Istorii complicate 3

966497_567504343272340_1872511316_o

Am rămas și eu surprins de amploarea expunerii publice a operei istoricului american Larry Watts – mă refer în special la aparițiile pe postul public din ultimii doi ani. Dacă ar fi să compar expunerea sa mediatică cu cea a unor istorici români de calibru: Lucian Boia sau Bogdan Murgescu, istoricul american s-a bucurat de o mediatizare foarte intensă dublată și de o „binecuvântare” discretă a instituțiilor statului – conferință la BNR și asocierea cu SRI – în ciuda faptul că teza de la care pornesc cărțile sale e mai mult decât discutabilă. Bogdan Murgescu, autorul monumentalului volum România și Europa: Acumularea decalajelor (1500-2010), nu a beneficiat, de exemplu, de un documentar pe TVR, cu toate că opera sa ar merita un minim efort jurnalistic din partea postului public. Recuperarea trecutului Departamentului Securității Statului și a DIE nu reprezintă doar o teză revizionistă ci un act de negare a ceea ce au reprezentat aceste instituții în timpul regimului totalitar comunist, pavăza și spada regimului – poliția politică.

Pentru mine Ion Pacepa nu este nici erou, dar nici trădător. Confruntat cu brutalitatea totalitarismului comunist dezertarea pare a fi cea mai înaltă formă de patriotism după dizidența fățișă.
More…

O intervenţie americană în Siria? Greu de crezut Răspunde

289187-syria-civil-war

O lume întreagă aşteaptă ca administraţia preşedintelui Obama să acţioneze, chiar să intervină limitat în războiul civil sirian. Şi totuşi, ce opţiuni realiste are astăzi un preşedinte care a primit un Nobel pentru Pace tocmai pentru că promitea că în mandatul său nu va exista o nouă Ruandă?

În esenţă, tabloul contextual şi variabilele pe care preşedintele Obama trebuie să le includă în procesul său decizional legat de o posibilă intervenţie în Siria denotă o misiune imposibilă. Pe europeni nu se poate conta, fiind preocupaţi de cum să îşi reducă mai repede bugetele apărării, în intenţia de a extinde pe cât posibil durata de viaţă a statului bunăstării. Exasperat, Ivo Daalder, ambasadorul SUA la NATO, avertiza recent că, dacă aceste tendinţe vor continua, în cinci ani NATO nu va mai avea capacitatea expediţionară de a desfăşura o operaţiune de complexitate moderată precum cea din Libia. Dar Daalder a mers chiar mai departe decât Gates, în 2011, lăsând să se înţeleagă că, in extremis, o Americă achitând 75% din factura Alianţei este dispusă să revizuiască o noţiune până astăzi sacrosanctă – paritatea statelor membre în sistemul decizional al NATO. More…

Relansarea parteneriatului strategic franco-român 3

791x454xpremier-franta_Jean-Marc-Ayrault-basescu.jpg.pagespeed.ic.wqNz2xudJs

În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic care a reprezentant o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2008 Franța și Romania au perfectat un parteneriat strategic – o mișcare inteligentă din partea țării noastre care era proaspăt membru al UE, și avea nevoie de ancore diplomatice solide pentru a-și sprijini politica externă și europeană. Parteneriatul franco-român a fost dublat de unul româno-german, Bucureștiul având astfel relații privilegiate cu principalele „motoare” ale Uniunii Europene. În 2010 însă parteneriatul strategic cu Franța practic s-a prăbușit pe fondul crizei romilor, el devenind literă moartă în momentul în care a devenit clar că Parisul se opune aderării României la Spațiul Schengen. Tratamentul aplicat României pe tema romilor a fost destul de dur, Parisul instrumentalizând în scop politic această problemă și s-a opus aderării la Spațiul Schengen, iar tentativele de relansare a parteneriatului au fost timide până în 2013. Criza politică din 2012 a fragilizat și cel de-al doilea parteneriat strategic al României în UE, cel cu Germania, care în urma problemelor cu Parisul devenise principalul interlocutor european al Bucureștiului.

Ceea ce se remarcă la vizita premierului Jean-Marc Ayrault în România este dispoziția ambelor părți de a da uitării diferendele din trecut și atenția acordată proiectelor viitoare. S-au subliniat acele aspecte din relația bilaterală care unesc cele două state: pozițiile de politică externă comune în ceea ce privește războiul civil din Siria, combaterea terorismului în Mali; teme de politică europeană: TTIP (România sprijină obiecția Franței privind excluderea industriei audio-vizuale din acordul de liber schimb) și integrarea europeană a Balcanilor de Vest. Vizita premierului francez s-a bucurat de o mediatizare intensă, Jean-Marc Ayrault beneficiind de o apariție la TVR la oră de vârf împreună cu premierul Ponta, precum și de un interviu difuzat separat cu ocazia zilei naționale a Franței. Vizita nu s-a rezumat doar la întâlnirile cu oficialii români de la București, ci a inclus și o vizită a celor doi premieri la uzina Dacia din Pitești, cea mai mare investiție franceză în România.

Întregul eveniment a fost „regizat” astfel încât să reprezinte un nou început pentru relația bilaterală. Faptul că vizita a avut loc în ajunul zilei Franței este de asemnea un semnal important că Parisul dorește să reia relația cu Bucureștiul de unde a lasăt-o. Acest ultim aspect subliniază și importanța relației bilaterale din perspectiva Parisului. Un indiciu asupra seriozității intențiilor franceze este dată de prezența în delegația premierului francez a patru miniștrii din cabinetul său: ministrul agriculturii, afacerilor europene, comerțului exterior și ecologiei. Atât premierul francez, cât și cel român au subliniat importanța relației bilaterale – astfel Jean-Marc Ayrault a descris parteneriatul ca fiind ambițios și complet, în timp ce Victor Ponta l-a caracterizat drept pragmatic. More…

Extinderea UE – care sunt limitele Europei? 4

606x341_173866_eu-enlargement-in-search-of-the-nex

Dintre toatea politicile europene singura al cărei succes este considerat incontestabil este politica de extindere. Este de asemenea cea mai palpabil aspect al politicii externe a Bruxelles-ului. Dacă celalte aspecte ale CFSP-ului sunt ceva mai greu de definit, extinderea UE este elementul pe care fiecare actor european îl înțelege, de la membrii comisiei până la ultimul cetățean european. Este de asemenea și o temă de politică externă ușor de „vândut” din punct de vedere politic: de la 6 state membre UE a crescut la 15, pe urmă la 25 și în final la 28.

„Este organizația politică europeană cu cea mai mare creștere a numărului de membrii în ultimii 50 de ani” conform lui Péter Balász, fost ministru de externe al Ungariei. În același timp politica de extindere este cea mai contestată politică publică a UE, atât la nivel intern în scopuri electorale, cât și la nivel european după cum a observat recent fostul comisar european Leonard Orban. Ostilitatea față de politica de extindere a UE a apărut pe fondul crizei economice, dar și a problemelor generate de integrarea statelor din Centrul și Estul Europei, fenomen devenit notoriu sub denumirea de enlargement fatigue.

Subiectul politicii de extindere a fost tema conferinței Procesul extinderii Uniunii Europene organizate de reprezentanța UE în România în data 10 iulie, eveniment care a încheiat primul semestru din circuitul conferințelor europene organizate în acest an. More…

Uşor cu Gauss pe scări 2

bacalaureat-2013-ce-subiecte-au-avut-de-rezolvat-candidatii-la-limba-si-literatura-romana

Chiar dacă nu are sens să aşteptăm o distribuţie normală curată, distribuţia reală trebuie să amintească măcar vag de un clopot. În partea stângă trebuie să avem puţine cazuri, căci sistemul filtrează înainte de bacalaureat notele sub 5. În partea dreptă, din nou, puţine cazuri, sugerând că dacă se merge mai departe cu severitatea nimeni nu va lua notă maximă. Când distribuţia rezultatelor tinde spre infinit, este clar că avem o evaluare incorectă.

Acestea fiind zise, cu greu putem măsura cât de eronat este examenul fără a supune un eşantion de elevi la examene alternative. Cu atât mai puţin o extrapolare a unor date pe care le ştim incorecte nu va produce rezultate credibile.

Probabil cel mai corect faţă de elevi ar fi să avem o notă de trecere de 4 sau chiar 3,5 şi o severitate a notării comparabilă cu cea pre-Funeriu. Astfel, sistemul ar continua să răsplătească elevii care prin muncă şi eforturi suplimentare ale părinţilor suplinesc slaba calitate a predării. În schimb elevii de la coadă ar primi recunoaşterea faptului că ei sunt mediocri şi nu tâmpiţi, dar sistemul de învăţământ îi împinge în jos. More…

De Weekend: Cripto-băsismul și țăranul român (guest post) Răspunde

iliescu_jdd_ro_01084900

Într-o logică a satului românesc, polarizarea este mult mai simplistă și se face la nivel de apartenență și/sau loialitate. Du-te cu campania la nea Valică și explică-i cum stă treaba cu promisiunile electorale, mai strecoară-i și ceva ideologie mascată de o măsură. Nea Valică e sătul de promisiuni. Pentru părinții lui, pedesereul a fost bun, i-au dat pensie de CAP. Pentru nea Valică, dreapta a însemnat schimbarea, care mai apoi nu s-a întâmplat. Și atunci, invariabil, te întreabă: „Mă, tu de-al cui ești? De-al lui Iliescu sau de-al lui Băsescu?”. Logica loialității bipartite. Și nu poți spune că nu ești de-al unuia dintre aceștia doi, pentru că istoria postdecembristă i-a demonstrat că dacă nu te afli spre unul dintre cei doi poli, nu contezi în logica electorală. Și mai știe că, la o adică, susținători ai fiecărui pol care a căzut într-o mai mare sau mai mică dizidență, în vreme de tumult electoral tot s-a raliat taberei pe care mai deunăzi o părăsise, cu invariabilul mesaj că „trebe votat răul ăl mai mic”. Nu poți spune altceva. Dacă loialitatea ta se îndreaptă spre un actor secundar, iar acesta își manifestă loialitatea spre unul dintre cei doi actori principali, în ochiul votantului tipic îl vei susține pe unul dintre cei doi.

Diferențierea între băsiști făcută de Andrei este, așadar, una de natură postelectorală, sesizată întru înțelepciunea sa de țăranul român. Pentru că, în fața unu tumult politic, stânga va vota ce girează Iliescu iar dreapta, ce recomandă Băsescu. More…

Legitimitate, amânare şi viitorul Constituţiei Răspunde

Legitimim este ceea ce ne apare ca fiind legitim.

Un autor (căruia regret acum că i-am uitat numele), argumenta că în cazul unei lovituri de forţă timpul lucrează în favoarea instituţiilor legitime şi de aceea este probabil în favoarea lor să tragă de timp. Este o afirmaţie în alb şi negru care se poate aplica unei realităţi în alb şi negru. Dacă ar fi să generalizăm şi să adaptăm această abordare la o lume dominată de griuri, am putea spune că într-un conflict timpul lucrează în favoarea poziţiei celei mai legitime. Astfel pusă, problema este mult mai greu de aplicat. Nu este mereu evident care este „cea mai legitimă poziţie” şi nici dacă legitimitate rămâne neatinsă de timp. În acelaşi timp, însă, abordarea poate fi mult mai utilă.

Dacă tot avem un capitol de teorie să vorbim puţin de timp şi conflict la Machiavelli. Principele din opera florentinului este preocupat de legitimitate, însă numai după ce îşi consolidează puterea. Până atunci poziţiile sale nu sunt cele mai legitime; mai bine zis, nu sunt legitime decât din întâmplare. Ne-am aştepta, deci, ca timpul să nu îl favorizeze. Şi, într-adevăr, sfatul lui Machiavelli către el este să nu amâne niciodată o luptă.

În cazul dezbaterii constituţionale poziţia conservatoare a fost re-înviată la nivelul discursului public din motive ce ţin şi de necesitatea USL de a mobiliza 50%+1 din masa electorală. Odată ce această constrângere dispare, merită să urmărim ce se va întâmpla. Cel mai probabil baza electorală a poziţiei conservatoare se va întoarce către indiferenţă. În acest caz majoritatea modificărilor „retrograde” ale Constituţiei vor fi anulate, deşi PNL va păstra o parte din ele pentru a uşura tranziţia spre PPE.

Există o posibilitate mai redusă ca dezbaterea constituţională să fi acţionat ca o scânteie asupra conservatorilor. Susţinătorii sunt printre puţinele mişcări cu adevărat de tip grassroots, cu zeci de organizaţii şi filiale în teritoriu, capabile inclusiv să aducă oameni cu autocarul spre Bucureşti. Până acum, presupun, organizarea lor s-a izbit de indiferenţa populară, sau poate doar de credinţa ca „oricum, tot politicienii decid”. Dacă acest văl de indiferenţă este spart, soarta Constituţiei va deveni mai complicată. More…

De weekend: Cripto-băsiștii 11

basescu650834_77576300

Devine din ce în ce mai greu sa îți acuzi amicii de bere că ar fi băsiști. Înainte aveau numai negări vagi de tip Eu l-am criticat odată, în 1789, pe o temă despre care nu știe nimeni nimic. Acuma îți spun verde în față: știi ceva, mie nici nu (mai) îmi place omul. Dar băsismul, ca si Moscova, este o stare de spirit și poate fi, cu efort, distilat din relația cu omul Băsescu.

Nu că distilarea ar fi ușoară. Băsismul fără Băsescu este ca și timpul în viziunea unui filosof celebru: dacă nu mă întreabă nimeni, știu să-l recunosc; dar, imediat ce mă întreabă, nu mai știu să răspund. Totuși, să încercăm.

Cripto-băsismul populist

În viziunea cripto-băsiștilor din acest grup, sensibilitatea la populism este principala caracteristică politică a poporului român. Ei pornesc, deci, de la de la o premisă valoroasă pe care o aplică excesiv.

Pentru ei nu există conducător, cel puțin după Revoluție, care să nu fie o manifestare a acestei pulsiuni populiste. În viziunea lor Constantinescu este un Băsescu ratat, iar Iliescu este un Băsescu molcom. Băsescu însuși este arhetipul și standardul după care sunt judecați politicienii, atât normativ cât și descriptiv.. Băsescu is the only way to do business.

Este grupul care a crezut cu pasiune că Oprescu va fi viitorul președinte al României. More…

Obama la Berlin. 5 ani mai târziu Răspunde

obama-in-berlin-850x636

Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington.

În urmă cu 5 ani, Obama venea pentru prima dată în Germania. Era un prim turneu electoral menit a-l familiariza pe candidatul Partidului Democrat cu politica bătrânului continent. Aşteptările faţă de senatorul care promitea o revoluţie politică şi transormarea Washingtonului erau imense. Pe scurt, pentru europeanul de rând, Obama reprezenta o ruptură fundamentală de America neoconservatoare a preşedintelui Bush. Dimpotrivă, Obama promitea să restaureze legitimitatea Americii, să-şi proiecteze influenţa prin filtrul instituţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rând, să redescopere filosofia parteneriatului, a alianţei, a consensului ca fundament al relaţiei dintre americani şi europeni. Obama era pregătit să asculte Europa. Europenii erau pregătiţi să îl asculte pe Obama. Popularitatea sa era similară cu cea a unui star rock. Discursul susţinut în Piaţa Victoriei din Berlin a reuşit, atunci, să mobilizeze mai bine de 200.000 de oameni.

Astăzi, contextul este unul complet diferit. Vedem un Obama cu o popularitate erodată, asaltat de multiple scandaluri, cu un Washington în blocaj politic, sub ameninţarea sechestrului bugetar. Iluziile europenilor faţă de Obama s-au spulberat şi ele. Ei par să fi înţeles că niciun plan nu rezistă la contactul cu lumea reală. Doar 10.000 de oameni au mai venit să asculte discursul din faţa Porţii Brandenburg.

Între timp însă, Berlinul, cel puţin simbolic, pare să fi devenit capitala de facto a Europei. Londra, Parisul, Roma au guverne slăbite, consumate intern cu gestionarea propriilor crize. Aproape nimic semnificativ nu se mişcă în materie de politică europeană fără sprijinul sau acordul Germaniei. Atunci când un ministru de Externe polonez spune chiar în inima Berlinului că „mă tem mai puţin de puterea germană decât mă tem de inacţiunea sa“ este clar că ceva fundamental s-a schimbat în balanţa de putere europeană. Germania a devenit puterea indispensabilă a Europei. Cel puţin acest lucru se vede astăzi de la Washington. More…

Republica Moldova, între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică Răspunde

658x0_Moldova

Republica Moldova, cu un guvern proeuropean din 2009, a devenit în discursul oficialilor europeni „modelul de succes“ al Parteneriatului Estic. Însă, pentru Moscova, un eventual succes al Chișinăului în procesul de integrare europeană ar crea un precedent periculos pentru alte foste republici sovietice, tentate s-o apuce spre Vest, în dauna integrării în fantomatica Uniune Euroasiatică.

La 10 iunie 2013, Evgheni Șevciuk, liderul de la Tiraspol, a promulgat Legea cu privire la frontiera de stat, stabilind granița nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN) într-o zonă care, potrivit Acordului moldo-rus din 1992, se afla sub administrația Chișinăului. Legea a venit în contextul în care media de la Chișinău au prezentat o așa-zisă alternativă la integrarea europeană a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Eurasiatică (organizație care se preconizează a fi creată în anul 2015). Principalul promotor ideologic al euroasianismului, naționalistul rus Aleksandr Dughin, a fost invitat la Chișinău pentru a dezbate la talk-show-uri „avantajele“ integrării spirituale pravoslavnice a moldovenilor în Uniunea Euroasiatică și „dezavantajele“ integrării în organizațiile occidentale.

Decizia autorităților de la Tiraspol a fost parțial ignorată de guvernul de la Chișinău, care a caracterizat-o drept „provocare“ și, ca urmare, nu a încercat să discute subiectul cu Șevciuk. More…

Să dezbatem: E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile? 4

1013400_10151410101942294_1825084261_n

Civitas Politics a fost conceput ca un spațiu al dezbaterilor și al schimbului de expertiză între cei interesați de politică, dar și către societate. În conformitate cu misiunea asumată am acceptat invitația Closer2Oxford de a participa la dezbaterea „E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile?”, care va avea loc miercuri 26 iunie la Facultatea de Sociologie a Universității București, începând cu ora 18:30, în sala de consiliu.

Andrei Panțu și George Vișan participă la dezbaterea publică din București pe tema oportunității amenzilor proporționale cu veniturile.

România este singura țară din UE în care numărul de decese cauzate de incidente rutiere, raportat la milionul de locuitori, nu a scăzut între 2000 și 2010. Strategia națională rutieră până în 2020 ar trebui să includă și amenzi proporționale cu veniturile? Este această discuție una în primul rând bazată pe oportunitatea economică sau ar trebui sa primeze considerentele etice? Acestea și multe altele sunt întrebări de la care pornește dezbaterea publică organizată de ARDOR și partenerii săi. Moțiunea a fost votată printr-un poll la începutul rundei și a reprezentat punctul de întâlnire a peste 150 de studenți din toată țara, într-o dezbatere online. More…

Obama şi semnificaţiile noii sale echipe de politică externă Răspunde

374011039

Prin nominalizarea lui Susan Rice şi a Samanthei Power, preşedintele american modifică balanţa de putere în interiorul echipei de siguranţă naţională.

În plin asalt împotriva Administraţiei sale, preşedintele Obama a surprins prin anunţul făcut săptămâna trecută privind nominalizarea în poziţii cheie a două veterane ale doctrinei intervenţiei umanitare: Susan Rice (pentru postul de consilier pe probleme de securitate naţională) şi Samantha Power (în poziţia de ambasador la ONU).

Simplificând lucrurile, până la un punct, atât Susan Rice, cât şi Samantha Power au experienţe formative similare. Privesc lumea prin aceeaşi lentilă. Ambele s-au format sub presiunea eşecurilor comunităţii internaţionale de a preveni masacrele anilor ‘90 din Ruanda sau Bosnia (Srebrenica). Prima ca parte a establishmentului, din interiorul Administraţiei Clinton, cealaltă ca jurnalistă laureată a Premiului Pulitzer. Mai mult, atât Rice, cât şi Power sunt adeptele doctrinei intervenţiei umanitare care presupune o redefinire a suveranităţii tradiţionale westfaliene: nu doar ca drept, cât mai ales ca responsabilitate a statului de a-şi proteja cetăţenii în faţa crimelor împotriva umanităţii şi a genocidului. Atunci când statul eşuează în această responsabilitate primară, este datoria comunităţii internaţionale să intervină. Putem puncta astfel o schimbare de generaţii. Rice şi Power contrastează profund cu şefii de la Departamentul de Stat şi Pentagon. Aceştia din urmă s-au format în umbra Vietnamului, nu a Balcanilor. Este un clivaj profund. More…