorativ suveica românească.

2022 – toamna. Lovitură de teatru, Liviu Dragnea devine președinte IAUES. Scandal monstru. Guvernul argumentează că, matematic, nu s-ar fi putut ajunge la acest rezultat fără voturile Fidesz. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…