România în Global Competitiveness Report 2013-2014 Răspunde

sri_continues_riseup_image1

Sorin Cucerai face o prezentare a evoluţiei României în Global Competitiveness Report 2013-2014.

Conform prezentării de pe site, GCR „assesses the competitiveness landscape of 148 economies, providing insight into the drivers of their productivity and prosperity. The Report series remains the most comprehensive assessment of national competitiveness worldwide.”

Întregul raport poate fi descărcat aici. (Andrei Tiut)

Global Competitiveness Report 2013-2014. Pe ansamblu, stam putin mai bine decit anul trecut. More…

5 motive pentru care nu cred că revoluţia începe la Roşia Montană 17

nefericita

După oarecari ezitări, majoritatea televiziunilor au recunoscut că există manifestări importante de stradă care se opun proiectului RMGC şi legii speciale care îl susţine. Meritul este celor care ani de zile au construit cea mai solidă şi poate cea mai inteligentă formă de agregare a societăţii civile din România. Dar, să nu ne înşelăm: nu va veni nici o revoluţie, nici reală nici metaforică, aşa cum cred organizatorii

Motivul nr. 1. Statu Quo-ul are o susţinere de 60%. În ianuarie 2012 Guvernul avea aproximativ 20%. Astăzi are 60%. Poţi, în teorie, să învingi un guvern care are susţinerea majorităţii populaţiei. Dar nu se mai numeşte revoluţie.

Motivul nr. 2. Problema Roşia Montană nu cadrează bine cu agenda cetăţeanului.

More…

Un interviu cu generalul Petraeus: despre trecutul şi viitorul (contra)insurgenţei Răspunde

ap_general_petraeus_cia_testifies_thg_121115_wg

Octavian Manea ne oferă un preview la un interviu de excepție cu generalul american David Petraeus, care va apărea în prestigiosul Small Wars Journal.

Era contrainsurgenţei nu s-a terminat. Şi acest lucru pentru că era insurgenţei nu s-a terminat. Fie că sunt declanşate de competiţii interne pentru putere, profit şi influenţă sau de ideologii milenariste, efectele insurgenţelor vor continua să modeleze lumea în care trăim.

More…

De ce se opune Rusia unei intervenții a SUA în Siria? 2

assad-lavrov_2131178b

Chuck Hagel, secretarul pentru probleme de apărare al SUA, a anunțat, la 27 august 2013, că forțele militare ale SUA sunt pregătite să intervină în conflictul din Siria dacă președintele Obama va ordona un atac. Premierul britanic, David Cameron a declarat că omenirea nu poate să rămână indiferentă după ce a văzut persoane suferinde sau decedate ca urmare a unor atacuri suspecte cu arme chimice. Președintele Franței, Francois Hollande a afirmat că Franța este dispusă să pedepsească pe oricine se află în spatele atacurilor cu arme chimice.

Rusia a condamnat intențiile Occidentului de a interveni în conflict, susținând, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că SUA folosesc „motive nefundamentate” pentru a interveni în Siria. Strategia Rusiei în conflictul din Siria se explică prin faptul că elita moscovită gândește în termenii realismului clasic și care nutrește trei angoase.
More…

La masacre purtam de obicei jeans 1

Screenshot_1

Imaginați-vă un moment că Hitler a câștigat războiul și că societatea germană a ajuns la o oarecare normalitate a traiului zilnic. Ororile lagărelor de gazare au fost cosmetizate, dar statul are grijă să nu fie uitate de tot, ca un avertisment pentru eventuali opozanți. Închipuiți-vă, apoi, că peste câteva decenii un regizor dintr-o tară neutră vine să facă un documentar în care torționarii și criminali naziști își povestesc trecutul cu o oarecare naturalețe.

Asta fac Joshua Oppenheimer și ceilalții în Actul uciderii (The Act of Killing). Numai că, în loc de un regim imaginar post-Hitler, avem Indonezia post-Suharto. Filmul nu este un documentar clasic cu interviuri în fața camerei și imagini de arhivă. Regizorul a ales să îi îndemne pe criminalii de atunci („cetățeni onorabili” astăzi) să joace roluri de torționari și victime într-o producție menită să arate „adevărul” despre tinerețea lor. Numai că ceea ce vedem nu este în primul rând producția rezultată ci procesul din spatele camerelor: modul în care ei relaționează, povestesc, justifică, profită de pe urma ororilor de atunci.

Criticii din vestul Europei și din America de Nord par să fi fost oripilați de violența directă și indirectă a filmului. Mă aștept ca pentru publicul român filmul să fie mai ușor de digerat. Ca români în anii ‘90, majoritatea ma fost expuși unor discuții despre dictatură, crimă și – în general – cantitatea de rău pe care o poate face un om altuia. Dacă în ‘90 erați prea tineri să participați la această discuție, puteți privi acest film ca un proces accelerat de maturizare morală și politică. More…

Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Extinderea UE – care sunt limitele Europei? 4

606x341_173866_eu-enlargement-in-search-of-the-nex

Dintre toatea politicile europene singura al cărei succes este considerat incontestabil este politica de extindere. Este de asemenea cea mai palpabil aspect al politicii externe a Bruxelles-ului. Dacă celalte aspecte ale CFSP-ului sunt ceva mai greu de definit, extinderea UE este elementul pe care fiecare actor european îl înțelege, de la membrii comisiei până la ultimul cetățean european. Este de asemenea și o temă de politică externă ușor de „vândut” din punct de vedere politic: de la 6 state membre UE a crescut la 15, pe urmă la 25 și în final la 28.

„Este organizația politică europeană cu cea mai mare creștere a numărului de membrii în ultimii 50 de ani” conform lui Péter Balász, fost ministru de externe al Ungariei. În același timp politica de extindere este cea mai contestată politică publică a UE, atât la nivel intern în scopuri electorale, cât și la nivel european după cum a observat recent fostul comisar european Leonard Orban. Ostilitatea față de politica de extindere a UE a apărut pe fondul crizei economice, dar și a problemelor generate de integrarea statelor din Centrul și Estul Europei, fenomen devenit notoriu sub denumirea de enlargement fatigue.

Subiectul politicii de extindere a fost tema conferinței Procesul extinderii Uniunii Europene organizate de reprezentanța UE în România în data 10 iulie, eveniment care a încheiat primul semestru din circuitul conferințelor europene organizate în acest an. More…

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu Răspunde

obama-in-berlin-850x636

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

Republica Moldova, între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică Răspunde

658x0_Moldova

Republica Moldova, cu un guvern proeuropean din 2009, a devenit în discursul oficialilor europeni „modelul de succes“ al Parteneriatului Estic. Însă, pentru Moscova, un eventual succes al Chișinăului în procesul de integrare europeană ar crea un precedent periculos pentru alte foste republici sovietice, tentate s-o apuce spre Vest, în dauna integrării în fantomatica Uniune Euroasiatică.

La 10 iunie 2013, Evgheni Șevciuk, liderul de la Tiraspol, a promulgat Legea cu privire la frontiera de stat, stabilind granița nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN) într-o zonă care, potrivit Acordului moldo-rus din 1992, se afla sub administrația Chișinăului. Legea a venit în contextul în care media de la Chișinău au prezentat o așa-zisă alternativă la integrarea europeană a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Eurasiatică (organizație care se preconizează a fi creată în anul 2015). Principalul promotor ideologic al euroasianismului, naționalistul rus Aleksandr Dughin, a fost invitat la Chișinău pentru a dezbate la talk-show-uri „avantajele“ integrării spirituale pravoslavnice a moldovenilor în Uniunea Euroasiatică și „dezavantajele“ integrării în organizațiile occidentale.

Decizia autorităților de la Tiraspol a fost parțial ignorată de guvernul de la Chișinău, care a caracterizat-o drept „provocare“ și, ca urmare, nu a încercat să discute subiectul cu Șevciuk. More…

Să dezbatem: E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile? 4

1013400_10151410101942294_1825084261_n

Civitas Politics a fost conceput ca un spațiu al dezbaterilor și al schimbului de expertiză între cei interesați de politică, dar și către societate. În conformitate cu misiunea asumată am acceptat invitația Closer2Oxford de a participa la dezbaterea „E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile?”, care va avea loc miercuri 26 iunie la Facultatea de Sociologie a Universității București, începând cu ora 18:30, în sala de consiliu.

Andrei Panțu și George Vișan participă la dezbaterea publică din București pe tema oportunității amenzilor proporționale cu veniturile.

România este singura țară din UE în care numărul de decese cauzate de incidente rutiere, raportat la milionul de locuitori, nu a scăzut între 2000 și 2010. Strategia națională rutieră până în 2020 ar trebui să includă și amenzi proporționale cu veniturile? Este această discuție una în primul rând bazată pe oportunitatea economică sau ar trebui sa primeze considerentele etice? Acestea și multe altele sunt întrebări de la care pornește dezbaterea publică organizată de ARDOR și partenerii săi. Moțiunea a fost votată printr-un poll la începutul rundei și a reprezentat punctul de întâlnire a peste 150 de studenți din toată țara, într-o dezbatere online. More…

Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă Răspunde

374011039

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…